cică ea nu poartă maro că e de babe, nici gri că seamănă a şobolan, violet nici pe atât că se pretează pentru femei prea… uşoare

Madame Plută vrea să pară ceea ce nu este. De mult se strofoacă să iasă în evidenţă cu câte ceva. Să apară la suprafaţă. Oglindă.
S-a iubit cu toată lumea tocmai pentru că n-o iubea nimeni. Din asta a căşunat pe flori să le înmulţească, să le mute de la soare la umbră şi din sera de iarnă afară. Şi-a adus motan la serviciu, chipurile paznic la invazia de şobolani, şi pe care îl mângâia pe ascuns. Pe urmă, a trecut la iubirea pe puncte. A cusut în goblen natura, chiar şi pe Maria în câteva ipostaze. Drept răsplată, şeful i-a majorat salariul pe un an întreg. Mai apoi, s-a gândit că nu mai e cazul să programeze propriile nemulţumiri, insuccese, deci, a trecut să gestioneze vieţile altora, ca pe nişte obiecte mediocre sau lipsite de valoare, până a ajuns ea însăşi sub orice nivel de cunoştinţe şi de conştiinţă. Cred că a suferit o cutremurare, odată, la un test definitoriu, şi a solicitat urgent o intervenţie. Dar, un bolnav aflat de amar de vreme la recuperare, căruia i se administrează, mură-în-gură, tot ce ar fi trebuit să înveţe să preţuiască pe parcursul unor ani buni de convieţuire cu unii, cu alţii, este cel puţin ciudat, dacă nu cumva este chiar prefăcut. Despre bolnavul închipuit se ştie foarte bine.
A trecut în virtual, într-o bună zi, la bârfa cea de toate zilele, că numai acolo mai avea cine să o aprobe. Şi a relatat despre muşte, despre păianjeni şi despre scorpioni ca la o lecţie despre ecosisteme şi distrugerea lor prin cuvânt, după principiul că prima dată el a fost şi dacă cineva anume construieşte există indiscutabil acel anti care dă buzna, deconstructorul cu unelte exterminatoare şi un rânjet exemplar, cum ai îmbrăca o salopetă de-a-ndoaselea.
Uite aşa madame a devenit urgent o cugetătoare care despică vieţile altora în patru, fiindu-i necesar, de urgenţă, un cabinet de psiho pe care să-l conducă, sictirită de toţi cei din jur fiindcă sunt prea normali. Şi nu mai are timp să se trăiască, prea preocupată de trăirile celorlalţi. S-a închis într-un fel de nautilus de unde reflectă asupra celor lumeşti. De mută ce se face că este, nimeni nu o mai ia în considerare şi toată lumea o tratează cu indiferenţă, dar ea spune că aşa îi place, că este dreptul ei la fericire, singură cuc. Şi-ar dori o tabletă în care să se poată strecura şi în care şi-ar penetra toate gândurile revoltate, supraevaluate şi notorii care numai cu al său consimţământ ar putea ajunge la vreun alt punct de vedere.
Altfel, vorbeşte pe mobil cu unul, cu altul, minut după minut, nu contează că timpul costă şi nu contează că învălătuceşte pe toată lumea, şi nu contează.
Cum toate ideile ei celebre se ascundeau într-un laptop pitit la rându-i sub un trandafir japonez viril, probabil că de acolo i se trage seva acestora, of, off, offf.
Mai are să-şi asume rutina unui robot care să o facă să mai simtă ceva pentru mediul înconjurător şi pentru oamenii care cândva au sărit să o ajute la plantarea sentimentului uman numit consideraţie.
De curând s-a împăunat în propria iubire de sine şi s-a zburlit la cei care mai poartă numele de om. S-a declanşat ca un sistem de energie, s-a aprins, lumea a intrat în panică şi era cât pe ce să fie chemaţi pompierii.
În final a venit una mărunţică şi ne-a spus cam aşa: lăsaţi-o că e dusă. E dusă de mult săraca.
Se vede. Are un zâmbet forţat. Ca o vâslă împotriva curentului.
Azi a venit în violet.

Ottilia Ardeleanu

(23 martie 2012)

and… for me this:
“There is creative reading as well as creative writing.” – Ralph Waldo Emerson

nu ştii cu cine ai de-a face

a stat pe lângă mine
ca un câine obedient
cu limba scoasă aştepta
mângâiere şi câte un
codru de cuvânt
cald mi-a adulmecat orice
mişcare obiceiuri
aproape că ştia ce gândesc
niciodată îndestulat
de prezenţa mea

într-o zi
m-a muşcat

Ottilia Ardeleanu

(27 aprilie 2012)

de-ajuns să fim umăr lângă umăr

despre o situare geografică a vieţii în noi
pomeniserăm de la prima vedere
organizaserăm câteva incursiuni
prin cuvintele fragede pe care
nesocotiţi uneori le frângeam şi
ne mânjeam buzele cu seva lor
cât de simpli puteam fi când
de mână umblam bezmetici prin gânduri
până dădeam de fericire acolo
ne aştepta un câmp poetic încărcat de maci
aveam o inspiraţie puternică şi neastâmpărată
ne abandonam pentru un timp nedefinit
până la descoperirea vreunui pisc

niciodată nu ne găseam în acelaşi loc

Ottilia Ardeleanu

(25 aprilie 2012)

and… for me this:
“To send a letter is a good way to go somewhere without moving anything but your heart.” – Phyllis Theroux

îi ziceam băbica

aveam o prietenă peste drum
stătea cu muică-sa şi cu
bună-sa bătrână rău cam surdă
nu prea se mai ridica
de beteşuguri

mai era şi dadă-sa
creşteau viermi de mătase
le trecea vremea mai mult prin duzi
în capoate înflorate
de la zeama lipicioasă
buze indigo

odăile miroseau a clorofilă
devorată de micile vieţuitoare care
nu-mi mai făceau scârbă
mă aşezam într-un colţ şi ascultam cum
scriau partitura pentru drumul mătăsii

o întrebai într-o zi
da matale cum o mai duci băbică
/îi plăcea să-i dai bineţe/
eh maică puterile mele le luă gaia
da câţi ani făcuşi
optzeci merg pe nouăzeci
să mă ţâie Dumnezău
şi avu o ţâră de zâmbet
pe care nu putui să-l mai uit
să fii sănătoasă zisei şi eu

mă gândeam pe urmă că
şi viermii au o viaţă a lor
neastâmpărată oarecum chibzuită
însă foarte scurtă

Ottilia Ardeleanu

(2 aprilie 2012)


and… for me this:

“The only reason for being a professional writer is that you can’t help it.” – Leo Rosten

ochean

se face un anotimp
blând
urmăresc o muscă
prinsă
nu ştiu cum între
haotic
vrea să se sinucidă vrea
să găsească acel
dincolo
pare cel mai
crud
cu fiecare pungă
de aer înghiţită
îşi simte căpătâiul
o muscă pe sticlă
omul între
viaţă şi moarte

Ottilia Ardeleanu

(21 aprilie 2012)


and… for me this:
“There is creative reading as well as creative writing.” Ralph Waldo Emerson

„Je est l’autre”

toate neliniştile au înmugurit
pe drumul pustiu
mă dor casele oamenilor
plecaţi departe
aerul nevrotic fâlfâie sub
un cer de păsări
sufletul
şterge ferestre
închise de mult

aş învăţa culoarea verde
a firului care a îndrăznit
să treacă prin plumbul
conştiinţei mele

e noapte şi deznădejdea
umblă desculţă
cerşind
câte-un eu în care să intre

dar nu
mă mai găsesc în mine
în ceilalţi
care au tras întunericul
de pe oase
poate

Ottilia Ardeleanu

(25 martie 2012)

and… for me this:
“The art of writing is the art of discovering what you believe.” – Gustave Flaubert

o zi în oraşul cu 3750 de locuitori

au ieşit în stradă

întâi ghioceii pentru
aducerea la cunoştinţă a nevoii de viaţă
apoi nişte nămeţi revoltaţi
pentru
oamenii
nemulţumiţi de aerul cenuşiu al zilei
toţi lătrătorii de cartier şi
cei care
dacă nu încetează odată
climatul acesta potrivnic
vor ieşi în stradă
copiii soarele
şi lumea se va topi
cumva
înflăcărat
frunze din alte vremuri
vor tatua caldarâmul
zdrobit
în războirea dintre
uscăciune şi vijelie
va ninge iar
nervos
bătrâni cu sceptre
vor pune piciorul
în prag de primăvară
ca pe o altă lume rotundă şi verde
vor fi întâmpinaţi
cu pâine şi sare

Ottilia Ardeleanu

(21 feb. 2012)


and… for me this:
“Every writer I know has trouble writing” – Joseph Heller