ochi de câine albastru

aştept un tren oarecare
cu ochi de câine albastru
aerul mă strânge într-o folie
cu soarele la un loc

o vrabie desprăfuieşte aerul
repede repede
după formula energiei

vremea se scurge în canalizare
miroase a hoit

ca o căţea cărând bucată cu bucată
puii ei
printre păpădii adineaori
se zbenguiau pe scurtătură spre cutia de carton

ca o căţea trăgând la ţâţe amănuntele din care îi făcuse
un botic o lăbuţă viscere
calde încă zvâcnind lumii sângele lor
neatins de mizeria contemporană

şuierul pământului nu poate fi înţeles
când abia ai făcut ochi
în realitatea urbană

adulmeci crudul când păşeşti
pe iarbă jocul este pregătit de gâze
între lapte şi gudron
încă nu faci distincţie

te uiţi la întâmplare

ca o căţea
viaţa alăptează puii mei de moarte

Ottilia Ardeleanu

(14 mai 2014)

nu ştii cu cine ai de-a face

a stat pe lângă mine
ca un câine obedient
cu limba scoasă aştepta
mângâiere şi câte un
codru de cuvânt
cald mi-a adulmecat orice
mişcare obiceiuri
aproape că ştia ce gândesc
niciodată îndestulat
de prezenţa mea

într-o zi
m-a muşcat

Ottilia Ardeleanu

(27 aprilie 2012)

adăpost

în mine se află un câine
am grijă de el să nu fie flămând
repudiat şi
să-i ofer libertate
să nu-l împerechez cu orice maidanez

îi dau drumul din lesă
e atât de bucuros
mă marchează

uneori sare gardul în lume
îl strig să vină înapoi
mă tem să nu se ataşeze de altcineva
şi să-l pierd

într-o zi adevărul în toată firea
s-a făcut că dă cu piatra
şi el a mârâit

abia l-am înduplecat
să nu-şi arate colţii

e dureros
un om făcut ferfeniţă

Ottilia Ardeleanu
(10 sept. 2013)

nu ştii cu cine ai de-a face

a stat pe lângă mine
ca un câine obedient
cu limba scoasă aştepta
mângâiere şi câte un
codru de cuvânt
cald mi-a adulmecat orice
mişcare obiceiuri
aproape că ştia ce gândesc
niciodată îndestulat
de prezenţa mea

într-o zi
m-a muşcat

Ottilia Ardeleanu

(27 aprilie 2012)