de aceea este nevoie de mamă şi tată

mamele care-şi învaţă băieţii
să spele să calce să facă mâncare
îi pregătesc temeinic
pentru singurătate

taţii care-şi învaţă băieţii
să-şi iubească ţara să ridice
să bată cuie îi pregătesc
pentru răstignire pe viaţă

mamele care-şi învaţă fetele
să fie prea libere independente
stăpâne pe situaţie
mândre
le pregătesc pentru singurătate

taţii care-şi învaţă fetele
să fie supuse harnice
să tacă să asculte să nu iasă din vorbe
le pregătesc pentru răstignire pe viaţă

acum alegeţi

Ottilia Ardeleanu

(26 ian. 2014)

mama ne aştepta cu sufletul la gură iar

pe atunci nu înţelegeam de ce
spre heleşteu era cale
de-o viaţă
nici că se putea mai mândru tata
avea patru-cinci undiţe şi o traistă
numai bună de vreo câteva kile de
roşioară
eu culegeam imagini
le presăram să ştiu drumeagul
înapoi rătăcitor
devenea arhaic printr-o pădure
de salcâmi unduiam tot felul de
gânduri
fluiera şi tata aşa
ademenitor
disecam râme într-o cutie
neagră
în timp clipocea o nelinişte
curând tata se lăsa păgubaş
eu îi arătam poteca din
fragmente de copilărie îi
izbutea o tristeţe molcomă
umărul meu nu-i ajungea
la umăr eram
prea mică
să fi înţeles că
fericirea e un fir de meşină
terminat în cârlige

Ottilia Ardeleanu

(24 sept.2012)

la cumpănă

aci căzură pe rând
maica ţaţa şi mumă-sa

dracu ştie ce le atrăgea până-n
fundu fântânii
da şi noi ne clătinam
când pironeam ochii
narcisist (ne spuseră unii şcoliţi)

nu ştiu cum scăpară toate
prin farmec

ce uscăciune
jucau paparudele cu bani în
coadele lungi de se zbăteau pe fese
când fustele înflorate se lipeau
pe forme de viaţă
scoteau vrăji din ele

dintr-odată începea să bubuie
o luam la goană pe uliţe
nu ne opream decât în
burţile goale ale caselor

o ghionoaie cu aripi mari
se cocoţa în vârful satului
de nu se mai vedea ţipenie

în urma ei o răpăială
ca la război lovea în ţigle
table pereţi şi cuvintele noastre
amuţite

uneori dădea cu piatră
pesemne eram plini de păcate
gândeam
câte păcate atâtea pietre
multe că satu era mare

nu înceta până nu
rămânea Dumnezeu
împăcat

bătrânele risipeau aproape toată
sarea
pe praguri

ieşea soarele şi
lumea
spăşită
ca el

Ottilia Ardeleanu

(2 aprilie 2012)