ca şi când soarele s-ar elibera dintr-un strop

o mulţime de insecte
lumea
pişcă degeaba te fereşti
apare de oriunde
se înfige şi trage setos
licoarea rubinie

o tolbă de venin cerul
stropeşte cu substanţe
nimicitoare natura asta
astmatică
respiraţia se îngreunează
până la sufocare

inhalezi
aerul prin care aceste fiinţe se frământă
fiecare cu zborul ei
ori căderea

te doare

tuşeşti din piept disperi până la
tubul de oxigen
firul de pai altădată
ţinut în colţul buzelor fresh sărutate

raluri
în plămânii tăi
se odihneşte moartea

de-ar fi iubirea

flaconul acesta vital
de care am devenit dependenţi

Ottilia Ardeleanu

(27-28 iunie 2014)

el e foarte poetic în tot ce face

aerul ăsta
iubăreţ se lipeşte
de buze sâni coapse
băgăciosul
se face morişcă prin porii mei
briză îndrăgostită
alerg cu toţi cilii şi cromozomii până
dau de ţărmul catifelat de piele unde
colonii de furnici urcă şi coboară
muşuroaie de fiori
strâng sentimente pentru
zile negre
ciupituri care
dor uneori

Ottilia Ardeleanu

(11 mai 2012)

descompunere

de-o vreme cineva jupoaie aerul
aud cum îi scoate intestinele
aruncă ţeasta într-un cui şi
îl spală în câteva ape roşii

cu ochi bulbucaţi cotrobăi
printr-un prapure de dimineaţă
sub care plesnesc măruntaie
de vegetaţie

mă behăie
devastată
carcasă fără suflet

nu mă recunosc
nici lucrurile între care
cred că am trăit

nici măcar ei

cu atitudine împroşcată
oamenii par ieşiţi din
burta unui animal

Ottilia Ardeleanu

(2 iunie 2012)

and… for me this:
“Easy reading is damn hard writing.” – Nathaniel Hawthorne

o zi în oraşul cu 3750 de locuitori

au ieşit în stradă

întâi ghioceii pentru
aducerea la cunoştinţă a nevoii de viaţă
apoi nişte nămeţi revoltaţi
pentru
oamenii
nemulţumiţi de aerul cenuşiu al zilei
toţi lătrătorii de cartier şi
cei care
dacă nu încetează odată
climatul acesta potrivnic
vor ieşi în stradă
copiii soarele
şi lumea se va topi
cumva
înflăcărat
frunze din alte vremuri
vor tatua caldarâmul
zdrobit
în războirea dintre
uscăciune şi vijelie
va ninge iar
nervos
bătrâni cu sceptre
vor pune piciorul
în prag de primăvară
ca pe o altă lume rotundă şi verde
vor fi întâmpinaţi
cu pâine şi sare

Ottilia Ardeleanu

(21 feb. 2012)


and… for me this:
“Every writer I know has trouble writing” – Joseph Heller

portanţă

adolescenţi care se dau cu parapanta
gândurile noastre
aşa sunt ele când călătorim
umăr lângă umăr
respiraţie pentru respiraţie
printre litere curbate ca nişte braţe de aer
ne ridică

până la geniu

Ottilia Ardeleanu

(12 ian. 2012)

amurg de Ottilia Ardeleanu

cum omoram orizontul
cu pietre
dădeam printre crengile unui dud înalt
până la răscrucea soarelui cu luna
îl asaltam cu praştiile
trosneau în noduri
ţipete de păsări

cu gurile căscate aruncam şi
hainele căpătau mici stropi de sânge

el se târa prin ochii noştri răniţi
rumenind aerul
dar nu voia să ne cadă
la picioare

din umeri
în umeri ca o prăjină
lungeam braţele şi
îl rostogoleam
pe nisipul cu tălpi
de copil

(20 septembrie 2011)

lişiţa de Ottilia Ardeleanu


doar silueta vântului
mută aerul dintr-un loc
în altul
câte un plumb se aruncă
în apa verde-posac

sonde năduşite
măsoară nivelul
de empatie a oamenilor

podeţe între ei
şi valuri
coboară se ridică
maritim
gândurile se înnoadă
la capătul firului

dintr-odată
ies aripi de cristal şi călătoarea
le poartă spre digul searbăd

la un semn
clipocesc toate cârligele
printre plute aurii
arunc şi eu un pumn
de aer sărat

(28 august 2011)