Maxima zilei

“Iubirea nu e târg: te iubesc pentru că mă iubești. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc!” – Liviu Rebreanu

după cum spunea cineva nodul destinului nu poate fi desfăcut

uneori cred că trăiesc într-un imperiu de sigurătate cât vezi cu ochii
odăile mele cardinale sunt reci şi goale turnuri ajunse la cerul împărţit de capiteluri în cadrane de timp pietruite grădini pe scări scobite cu vântul tăios ape repezi sub picior oricine am fi consemnaţi acestui pământ nu credem în teritorii cucerite nici în sfârşitul vreunui imperiu de oameni ars într-o continuă istorie în toată nebunia rămasă şi pe care orice nebun ar crede-o formă de normalitate

aş vrea să mai văd o luptă
aş vrea să dau de cineva de ceva de un adevăr care să nu-mi dea astâmpăr fie şi de o amăgire orice mi-ar fi de folos când fac mâna vizieră depărtarea mi se pare aproapele meu în vreme de
prea multă pace

mă simt ca-ntr-un tablou de rembrandt
în profil demascat de vremuri cu mâini slăbite şi o privire blajină
atâta grandoare într-o iubire fără speranţă

Ottilia Ardeleanu

(26 nov. 2013)

Você abusou – Vinicius de Moraes, María Creuza y Toquinho

poemul unei dimineţi îngropate până la genunchi în iarnă

întreabă-te cum arată zăpezile pe dos
nu cumva au ceva de ascuns ceva al lor
despre care nu vom putea afla niciodată

în îmbrăţişarea lor blândă s-ar putea simţi
încordarea unei nelinişti comune
răceala vreunui chip copiat în mii de exemplare
stâlcit de cumplita tristeţe luată pe cale naturală
de la o lume ostenită de viaţă

s-ar putea găsi oamenii pe care
i-am pierdut irevocabil

nu mai vorbesc de câtă trudă să extragă inocenţa
la suprafaţa tuturor lucrurilor
liniştea orbitoare pentru noi întoarsă pe dos

şi câtă nobleţe la picioarele alergătorilor

urme de bocanci ca
nişte nasturi încheiaţi în fugă
sub cămaşă toracele care
îngroapă

Ottilia Ardeleanu

(16 nov. 2013)

un fel de comunicaţie fără prea mare tehnologie

azi m-am pornit ca arhanghelul
pe strada mea ca pe un culoar de spital
rezervă lângă rezervă
oameni
arătându-se mai puţin
oameni cu două feţe

la brutărie câţiva nou-născuţi arşi
de vii nemonitorizaţi
salvarea numai una
defectă

în şcoală directoarea la zid pusă
pe note cu şi fără tonalităţi înalte
părinţi numindu-se autoritar
gardianul numai unul
sechestrat

măruntaie de ţânc
alături un animal gras şi
zeci de lozinci îl jupoaie de viu
se caută amatori

la noi plouă roşcat
cu pete de suflet
vândut la sânge

m-am dus până unde mi s-a înfundat
viaţa plină de gropi trece
pe la noi nişte vameşi
plictisiţi o sortăm
şi-o lăsăm în departe pe bandă
rulantă

oricât aş da
din aripi nu pot fâlfâi
veşti bune

Ottilia Ardeleanu

(22 nov. 2013)

The Best of Tchaikovsky

îl cunoaşteţi cumva l-aţi văzut vreodată în karma lui

pornesc în căutarea lui clişeu
încap foarte mulţi în sufletul lui
întunecat
vine de nuştiuunde şi se duce încotro
i se face de developare
auzisem de el într-o carte
care la căpătâi îmi petrecea timpul
peste timp
din semne scrise cu cerneală
simpatică

şi
peste cine credeţi că dau fraţilor
peste lira21
ce naiba
n-aţi auzit încă de ea

ignoranţilor

aici orice clişeu prins la poarta saitului
este aruncat
într-un mare foc
poeţii sunt atinşi de scântei
şi zboară sf cât mai
departe
sclipeţi ard cerul în
forme aiurea
dali

Ottilia Ardeleanu

(20 nov. 2013)

viaţa este o demonstraţie greoaie de care fugim

iubirea e o fugă de crima pe care n-ai comis-o
trebuie să fii aşa de curajos încât
să forţezi lanţurile să ieşi din rând să ţi se piardă
urma să priveşti mereu înapoi neştiind unde e înainte
mulţimea de căutători să rămână în dezechilibru
pe limbă de cascadă rişti viaţa
în lipsa ei fugi schimbă-ţi înfăţişare
obiceiuri învaţă să rabzi să stăpâneşti întunericul
singurătatea s-o ademeneşti în casa tâlhărită de-o
mână falsă pătrunde în lucruri care i-au aparţinut
mirosul din lenjerii cu ură cheamă-ţi
memoria înduplec-o să-ţi deseneze
chip te urmăreşte pe scara interioară până la ea
nu mai e nimic din ce te făcea să te pierzi să uiţi că exişti
te aleargă disperarea cu haite de câini şi
fluiere atinse de buze de vânt alergi
prietenii te acuză de nebunie nu te ajută
mâna de fier înfiptă în umăr disperat
în niciun chip nu te lămureşti
ce este viaţa
un tribunal cu toţi prietenii
judecători

singură în loja înstrăinatului

Ottilia Ardeleanu

(17 nov. 2013)

CoCo Lee

o întrebare din pură alăturare

te-am plâns, iubire?
ai vrea tu!
ai vrea tu să fii în pielea unui om
care te înțelege pe deplin
care știe că ai un început
dulce
fin
tulburător
nopți albe topite în foc
poezie în doi
vin roșu de inimă
o gură
de rai

care știe că începi
să faci câte-o gafă
pe măsură
te idolatrizezi
narcisisto

îți dau dreptate
așa cum mă modelezi
cu degetele tale bune de revistă
așa mă ai

dar, nu-i așa?
nu crezi nimic din ce însăilez eu
pe pânză de paing
cum nu sunt eu în piele de Isus

Ottilia Ardeleanu

(16 nov. 2013)