îi ziceam băbica

aveam o prietenă peste drum
stătea cu muică-sa şi cu
bună-sa bătrână rău cam surdă
nu prea se mai ridica
de beteşuguri

mai era şi dadă-sa
creşteau viermi de mătase
le trecea vremea mai mult prin duzi
în capoate înflorate
de la zeama lipicioasă
buze indigo

odăile miroseau a clorofilă
devorată de micile vieţuitoare care
nu-mi mai făceau scârbă
mă aşezam într-un colţ şi ascultam cum
scriau partitura pentru drumul mătăsii

o întrebai într-o zi
da matale cum o mai duci băbică
/îi plăcea să-i dai bineţe/
eh maică puterile mele le luă gaia
da câţi ani făcuşi
optzeci merg pe nouăzeci
să mă ţâie Dumnezău
şi avu o ţâră de zâmbet
pe care nu putui să-l mai uit
să fii sănătoasă zisei şi eu

mă gândeam pe urmă că
şi viermii au o viaţă a lor
neastâmpărată oarecum chibzuită
însă foarte scurtă

Ottilia Ardeleanu

(2 aprilie 2012)


and… for me this:

“The only reason for being a professional writer is that you can’t help it.” – Leo Rosten

Advertisements