singură. pe masă, sticla asta carpatină. plină de ecouri.

cerul din pânză freatică îşi aşază pahare de nori cu picior. ne aşteaptă. apoi toarnă.
solitudinile curg, curg. în vale ne adunăm noi! ne privim de la mansardă cum vorbim în şoaptă. gesticulăm pe muteşte. nicio chicoteală nimic. noi tot mai atenţi, cu urechi de iepuri speriaţi de propriile solitudini. parcă suntem roz parcă suntem albi parcă suntem cenuşii, umbre numai coji pe trunchiurile copacilor, dar nu scoatem niciun sunet. nici acolo, nici aici. se aud bulbucii de apă, discută aprins ca nişte şcolari despre jocurile pe computer. se rotesc între ei, aruncă genţile pe jos, luptă cu degetele, cu planşele, cu imaginile, cu exclamaţiile, cu vitejiile, dând din coate, se încontrează, se iau în piept. câte-un butuc uscat pluteşte înspre ei, îi desparte, ei mimează ruşinea, plecând(u-se), se împrăştie, ca la primul colţ să se învolbureze din nou.
la vale,
mai încolo e un izvor. tot noi suntem. mai adunaţi, mai cinstiţi, într-o înfrăţeală celebră de solitudini. mulţi se opresc, îşi apleacă trupul, rotunjesc buzele după pielea noastră lichidă şi ne sorb într-atâta solitudine încât se şterg la gură mulţumiţi, rămânând o vreme să contemple undeva în adâncul privirii noastre. nici nu ne facem simţiţi. suntem prea fluizi. trupurile ne alunecă perfect în trupurile lor, ca şi când pentru asta am fi fost făcuţi. altfel de oameni. mai revigoraţi, mai liberi, mai împăcaţi îşi umplu peturile şi pleacă. fără să ştie că ne duc cu ei. în viaţa lor.
la vale,
de aici din albastru, de la masa cea cu nori într-un picior, mă uit la voi cum beţi apa asta curată şi zic: ce bine o fi pe lumea cealaltă!

Ottilia Ardeleanu
(10 iulie 2014)

ochean

se face un anotimp
blând
urmăresc o muscă
prinsă
nu ştiu cum între
haotic
vrea să se sinucidă vrea
să găsească acel
dincolo
pare cel mai
crud
cu fiecare pungă
de aer înghiţită
îşi simte căpătâiul
o muscă pe sticlă
omul între
viaţă şi moarte

Ottilia Ardeleanu

(21 aprilie 2012)


and… for me this:
“There is creative reading as well as creative writing.” Ralph Waldo Emerson