Este otrăvitoare. Răutatea ei ucide. Ucide vise. Ucide inimi. Ucide minţi. Ucide şanse, speranţe, sentimente. Iese din văgăuna ei, ca un şarpe sâsâind şi, zăngănind inele, își scuipă veninul peste tot. Urmăreşte prada, târându-se lin şi confundându-se aproape cu tot ceea ce o înconjoară. O prinde, apoi, dintr-o smucitură precisă şi o acaparează. Se înfăşoară de gâtul acesteia şi o sufocă încet, încet, uitându-se, drăgăstos, în ochii ei.
O muşcătură şi e de-ajuns. Lichidul verzui curge iute prin venele tale şi fără pic de durere, dar cu o spaimă inimaginabilă, zbătându-te scurt ca într-un ștreang carnivor, te trimite criogenată în veșnicie!
În fiecare dimineaţă pândeşte din „scorbura” ei. Te privește îndelung, îți urmărește mișcările, salivează după vorbele tale, înghite în sec, poftește la tot ce-ți place. Se mai foiește căutând poziția propice, răsfoind vreun ziar sau vreo revistă de gastronomie, te fixează și, dintr-odată, se năpusteşte spre tine cu invective şi cu un aer de superioritate, lesne de înţeles, fără niciun motiv, fără niciun fel de jenă sau de îngrijorare că toate acestea se vor putea întoarce, într-o bună zi, împotriva ei.
Are propriile maniere de seducție. Nu-şi trădează intenţiile. Continuă să te privească galeş, mieros şi cu un zâmbet aşa de bine mimat! Te atrage în jocul ei şi te hipnotizează în aşa fel încât, fără să vrei, te arunci, disperat ca un sinucigaş, în vâltoarea disputelor. Începi să-ţi doreşti chiar să fii prins în mrejele ei vătămătoare, de şarpe veninosss… Te determină să intri în gura ei. Nu ai nicio scăpare. Nici nu te mai poți împotrivi. Și, în cele din urmă, refuzi să o mai faci. Te-a înrobit, gata. Ești sub cuvântul ei. Nu mai raționezi, nu mai reacționezi. Pierdut…
Vipera! La prima vedere ai spune că este o persoană liniștită. Pare că nici nu te bagă în seamă, că nu-ţi acordă nicio atenție. Te lasă în pace până când, deodată, fără să prinzi de veste, aruncă asupra ta cuvinte dăunătoare, oribile. Începe şi te ciupește. Cu muşcături scurte şi dureroase, îţi introduce veninul sufletului ei (de parcă ai vrea!). Trupul tău devine un burduf de fiere. Nu mai ai scăpare. Eşti terminat fizic şi psihic. Începi numărătoarea inversă, orele devin minute, trec anormal de repede, totul se întunecă înaintea ta şi pieri ca un amănunt printre lucrurile importante. Anchilozat, rătăcit ca un drogat nu știi ce să mai faci cu tine. Nu mai ai nici măcar puterea să te uiți în oglindă. Ai devenit altcineva. Culoarea ochilor tăi este verde. Obrajii galbeni. Sângele rece.
Fără vreo remușcare, ea pleacă mai departe, în căutarea altei prăzi, la fel de naive, ca cele de dinainte. Victima se lasă amăgită, purtată de valul seducţiei, ghidată de mişcările inteligente şi de sâsâitul impunător al şarpelui din ea.
Vine o vreme, însă, când începi să o eviţi, nu-ţi mai place chipul ei şi, mai ales, atitudinea ei ostentativă, inflamatoare, ostilă.
Începi să o urăşti şi să îi doreşti să fie şi ea muşcată, la rândul ei, de un şarpe şi mai veninos!
(30 ian.2010)
Poezieromaneasca's Blog 