când i se făcea dor bunicii

odată o vedeai că lasă totul
îşi pune hainele ăle bune
îşi bagă nişte crăiţari în sân
lasă vorbe aşezate celorlalţi
mă duc s-o văd pe fata aia
că mi-e dor
pe linia mare la staţie
câţiva săteni o priveau cu respect
nu conta că plouă că ninge că vine paştele

mă privea în ochi de parcă pe acolo mergea drumul ei
de ape tulburi

se pogora fericirea

apoi cine ştie cât pătimea până la
o nouă îmbrăţişare

mai sigură sunt că nimeni nu avea motive
ca ale ei
de încondeiat povestea
lăsată de dumnezeu
la vatră
fierbeau peste două mii şi mai bine de semne

Ottilia Ardeleanu

(11 aprilie 2015)

am şi eu un if


dacă ar fi să guvernez eu lumea m-aş sfătui cu bărbaţii mai întâi
ei sunt inventivi
au înălţime
în dibăcie se aţâţă uşor găsesc imediat o armă pentru că în mintea lor
vieţuieşte verbul
a cuceri este de ultimă oră
mereu
îmi place cum îşi pun mâna la tâmplă parcă ar vrea să tragă
prin degetul arătător se dezlănţuie tumultul
li se oglindeşte în ochi dacă mai ai timp să te bucuri de
reuşita
îi face fericiţi chiar şi dacă ar fi descoperit din nou
roata
se învârte casa cu ei cartierul omenirea ce să mai
zic
nu ar trebui să fac mare lucru decât să-mi vină vreo idee pe care să le-o pun în braţe
dar cum
forţă nu orgoliu nici măcar nu ştiu câte lucruri ar trebui să am prin sertare cămară garaj pod curte şi
când caut ceva cu grijă tot nu găsesc

pentru că nu o guvernez mă furişez în fiorul nichi să văd cum se face
un bărbat cu muşchi de poem

Ottilia Ardeleanu

nelinişte

alt mall
cu tablele lui încinse vara
geamurile prin care poţi vedea o lună de şapte ori mai mare
mirosurile amestecate de ierburi de baie de gătit de ornament
muzica peştilor în acvarii ploi de tocuri înalte rotunde epa
sărituri de popcorn în pungi ca la şase din patru’ş’nouă
oameni pestriţi pe care nu i-aş ţine minte niciodată
în fiecare aş vedea un consumator şi atât
zarvă şi atât
timp pierdut şi atât
eşarfe eşarfe eşarfe mişcări în toate direcţiile pe scări în lift şi scaune de masaj
pe cai pe brontozauri pe mături de vrăjitoare
afişe postere globuri prin care vezi deformat ochii necunoscutului la fel de curios
haine pături lenjerii de parcă aţi fi goi descoperiţi vizibili
da’ de unde
fiecare îşi poartă o taină ca pe un rucsac aruncat şmechereşte pe umăr
câte gânduri poţi duce cu tine şi câte laşi acasă ca la întoarcere să te aştepte cineva în loc de nimic
derulezi pereţii nişte ecrane urmăreşti involuntar poveşti de dragoste ale altcuiva
aerul încins izgonit cu greu de aparate zornăind nişte insecte purtătoare de microb îşi caută un nou pacient
plimbarea ca într-un sat măturat bine duminica unde se poate întâlni munte cu om
extazul în faţa unor lucruri care îţi fac cu ochiul le atingi pentru prima oară şi poate că ţi le-ai permite dacă
tehnologia asta
îţi trebuie un timp de acomodare să ştii să apeşi să tragi să derulezi cu degete vioaie chiar şi androizii au nevoie de suflet
jocuri bani băuturi bani necesităţi bani

tu nu mă pierzi de mână mă ţii ca pe un copil chilug de parcă
te temi că nu mai pot fi găsită în construcţie
inima mea cu încă un etaj

Ottilia Ardeleanu

(30 martie-9 aprilie 2015)

mă voi curăţi cu iubirea aprinsă din sufletul celui drag

iubirea este lumânarea împărţită de domnul
lumină din lumină până la mine
aleasa
vinovata
neizbăvita
nedesăvârşita
stăpâna
peste toate câte dumnezeu mi-a încredinţat
cuvântul peşte pasăre cer şi pământ
duhul care în mine trece marea roşie
mor şi înviu ca flacăra
după faptele mele
sunt nesfânta care fug să dau veste
inima mea de piatră are taină
piatra s-a rostogolit
şi tu nicăieri pătimitorule
în haina ta albă ca o noapte de înviere
binecuvântare
tăcerea vibrează cu vocea ta gravă
tămăduirea
mirosul de tămâie
în suflet
un miel se sacrifică pentru păcatul meu
iubesc
din rugăciunea domnului

Ottilia Ardeleanu

(4 aprilie 2015)

ridică-te şi umblă

viaţă
mă uimeşti
tu niciodată nu mi-ai spus că eşti bolnavă
la unu şaptezeci şi opt
cu golul ăla între sâni şi claviculele lin articulate
cu hainele ajustate încât îţi cuprindeam mijlocul cu două mâini
cu priceperea ta de doctor docent la facultăţile mintale
viaţă de câte ori
m-ai picat la examene deşi
unii erau pitici pe lângă mine
la suflet mi-ai intrat de când mama m-a făcut
mi s-a zis că eşti antidotul morţii şi te-am înghiţit cu apă
înainte de masă mă rugam pentru tine
cutreieram împreună oamenii
medical îmi erau prieteni
aveam ceva chimio în comun
nichita
cioran
grigorescu
enescu
şi
dumnezeu care împărţea dragoste din trupul lui
erai cu mine şi traduceam împreună
atât de bine ne completam încât
ştiam cu ce se mănâncă un zâmbet
şi de ce este de ajuns o atingere ca să luminezi
erai tu şi nu aveam timp să disper
erai tu şi mă simţeam în stare
erai tu şi cineva neştiut mă iubea

viaţă de ce zaci de ce stai învelită până peste creştet de ce tremuri
viaţă ridică-te

Ottilia Ardeleanu
(3 aprilie 2015)

când i se făcea dor bunicii

odată o vedeai că lasă totul
îşi pune hainele ăle bune
îşi bagă nişte crăiţari în sân
lasă vorbe aşezate celorlalţi
mă duc s-o văd pe fata aia
că mi-e dor
pe linia mare la staţie
câţiva săteni o priveau cu respect
nu conta că plouă că ninge că vine paştele

mă privea în ochi de parcă pe acolo mergea drumul ei
de ape tulburi

se pogora fericirea

apoi cine ştie cât pătimea până la
o nouă îmbrăţişare

mai sigură sunt că nimeni nu avea motive
ca ale ei
de încondeiat povestea
lăsată de dumnezeu
la vatră
fierbeau peste două mii şi mai bine de semne

Ottilia Ardeleanu

(11 aprilie 2015)

de minţit iubirea cu poezie

mugurii primăverii ca nişte nări umede
de cai nărăvaşi umplu copacii herghelii albe şi roaibe alergând în aer
tropotele lor nasc flori până la fructul dorit e cale lungă de dragoste
micii mei icari prea se depărtează de fiinţa mea fără teamă
nu observă geamul nedeschis al cerului această casă de nori unde
soarele un amorez înfocat a aţipit abia în zori
să-i potolesc cu apa unei cărţi îmi spun
îmi trag mările din atlas în suflet şi-i chem să se adape şi
să se odihnească îmi fac ţarc inima
trag poarta în urma lor a nepotoliţilor
le citesc din palme ca şi când i-aş hrăni
odată mutaţi în mine îi simt cu adevărat alergând
mai repede decât timpul îmi culcă iarba fragedă
nu se opresc din nechezat decât atunci când lumina se răstoarnă iar
întunericul o trage târâş ca pe albatrosul ucis
atunci se liniştesc şi ei în aburii suflărilor lor o centură de ceaţă deasă
noaptea vine ca o poezie parfumată de un dor căruia i se alătură câteva
gânduri rotunde din care îmi vine să muşc

Ottilia Ardeleanu
(22 martie 2015)

muguri de iubire

cineva ne-a spus odată
dacă iubeşti mori şi dacă nu iubeşti tot mori
am râs amândoi cerul ca un cort de păsări
ne-a ascuns
m-ai cunoscut ca pe întâia
femeie de apă în ochi iubirea albastră
orice ai fi făcut din momentul acela
aş fi trăit în tine ca într-o casă de muguri
în mirosul cleiului de primăvară
atingerile noastre siameze
neterminate săruturi crude
primul nostru soi de fericire

(nu) se moare din iubire gândeam
pe cuvintele tale şoptite

mai bine să iubim

Ottilia Ardeleanu
(21 martie 2015)

dependenţă

tu ai nevoie să-ţi umble ceva pe piele
nişte gâze cu ace fine să facă topometria
să-mi arate planurile
cu ochii închişi iubirea
locul vulcanic de pe harta trupului tău
nici speologii nu ar putea să descopere
focul viu

acolo aş vrea acele cuvinte
să le zgârii în pereţi până ce sângele tâşneşte
din ele îţi place să donezi
cum ai salva o viaţă

tu ai nevoie să te cutreiere cineva
de la un capăt la altul cu tălpile
să calce apăsat pe nervuri ca apele dulci
în care peşti plutesc în bancuri

tot aştepţi la umbra bărbiei tale
să-şi pună capul cineva
pe vinele copacului vieţii

tu ai nevoie de ceva să-ţi intre în suflet
o albină pe trup mierea să curgă
să te acopere ca pe atlantida

cineva să te sece
cu buzele

Ottilia Ardeleanu

(17 martie 2015)

joia în care ceva trebuie făcut

un alt examen dimineaţa îmi părea
mai uşoară cu soarele ei pripit
în suflet era cald ca într-o haină de iarnă
m-a atins femeia fără botniţă
acelaşi mârâit nimic nu i-a schimbat părul vopsit ca
un cearşaf pătat pe care a asmuţit toţi bărbaţii

am întâlnit oamenii cu bilete
nişte porumbei care voiau să-mi lase
marea şi niciun vapor pe coastă
ruptă din tine melancolia mea

să îndulcim cafeaua asta le-am spus în semn
de recunoştinţă mi-au adus un albatros
din hârtie erau formule de calcul pe-o viaţă fără nume

pe drum am luat toate gropile în inimă le-am astupat
cu dragoste să moară câinii am intrat într-un convoi
care ducea un mort la groapa lui

Ottilia Ardeleanu

(12 martie 2015)