Katy

are un zâmbet
îl ţine numai pentru ea
priveşte drept înainte
când te aşezi în direcţia ei
vezi încrederea
şi taci se aude inima
o scoică din care ies perle
te încredinţează
lumii

am recunoscut-o
după căciula cu dungi circulare
cum citea dintr-o carte în timp ce
viaţa trecea încolo şi încoace
stresată
iar oamenii nu încercau deloc
să o veselească

ne-am cuprins
gândurile

exaltă de cuvinte dorinţe
eu ascult şi
nu mă satur de
numele ei
şi de

cântece de la 6

(5 dec. 2011)

cimitir de Ottilia Ardeleanu alături de Ecaterina Bargan

copacii urlă din rădăcini
pentru că noaptea a fost o tortură
pentru nemernici doar foame şi chin
pentru că înserarea este un fel de apus
sînge din inimi vărsat
răneşte-mă tandru
răneşte-mă aprig
rătăcită printre cuvinte am încetat să mai sper
de ce este moartea un trist adulter?
fiindcă viaţa este o pictură neterminată?
nu, fiindcă are chip de hău
cad în genunchi şi plâng
mă doare îngrozitor gândul
obsedant că pielea asta e doar o apă
pe care moartea cu coasa o sfâşie
râzând
chelălăind
plescăind
şi singurătatea asta nu o sparge nimic
nici măcar piatra păcătosului
nici măcar prietenii definitivi

 

(14 nov. 2009)

Ridiculizîndu-mi proful de mate – Reli Calistru

 de Ecaterina Bargan

Simţeam eu ceva
la profu ăsta al meu de matematici
şi de aceea am venit la tine Bătrâne
să mă lămuresc dacă-l bănuiesc degeaba
sau nu şi te iau pe tine arbitru-n problema aceea cu coordonatele

ce zici
accepţi?

uite cum mă gaseşti acum
în camera mea… cu ceaiul, crema pentru tort………
dar sufletul cu-atâta disconfort
de undeva departe, dintr-un străin aeroport.
îţi povesteşte el precum

Căluţului de Istru

formula lui heron nu-i place, dacă îl întreb răspunsul tace, mă-ntind să ies la tablă – zice – stai în bancă, de ţin pumnul sub barbă, ce cadru îmi aruncă!
De ies eu să spăl cîrpa, nu observă că nu sînt în prima bancă, de parcă-s de mărimea unui pui, dar cum dispar eu după uşă – imediat exclamă – cîrpa nu-i!
Bătrîne, ştii cît sufăr? Pîn la Calu’ Dunării, viaţa-mi era un splendid nufăr. Acum – examen infernal, în ajun de bal…
Unde îţi este ţărmul de la far, să-mi înfăşor eu ghina într-o frunză de stejar…
Şi să o ard cu totul

Să ştii, este mai dureros decât atunci cînd Ponna te bate cu labuţa
Bătrîne, Calul
Mă-nvaţă să mănînc cu beţişoare chinezeşti mămăliguţa

Îmi dă o praştie şi zice să-i aduc în cinci clipite vrăbiuţa
Şi pîn’ la urmă totdeauna iese că eu îi sînt maimuţa.

cerului deasupra

de Ecaterina Bargan 

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

într-un moment trebuie să cedăm, să renunţăm
la ceea ce iubim, să ne întoarcem la începuturi.
luptăm pentru a supravieţui
dar nu supravieţuim pentru a lupta.
uscăciunile caută apă, întunericul cerşeşte lumină.
pentru că aşa se întîmplă de obicei,
da, există aşa excepţii.

pentru că putem ocoli misterul, dar nu ne putem ascunde.
păşim prin aceleaşi capcane şi nici măcar
nu ne uităm în urmă.
există minuni, cum se întîmplă naşterea unui copil,
şansa evadării, primul cuvînt rostit.
ne privim dintr-o parte,
ca pe nişte străini. nu ne mai recunoaştem.

oglinda nouă de pe perete nu aduce mai multă deschidere,
nici măcar iluzia unei continuări.
poate
acesta-i sfîrşitul sau poate
doar un început.

despre viaţă

de Ecaterina Bargan

alături de Emil Proşcan

nu mă tem nu mă tem de oameni
singurătatea din ei mă înspăimântă
aşa cum moartea îmi umple bocancii
aş vrea să ignor neîndurarea
aş vrea ca dimineaţa să aibă zâmbetul tău
să mă împrumuţi cu mărunţişul de zâmbet
răsăritul trandafiriu din palmele tale, arată-mi-l
poate mama mea a greşit încurcând timpul
sau poate dragostea s-a vândut pe firimituri de pâine
pentru a se preface în dulcea amăgire
din care te vânează ochi lacomi
şi veşnicia e acum la piciorele mele improvizând nemurirea
şi toate cuvintele pe care le căutăm sunt rădăcini
din paşii nerostiţi
uitaţi pe străzile pustii din nopţile însingurate
cu siguranţă într-o zi vom ajunge acolo
unde buzele tale sunt o salvare
târziu foarte târziu am să te întreb
dacă mai eşti îndrăgostită de mine
am să te întreb şi am să te rog să taci