nu e o haină de ocazie

singurătatea este cu un număr mai mare decât mine
cu toate astea am tras-o pe mine ce prostie
să cred că o astfel de haină ar putea să-mi ascundă formele
de tristețe de nemulțumire de nesiguranță prea fix mulată
ar întoarce privirile ar atrage iar eu nu vreau să mă știe oamenii că
mă îmbrac modern ar putea spune că poeții sunt mai sobri
dar nu haina face pe om
aș prefera o rochie pastelată de iubire mai
sus de genunchi așa cum îți plăcea ție

fără să vreau o port pe vremea asta
capricioasă mi se lipește de coapse de parcă
ar vrea să afle cât din tine a mai rămas
îmi pică greu trebuia să-mi închipui că n-am s-o găsesc vreodată
la preț redus

Advertisements

când ziua nu poate ieşi din noapte

ca nişte păsări venite să-mi facă rău
gânduri negre se năpustesc din toate părţile
înfometate şi aşa de multe ciocuri deschise aripi
sufocă singurătatea mea
devorată de la piele începând
îmi simt măruntaiele plutind ca nişte fumuri

lumea dispare după acest nor
de forma trupului fără formă
ciugulit cu iubire cu tot

sunt purtată ca pe un roi
deasupra florilor de muselină
miroase a miere vântul de tei
taie în două neliniştea mea
fraternă
se avântă cu anvergura
dorului mă abandonează
celui pregătit să ţină piept
gândurilor astea dese
forfotitoare
cu gheare să lase urme în
sufletul tău
nu se poate lipsi de mine

Ottilia Ardeleanu
(august 2015)

efect

mi-ar fi plăcut să mă iubeşti
într-atât să nu-mi fie teamă
că altcineva ar putea să mă iubească
mai mult
ai lăsat îmbrăţişarea în vânt
ca pe o barcă luată de curent până dispare
într-o gură mare de apă soarelui aprins
la faţă singurătatea mea nu-şi găseşte locul
cum niciun sfânt în piele de păcătos
zilele sunt ploi de vară prea repezi
nu curăţă şi nu răcoresc
atât
mi-ar fi plăcut încălzirea ta
globală pe trupul moale să simt
degetele lăsând gropi
fericirea din tine

Ottilia Ardeleanu

(29 iulie 2015)

mă voi curăţi cu iubirea aprinsă din sufletul celui drag

iubirea este lumânarea împărţită de domnul
lumină din lumină până la mine
aleasa
vinovata
neizbăvita
nedesăvârşita
stăpâna
peste toate câte dumnezeu mi-a încredinţat
cuvântul peşte pasăre cer şi pământ
duhul care în mine trece marea roşie
mor şi înviu ca flacăra
după faptele mele
sunt nesfânta care fug să dau veste
inima mea de piatră are taină
piatra s-a rostogolit
şi tu nicăieri pătimitorule
în haina ta albă ca o noapte de înviere
binecuvântare
tăcerea vibrează cu vocea ta gravă
tămăduirea
mirosul de tămâie
în suflet
un miel se sacrifică pentru păcatul meu
iubesc
din rugăciunea domnului

Ottilia Ardeleanu

(4 aprilie 2015)

de minţit iubirea cu poezie

mugurii primăverii ca nişte nări umede
de cai nărăvaşi umplu copacii herghelii albe şi roaibe alergând în aer
tropotele lor nasc flori până la fructul dorit e cale lungă de dragoste
micii mei icari prea se depărtează de fiinţa mea fără teamă
nu observă geamul nedeschis al cerului această casă de nori unde
soarele un amorez înfocat a aţipit abia în zori
să-i potolesc cu apa unei cărţi îmi spun
îmi trag mările din atlas în suflet şi-i chem să se adape şi
să se odihnească îmi fac ţarc inima
trag poarta în urma lor a nepotoliţilor
le citesc din palme ca şi când i-aş hrăni
odată mutaţi în mine îi simt cu adevărat alergând
mai repede decât timpul îmi culcă iarba fragedă
nu se opresc din nechezat decât atunci când lumina se răstoarnă iar
întunericul o trage târâş ca pe albatrosul ucis
atunci se liniştesc şi ei în aburii suflărilor lor o centură de ceaţă deasă
noaptea vine ca o poezie parfumată de un dor căruia i se alătură câteva
gânduri rotunde din care îmi vine să muşc

Ottilia Ardeleanu
(22 martie 2015)

muguri de iubire

cineva ne-a spus odată
dacă iubeşti mori şi dacă nu iubeşti tot mori
am râs amândoi cerul ca un cort de păsări
ne-a ascuns
m-ai cunoscut ca pe întâia
femeie de apă în ochi iubirea albastră
orice ai fi făcut din momentul acela
aş fi trăit în tine ca într-o casă de muguri
în mirosul cleiului de primăvară
atingerile noastre siameze
neterminate săruturi crude
primul nostru soi de fericire

(nu) se moare din iubire gândeam
pe cuvintele tale şoptite

mai bine să iubim

Ottilia Ardeleanu
(21 martie 2015)

fado

dintr-o rotaţie ne aruncă pe gheaţă
timpul de mână
alunecăm unul spre celălalt din două capete nelegate

şi rochia mea cât marea taie orizont
din ochii tăi
timpul fracţie răsturnată nu poate fi împărţit
la nimic

nu este decât o inecuaţie în care
fericirea este mai mică decât noi doi

spaţiu nepopulat
sentimentele formează o mulţime vidă
adam şi eva nu vor putea vreodată
să muşte

Ottilia Ardeleanu

2014-01-03