s.o.s. iubire în larg

marea agită pescăruşi lichizi cu vântul frivol
geamul meu fără strălucire nu-mi dă voie să desluşesc
cenuşiul pod spre dimineaţă îmi aşteaptă silueta
plimb nerăbdarea în braţe dar se zbate sare aleargă
până la intrare şi înapoi îmi pun haina în care ţin sufletul
de o veşnicie de cald nu l-aş da nimănui pe toată flota
îmi potrivesc în mine trupul şi mai plăpând decât îl ştiai
forfotit de gânduri de singurătate de dorinţă de golul tot
mai adânc un deşert marin cât spaima de a nu te mai
întoarce înlăuntrul meu frigul devastator prin ape iubind
mă las dusă ca un vapor comandante ai ştiut să înfrunţi orice
furtuni doar pe ea nu ai putut-o potoli cu nicio manevră de salvare

cobor după farul iluziilor în grabă pe chei mă întâmpină un
dor mirosurile de fier tăinuite în pielea ta ca nişte comori
tonele de sare uscăciunea buzelor germinând mai jos pomeţii acoperiţi
preistoric îmi eşti când mă ridici în braţe ca pe o pulpă de carne
cu mine îţi astâmperi foamea unui timp care ştie cel mai bine despărţirea

un mesaj în sticlă marea la picioarele mele prevesteşte
mă aplec o destup citesc pe ţărmul cărei femei ai acostat

Ottilia Ardeleanu

(8 feb. 2014)

Engelbert Humperdinck – Greatest Love Songs

sub creangă de măslin

trăiesc
într-o inimă de bărbat

acolo a fost îngropat
până şi-a dat la o parte
piatra

în fiecare zi pe picioare
cu buze molatice
întorc viaţa în el

uite-mă sunt viu
se bucură
îl aud
sunt cu tine până la
sfârşitul veacului

Ottilia Ardeleanu

(22 aug. 2012)

magnetism

mi-ai spus că nu simţi nimic prin aerul dintre noi
eu atunci am închis uşa fereastra monitorul şi
toate sentimentele
au simţit că nu mai au aer
durerea pe mine făcea respiraţie gură
la gură mai erau cuvinte nespuse
dar gura mea căpătase forme nesărutate şi
trupul aştepta mâini să tasteze
ne-am certat nu ştiu cum vine asta prin aer
doar că ai înţeles exact invers ceea ce
încercam să-ţi spun
că dragostea în oglindă
păcat
ea vine o dată şi bine nu te întreabă
dacă eşti dispus

e ca atunci când te apropii de ecran şi
părul ţi se smulge de pe piele

Ottilia Ardeleanu

(22 martie 2012)


and… for me this:

“I loved words. I love to sing them and speak them and even now, I must admit, I have fallen into the joy of writing them.” Anne Rice

acele lucruri care se urmează

ca două jumătăţi
într-o dragoste
perfect imprimată
unul tuşul
celălalt foaia
trăim lipiţi din
unele cuvinte
mă deschid
cum se deschide o femeie
când trupul îi e scris apăsat

cu viaţă

mă citeşti
până la ultimul
semn

Ottilia Ardeleanu

(28 feb. 2012)

când de iubire ţineam cu dinţii

cu limba ne întorceam cuvintele
şi le dădeam drumul
să migreze în poeme calde
orizontul nostru era bine alcătuit
de la o tâmplă la cealaltă
lucruri aliniate
în albastru
mâinile se prelungeau
caligrafic până spre dimineaţă
în puzderie de simboluri
ceva din noi era
neasemuit şi dat
am trăit aşa o vreme

apoi ne-am mutat fiecare într-un
alt ideal

Ottilia Ardeleanu

(20 feb. 2012)

and… for me this:

“Words, once they are printed, have a life of their own.” — Carol Burnett

secundă tactilă

stau într-o aşteptare intimă
şi dintr-odată bucuria îmi sare
val de ceară călduţă
mă ciupeşte de glezne şi
am senzaţia aceea
dacă n-ar fi
aceşti martori neastâmpăraţi
aş zice că
am luat-o razna
chiar aşa
copac plin de furnici
la drum

Ottilia Ardeleanu

(30 ian. 2012)

un timp la galop

o vegetaţie explozivă nerăbdarea
pe atunci paşii tăi cunoşteau un drum verde
împrumutat din mersul pământului
şerpuiau toate şi toate ieşeau dintr-o tăcere senzuală
ochi de copil aproape în neastâmpărul lor
atenţia din partea unei mâini de fluturi
te însufleţeau
săreai peste o nimica toată
pe ghizd o ciutură cu setea până-n buză
undeva un clopot
se străduiau să anunţe despre
o lume timpurie în care
ne pierdeam nechibzuit

pe unde s-au dus caii care alergau prin
mângâierile noastre

Ottilia Ardeleanu

(27 ian. 2012)

Ce e amorul? de Mihai Eminescu

Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Şi tot mai multe cere.

De-un semn în treacăt de la ea
El sufletul ţi-l leagă,
Încât să n-o mai poţi uita
Viaţa ta întreagă.

Dar încă de te-aşteaptă-n prag
În umbra de unghere,
De se-ntâlneşte drag cu drag
Cum inima ta cere:

Dispar şi cerul şi pământ
Şi pieptul tău se bate,
Şi totu-atârnă de-un cuvânt
Şoptit pe jumătate.

Te urmăreşte săptămâni
Un pas făcut alene,
O dulce strângere de mâni,
Un tremurat de gene.

Te urmăresc luminători
Ca soarele şi luna,
Şi peste zi de-atâtea ori
Şi noaptea totdeauna.

Căci scris a fost ca viaţa ta
De doru-i să nu-ncapă,
Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apă.


eternă transformare sentimentală


îmi doresc ninsoarea aceea care să ne îngroape de vii în camera noastră
în cămin să ardă lemnele pe care le-ai tăiat în porţii mici de iubire
doar şoaptele trupurilor scriindu-se unul pe celălalt citindu-se
de iubire să topească uşi ferestre oglinzi icoane şi lumea
iar noi să ne facem ochi de soare şi zâmbet de lună
sclipici de stele pe cerul ca un lac din iubire
să topească zilele şi nopţile iar apa asta
mare să ne ducă dincolo de lespezile
cerului la umbra unei fericiri

Ottilia Ardeleanu

(8 ian. 2012)