Unu(i) Amic de Ottilia Ardeleanu

 

(răspuns)

Unu. Poate fi singură(u)tăciosul, un fel de mascul(in) al singurătăţii, adică atunci când lumea este plină de ea, una, dar tu nu te vezi decât pe tine, unu(l), ceva nehotărât în numele lumii. Fiindcă, din punctul său de vedere, Unu îşi este Izolat, Unic, Prim. Îşi zice Mai Cu Moţ, Cineva, Toiagul lui Moise. Privit în oglindă, unu pare simetric, repetat şi răsturnat, la un moment dat e cam palindrom şi neavând încredere în sine o ia de la capăt, o ia invers dar tot acolo ajunge. Pătruns de instabilitate. Când plin, când gol ca o balanţă care măsoară plinătatea/goliciunea vieţii şi culmea, nu se dezechilibrează ceea ce înseamnă că atomul de plin este echivalent cu cel de gol. În acest caz, reacţia este perfectă. Iar el, neutralizator. Ca o particulă cu îndeletniciri politice. Unu! Nehotărât sau negativ. Hmmm, nu pare prea complicat. Doar unu.

(30 iulie 2011)

schimbare de Ottilia Ardeleanu

(m-am hotărât)

arunc sensibilitatea la tomberon
precum unii prunci
iau câteva trepte de var şi le arunc
înaintea mea
calc maşinile daltoniste
stropesc vegetaţia să scap de tot felul
de insecte
care inspiră silă
sprintez oamenii mă privesc ciudat
sar gropile cu stomacul întors pe dos
ignor o bătrână împiedicată în genunchi
arăt un deget unui poliţist care parchează pe interzis
gonesc după nişte fluturi
pe aripi pluteşte capul meu
între nori timpul se leagănă ca-n balansoar
scoţând limba regulat
la căutătorul de poezie
dar el tot nu pricepe
la ce-mi foloseşte

schimb macazul
şuier cu vise

(3 aug. 2010)

schimbare de Ottilia Ardeleanu

Te-am căutat peste tot
cu nevoia părăsitului
numai în mine nu

erai înlăuntru de o vreme făcusei
curăţenie

ai trecut prin fiecare om
care mă locuise
acum retras în cea mai
sacră linişte

ai aprins câte o
lacrimă

în mine s-a făcut lumină

sunt aşa de schimbată ca după
chipul şi asemănarea
Ta

(2 Mai 2011)

copertină de Ottilia Ardeleanu

rufele mele sunt ameninţate
niciodată nu mi-am făcut griji dar astăzi
văzându-mi copacul metalic
cu frunze de prelată
şi rugina crengilor pe post de paie de cuib
am început să mă tem pentru
libertatea păsărilor

prost înţeleasă

(30 aprilie 2011)

oamenii care dor de Ottilia Ardeleanu

zâmbesc
în timp ce
lupţi
cu mâine

bătrânii îşi caută cel mai strâmt loc
să se poată retrage lăuntric
copiii se ascund după lacrimi
întru părinţi
ceilalţi cultivă motivaţii pe sub piele

fiindcă încă nu s-a declarat o zi a iubirii
cât viaţa

cei mai dureroşi oameni
continuă să uite zâmbete
în noi

sfidarea
damă de companie

(23 aprilie 2011)

iar acel gol se umplea de Ottilia Ardeleanu


odaia era aşa de măruntă
când ridicam braţele
sprijineam un glob de var

în salteaua de paie lăsam gropi
bunica se făcea melc noaptea târziu
şi mă primea în căsuţa ei de poveşti

nu-mi trebuiau păpuşi
pieptănam cuvinte
le îmbrăcam în haine croite pe măsura
minţii mele

în fiecare zi creşteam câte un pic
în ochii bunicii
se piteau bucurii aproape rotunde

apoi s-a dus să vadă de-ale ei

îi făceam loc în curbura braţului
ca să pot adormi

simţeam cum se aşază
Dumnezeu

(18 aprilie 2011)

aş vrea să fi fost închipuire de Ottilia Ardeleanu


(foc la sentiment)

poarta s-a trântit
ca un gând descumpănit o horă de frunze
cu suflet pelerin

nelinişti lovesc din coadă de
scorpion

trupul stigmat
de timp
plimbă o umbră gravă pe ceea ce
presimt
distanţă între noi

trecutul a ars
în carnea mea odihnesc doruri

în aură de foc durerea
flutură văl de văduvă

am palme ghimpate
când ating trandafiri

în lacrimi îmi taie ochii raze
zvâcnitoare

ţipetele câtorva păsări
mă despică în toate fiinţele
din care m-am compus
până

inima
o coroană uscată
pe crucea mea

(17 aprilie 2011)

iată ceva interesant: Maria Postu în lectura actorului Vlad Tănase