nu face pasul greşit tocmai în miez

mă uit ca după un lucru pe înţelesul tuturor
negura lumii se cocoaţă pe ziuă pe cetini
pe umerii mei nedezmorţiţi fără să mă bazez
pe vreo egalitate cu gerul întocmit în grabă
pe coala sfârşitului de an mă simt la limita
superioară a singurătăţii căreia nu-i disting
ochii sunt în disjuncţie cu ceaţa îmi ridică
igluuri împrejur nu recunosc niciunul pentru
inima mea vulpea dă târcoale chiar pe locul
în care s-ar putea face dragoste la vârf
iluziile sunt colorate viu cineva spaţial întreabă
cum se poate înnoda fericirea cu un capăt în aer
se topeşte artificial anul se schimbă şi viaţa
întredeschisă rămâne

treci

Ottilia Ardeleanu

(30 dec 2013)

file îngheţate

merg aplecată printre poeme respiraţia fierbe zăpada
neatinsă lângă cenuşiul uman greu
de trecut cu piciorul cu inima sălbăticită umbrele
se fac fiare flămânde din aer neastâmpărate
gânduri negre ies la spălat pe faţă

ia-mi urma dacă poţi de coada unor litere
care curg din degetele bătute de scris

pun prinsoare cu tine viaţă c-o să rămâi cu semne
din sine scormonind obositor lumea nu-mi seamănă
nici cât un ac de cetină

mi-ar plăcea să nu mi se pună în cârcă
întunericul ca o scârţâitoare
dacă mă gândesc mai bine sub stratul călduros
de poeme imaculate ne pierdem

suntem mai mici decât cuvintele noastre – gulliver
se implică să dovedim cine suntem în fapt

Ottilia Ardeleanu

(29 dec. 2013)

viaţa revine acasă

viaţa are multe mame şi toate
plecate
de pe-aici

un copil stingher care nu se acomodează
oriunde trebuie să o ia de la zero
pe partea cealaltă a globului cu vise
copil străin în patria sa cuvântul stâlceşte

nu-şi pune o dorinţă zâmbetul cu genunchii la gură
priveşte pe ceilalţi cum se joacă
i se pare un eşec de aceea rămâne
pe muchia sa
îi este greu să spună
mamă
unei mame prin corespondenţă

noroc mare că viaţa are şi bunici
se deplasează cu dificultate
suferă
dar cel puţin o-ngrijeşte cineva

nu concepe să-şi părăsească prietenii
cu care a învăţat copilăria
şcoala drumul speranţa
şi

singurătatea se-arată foarte mămoasă
a pregătit o cutie de ciocolată amară
cu ochii pe ceas aşteaptă
sub voaleta de văduvă

o încleştează de mână

în teama de necunoscut
viaţa face o săritură
de pe loc

Ottilia Ardeleanu

(22 dec. 2013)

:

cât lasă tălpile din ceea ce eşti
ai numărat de câte ori te replici pe drumul acesta viaţa poate fi beton
prima carte pe care o scrii despre tine asfaltul
o reproducere fidelă a destinului
un fel de biblie în/ din mers
trăită câte puţin în suprapuneri
cu alte existenţe alte încălţări frunzele fără mormânt
amprente de animale cu trecere peste tine gunoaiele

o presupusă iubire cu pământul din care suntem născuţi iar nu făcuţi
atingeri din care creşte iarba despicând covorul greu unde se află celulele noastre
un covor care nu se pune pe bară nu se bate dar se străbate cu adn-uri
şi

devenim infimi cu timpul luat ca o haină cu două feţe
coborâm în noi înşine până nu ne mai vedem

dar pământul e rotund
nu-i aşa

Ottilia Ardeleanu

(23 dec. 2013)

Florida Georgia Line – Cruise…

hard core winter

my snow soul spread
under the hand of destiny
like a deserted sheet that
waits to be written on
this unpredictable meddler
is casually clad
with million of thoughts
drawing icy flowers as
artistic moments in life

my heart, the fox, smells
traces of single file letters
birds with freedom in beak
unmistakable taste

then there are things that follow

clouds and shadows that
darken my page

by Ottilia Ardeleanu

(december 12, 2013)

Ştefan Hruşcă – Colinde

iau distanţă de timp

aştept
ultima curăţenie a pământului
din anul acesta cât mine de vechi
să separăm lucrurile purtate prea devreme
de cele aşezate

să facem schimbul de temperatură
între răceală şi febră
pentru iubirea cu care plecăm
într-o excursie fără final

deocamdată e ziua de gri
cuvintele au plumbi la capete
ce vină au păsările care zboară din noi

pe culoarul dintre suflete
nu speriem timpul
mergem aplecaţi
înainte

ni se potriveşte promoroacă destinul
dinafară
un vis
spre anul cât mine de nou
în departe
bate fir alb

Ottilia Ardeleanu

(18 dec. 2013)

Mylène Farmer – L’amour nest rien

cu un gând mai sus

prin albastrul de voroneţ
sfinţii eliberează suflete
pentru oameni

toţi seamănă între ei
arta meditaţiei

de-ajuns să-i priveşti
în tine o linişte se umflă
până la înălţare

într-o rugăciune sunt
atâtea păcate

se topesc oarecum
în ceara lumânărilor
devenim simpli
cerşetori de izbăvire

(9 ian. 2012)

Ottilia Ardeleanu