Concursul naţional de creaţie literar-artistică “NELINIŞTEA MĂRII” ediţia I 2012 şi-a desemnat câştigătorii, în data de 20 septembrie 2012, la Constanţa:


Trofeul concursului: Petru-Ioan Gârda, Cluj;

Premii speciale: pentru expresivitate stilistică – Mihaela Sălcuţan, Buzău,
pentru contribuţie la dezvoltarea spiritualităţii Pontului Euxin – Alexandra Botoşanu, Constanţa;

Menţiuni speciale: pentru prima participare – Victoria-Elena Botezatu, Cernavodă,
pentru originalitate în abordarea temei: Mircea Miculi, Tg. Mureş;

Fabulă, Poezie umoristică:
I. Petronela-Vali Slavu, Aninoasa, Hunedoara,
II. Laurenţiu Orăşanu, Bucureşti,
III. Grigore Chitul, Bistriţa.

Epigramă:
I. Ioan Toderaşcu, Costeşti, Vaslui,
II. Janet Nică, Gighera, Dolj,
III. Geaoge Petrone, Iaşi.

Poezie:
I. Dan-Petruţ Cămui, Bucureşti,
II. Mihaela Aionesei, Tg. Secuiesc, Covasna,
III. Mirela-Ioana Aldea, Dumbrăveni, Sibiu.

Proză scurtă, Proză umoristică:
I. Mihaela-Angela Melinte, Bucureşti,
II. Ottilia Ardeleanu, Năvodari,#respond
III. Radu-Ion Dragomir, Galaţi.

Caricatură, Grafică:
I. Vlad Grigore, Tulcea şi Dumitru Ştefănescu-Ştef, Brăila,
II. Costel Lupu, Alexandria, Teleorman,
III. Niculina Vizireanu, Constanţa.

Pictură:
I. Liliana Rusu, Constanţa,
II. Monica-Maria Goşoiu, Constanţa,
III. Silvia Timofte, Constanţa.

Fotografie:
I. Delia Stamate, Constanţa,
II. Roland-Florin Voinescu, Constanţa,
III. Curlişcă Angelica, Constanţa.

HaiKu:
I. Tincuţa Bernevic, Bacău,
II. Anamaria Mateiciuc, Bucureşti,
III. Nicoleta Milea, Alexandria, Teleorman şi Genovel Frăţilă, Rm. Sărat, Buzău.

Reparaţie informatică – Premiul I la Concursul de proză al revistei Noi, Nu!

A bătut uşor. L-am poftit înlăntru. Eram în pantalonii de training violet şi un maiou decoltat, din care sânii se răsfrângeau pe jumătate, rotund şi obraznic, formând un şanţ apetisant în care ar fi putut aluneca toţi ochii hoinari. Îmi lăsasem pletele cumva peste fruntea înaltă. Voiam să acopăr urmele tristeţii. Păream mult mai rebelă, aşa. Un scut de energie protector. Altcineva în locul meu.
Era cum nu se poate de seducător în ţinuta de instalator, cu geanta plină de cd-uri, cabluri, adaptoare, switch-uri, cleaner-e şi alte scule pentru formatarea vieţii. Mi-a zis că dacă ceva s-a virusat, e mai bine să o iau de la început. Nu s-a exprimat deloc filozofic. Mi-a spus-o ca şi când era expert în viaţa mea. Senin. El nu ştia că încercasem o curăţare, injectându-mi o seringă de lichid transparent, care a sfârâit puţin şi mi-am pierdut, definitiv, traseul. Nu mai recunoşteam niciun mail, nicio voce poetică şi toate versurile se transformaseră într-o groapă de gunoi ameninţătoare pentru care aşteptam cu satisfacţie un referendum-două. Chiar eram pregătită. Cu cifre. Nu, nu despre statistici era vorba, eu nu făceam compromisuri. Pentru mine lucrurile erau clare: da sau nu. Doar aşa mă desfăşuram. În amplitudine. Îndiferent de sens. Depindeam, însă, de ceva, ori cineva care să-mi dea impulsuri.
Pentru a verifica intruziunile, a venit cu propriile testere. Le-a aşezat lângă mine. Nu ştiu, probabil după codul culorilor. Ce flexibilitate în mişcări, ce perfecţiune în a extrage şi a introduce, în tăcere, materialele acelea în care îmi venea să torn un pic de rutină, un pic de psihonevroză, un pic de …
S-a aplecat în faţa mea, umil. Mi se părea că sunt chiar cineva în momentul acela. Deveneam importantă. Dincolo de prag, puteam fi oricine. Chiar îmi reapăruse un fel de chef. Să fac năzbâtii. M-a studiat cu ochii mari ca nişte lupe. Şi ce priviri, cu toţi lucşii mă controla. O scanare în toată memoria mea. Voia să-mi ştie numele, ce capacităţi am, de la ce firmă vin, durata contractului şi dacă îi ofeream vreo garanţie. Eu aveam prea multe în capul meu minion şi procesam cu repeziciune totul. Timpul îmi era foarte preţios. De fapt, fusesem programată. Nu mă abăteam de la clasele mele, de la funcţiile mele, de la termenii în care fusesem educată. Imi plăcea să-mi fac treaba până la capăt şi apoi să mă ascult. Din mine să iasă toate acordurile. Chopin, de exemplu, de câte ori n-a intrat în filarmonica, adagio, cu orchestră sau fără, cântând unui auditoriu virtual! De câte ori da Vinci nu m-a lăsat fără culoare în obraji, fugind în laborator pentru câte-o descoperire de-a lui… Câte referate despre anatomie, câte doctorate despre disperarea şi neantul şi Dumnezeul filosofic… Despre cum să înveţi paşii pinguinului ori să adaugi pătrate origami… Până şi testele auto au trecut prin pielea mea magnetizată, mereu atrăgătoare. Şi câte mesaje din iubire. Până la moarte.
Nu obosesc niciodată. Oricine are nevoie de deschiderea mea spre cunoaştere şi de temelia unei reprezentări, mă găseşte acasă ori prin magazine, la cumpărături. Dar, de un timp, am rămas aşa cum mă simt. Individualistă. Nu colaboratori, nu curioşi ori cointeresaţi care să apese doar pe butonul de la intrare. Şi nu e vina mea. Eu sunt perfecţionistă. Nu-mi place perisabilitatea. De aceea, o să mă priviţi, de fiecare dată, ca pe altcineva, ca pe altceva nou, fascinant.
Prea soft pentru el, cel care voia să pară mai hard decât era. Ai fi zis că suntem nedespărţiţi. Însă, când priveşti dinpre exterior, lucrurile nu stau întocmai. Vă spun pianissimo: se cam ramolise. Deşi începuse să se poarte din ce în ce mai mult diferenţa de 20, totuşi, eu eram mult prea simpatică, mult prea tânără şi predispusă la schimbări pentru unul ca el, morocănos, mereu mormăind, iar când nu-i convenea ceva, claca de la primul acces. Degeaba încecam eu să-l antrenez, să-l resuscitez. Era evident că prietenii ne vor părăsi. Că viaţa noastră va ajunge o ru-i-nă…
Gata. Voiam să pun punct acestui tandem amoros. Despre compatibilitate ce să mai vorbesc?! El se învechise rău. Mie îmi plăcea să fiu mereu la modă. De actualitate. Respectam cerinţele. Mă adaptam foarte repede la versiuni noi. El se complăcea în aceeaşi ţinută, cu aceleaşi deficienţe, şubrezit, răspunzând cu greu la solicitări, scoţând limba, uneori, la cei care voiau să-l consulte în diferite probleme, spunând, graseiat, reject vieţii. Ce nevoie să fie de schimbare?! Presupunea efort financiar. Pe criza asta!…
Instalatorul încerca să împace părţile dând dreptatea când unuia, când celuilat. Mai ştergând din petele vizibile ale existenţei, mai atenuând neajunsurile cauzate de uzură, de proasta folosire a spaţiului comun, de vizitele nepermise ale străinilor şi altele despre care nici nu mai vreau să spun. Aşa de calm, degajat, folosindu-şi cu îndemânare ustensilele. Aşezate într-o ordine numai de el înţeleasă. Şi privindu-mă ca pe ceva de valoare.
Nicio minune nu avea să se întâmple. Ofta, spunea tot felul de cuvinte care pe mine mă lăsau demagnetizată, fără niciun chef de comunicare. Simţeam că voi rămâne, pentru nu se ştie câtă vreme, singură.
Deznădăjduită, i-am întins fişa de constatare ca pe o cerere de divorţ. Era necesară doar aprobarea lui. Speram să-mi găsesc foarte curând un partener căruia să-i pot interpreta simfonia destinului.

Ottilia Ardeleanu

(18 dec. 2011)

Ce e amorul? de Mihai Eminescu

Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Şi tot mai multe cere.

De-un semn în treacăt de la ea
El sufletul ţi-l leagă,
Încât să n-o mai poţi uita
Viaţa ta întreagă.

Dar încă de te-aşteaptă-n prag
În umbra de unghere,
De se-ntâlneşte drag cu drag
Cum inima ta cere:

Dispar şi cerul şi pământ
Şi pieptul tău se bate,
Şi totu-atârnă de-un cuvânt
Şoptit pe jumătate.

Te urmăreşte săptămâni
Un pas făcut alene,
O dulce strângere de mâni,
Un tremurat de gene.

Te urmăresc luminători
Ca soarele şi luna,
Şi peste zi de-atâtea ori
Şi noaptea totdeauna.

Căci scris a fost ca viaţa ta
De doru-i să nu-ncapă,
Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apă.


Nu l-am uitat pe Eminescu



one way ticket

ne-am îmbrăcat bine
ca pentru o călătorie
spontană

prin ferestrele deschise cumva
clandestin
un cleşte a făcut zorzoane în jur

l-a ţinut cu tâmplele în jos
ca să viscolească
peste aşezarea îngrămădită
între fălcile muntelui
ca o halcă de săturat sălbăticia

din câte uşi ar fi putut nimeri
s-a oprit tocmai aici să colinde
unde nu mai arde niciun foc
doar cenuşă de nori tolăniţi
pe coapsele unei lăuze

fiorul nu mai are preocupări
ne-am împodobit cu indiferenţă
de trecători

în fond asta suntem
până la urmă ieşim toţi de aici
buimaci

ne trezim dincolo
ca noi

Ottilia Ardeleanu

(3 ian. 2011)

Să fiţi sorcoviţi cei care treceţi pe aici şi dacă veniţi şi cu un dar, să vă meargă boiereşte în anul ce vă primeşte!

Sorcova Ottiliei (1 ian. 2012)

Sorcova vesela
Ia deschideţi pagina
Atât de nouă
Ca un bob de rouă
Atât de dalbă
Cât o noapte albă
Versuri noi din mâini vă crească
Gândurile vă-nverzească
Să vă cheme împreună
În cenaclu-i vreme bună
Să trăiţi să-ntineriţi
Poezii să ne citiţi

La anu’ şi la mulţi ani!

despre Concursul literar “101 zile de cultură la Costineşti”

când începe de sus de Ottilia Ardeleanu (din volumul colectiv Amprente literare I)


(şi se termină jos)

oraşul începea de sus
din forfotă
şerpii îşi aruncau sâsâielile colorate
peste cuiburile ierbii
agăţate oarecum la balcoane
scări de lumină coborau
în cute de culoarea libertăţii
un fel de aparat teleghidat
mâncând bucăţi de nori somnoroşi
privea cu îngâmfare
cum îşi arăta dimineaţa nurii
şi-şi împingea papainoagele
înfăşurate cu nojiţe aiurea
din bundiţa roşie lăsa păsările
să ciugulească spaţiul care mai rămânea
nişte lebede îşi căutau nedumerite nuferii
bucuria trăgea cu ochiul

“Amprente literare” – volum colectiv / Ottilia Ardeleanu

O serie de 3 volume din ciclul “Amprente literare” (este vorba de volumele I, II şi III) hoinăreşte în voie sub privirile nesăţioase ale cititorilor din România, Anglia şi Italia.

Bucureşti, Bistriţa, Craiova, Năvodari, Constanţa, Iaşi se bucură de cuvintele poetice ale câtorva navigatori celebri deja în cadrul cenaclului cu acelaşi nume. Descoperitori de noi tărâmuri umane, poeţii îşi lasă amprentele de suflet pe aceste pământuri rodnice. Cultura lor, gândurile însămânţate ca nişte boabe poetice vor face dovada trecerii prin oameni, timp şi locuri.

Cu drag pentru recolta literară, Ottilia Ardeleanu (23 iunie 2011)

“Tratamente pentru inimă” – volum colectiv / Ottilia Ardeleanu

Cartea noastră a ajuns în mâinile unor oameni deosebiţi: profesori, institutori, elevi, ingineri, economişti, epigramişti, poeţi, prozatori, pensionari, oameni de afaceri…

Cartea noastră se află în România şi în Italia.

Este citită  în câteva oraşe importante din ţară: Bucureşti, Constanţa, Năvodari, Craiova şi altele.

Se află în mâinile prietenilor, a cititorilor de poezie.

Unele impresii au apărut, mai aştept şi altele!

Iată, munca nu este în zadar!

În acest caz, MUNCĂ egal SATISFACŢIE!

pentru rokss, un poem din antologie:

locuri de  Ottilia Ardeleanu

(nici nu exist fără ele)

unii ar putea spune
că am buze inestetice
fiindcă sunt pline
dar jur că nu mi-am injectat
siliconi
altora li se par senzuale
aşa în nesomnul nopţii
când se îngână

le găsesc
de multe ori în sărutul tău

când le ating
din degete se aude un scârţâit
care se termină
într-un punct

cât de mică e lumea

(27 nov. 2010)

pentru Cristian:

poemele din dreptul inimii de  Ottilia Ardeleanu

(sunt cele care rezistă)

azi
inima mi s-a deschis
către oameni
pentru prima oară s-au interesat de mine
m-au atins uşor înmuindu-şi degetele
în sângele meu
şi m-au scris cu un fel de lumină
au pirogravat un sentiment
mai multe
până au dat forma care
să-i sensibilizeze

apoi m-au închis
ca pe o carte
cu semn

(29 dec. 2010)