de partea norilor hârşâie cineva anotimpul

când încep copiii şcoala încep ploile să cureţe aerul dintre oameni hârşâie fiecare cuvânt din găoacea lui cenuşiu iese la sfârşit un fluture colorat dar mai e până acolo natura are lacrimi pe chip răscoală tot ce toamna pierde la maturitate nu mai e în toate minţile fuge departe de casă lăsând uşa descuiată hoţii de curenţi nu iau nimic asupra lor doar se înghesuie prin cotloane întunecoase şi reci nu le mai place nici lor viaţa acolo îşi fac nevoile acolo dorm acolo mănâncă din fiecare emană mirosul rânced de om pe străzi purtat cu minciuna cu ziua cu sărăcia lunganul mării stă şi îşi numără inelele prin care trece câte-un spectru de nebunie vorbeşte cu păsări aşezate pe cer în veuri care înţeapă norii şi plouă rotund peste microorganisme înmormântează sub veşminte de la crucea roşie încoace orice mort îşi potoleşte setea cu paiul aproape că se luminează ca şi cum ai da o tentă de zugrăveală peste fumul care începe să iasă din coşuri pe furiş că ştie că trebuie să cotizeze şi este un pic cam în stres
dacă mă uit mai bine în afara mea doi bătrânei cu ceva ani peste toamnă se ţin de mână şi de-o umbrelă încoace se tot apropie târâind un fel de viaţă înaintează aşa cu mâinile pe piept ţinându-şi inimile în revere uite le zboară mirarea de amestecul alchimic din aer cu frunze hârtii gânduri şi printre altele tristeţi vâscoase care îi mână din spate ca pe nişte obiecte cu masa osoasă atrofiată tii uite cum le zboară tinereţea cu borurile umflate şi ei se tot uită după ea se pierde dincolo ca un zâmbet nesocotit
dacă-i întorci pe dos ei sunt aproape copii şi cu primele vise de toamnă-n ghiozdane se duc la şcoală…

Ottilia Ardeleanu

(30 octombrie 2012)

o zi în oraşul cu 3750 de locuitori

au ieşit în stradă

întâi ghioceii pentru
aducerea la cunoştinţă a nevoii de viaţă
apoi nişte nămeţi revoltaţi
pentru
oamenii
nemulţumiţi de aerul cenuşiu al zilei
toţi lătrătorii de cartier şi
cei care
dacă nu încetează odată
climatul acesta potrivnic
vor ieşi în stradă
copiii soarele
şi lumea se va topi
cumva
înflăcărat
frunze din alte vremuri
vor tatua caldarâmul
zdrobit
în războirea dintre
uscăciune şi vijelie
va ninge iar
nervos
bătrâni cu sceptre
vor pune piciorul
în prag de primăvară
ca pe o altă lume rotundă şi verde
vor fi întâmpinaţi
cu pâine şi sare

Ottilia Ardeleanu

(21 feb. 2012)


and… for me this:
“Every writer I know has trouble writing” – Joseph Heller

cuvântul a fost la început sau iubirea de Ottilia Ardeleanu

am sădit un măr
a dat în rod
am zis mai întâi să iubesc şi
am dus fructul la gură
gura ta a muşcat din gura mea şi
gustul acela nu era prea rău
am încăput amândoi în acelaşi măr
felix culpa
eram binele şi răul
binele şi răul
răul lucra dumnezeieşte binele iar el
creştea în pântecul meu mântuitor
aşa că ne-am luat lumea în cap şi am zis că
trebuie să mai înrădăcinăm un măr şi încă unul
pentru toţi copiii pe care îi vom face

într-un târziu m-am decis
să scriu despre
cum am sădit un măr

(6 oct. 2011)