când i se făcea dor bunicii

odată o vedeai că lasă totul
îşi pune hainele ăle bune
îşi bagă nişte crăiţari în sân
lasă vorbe aşezate celorlalţi
mă duc s-o văd pe fata aia
că mi-e dor
pe linia mare la staţie
câţiva săteni o priveau cu respect
nu conta că plouă că ninge că vine paştele

mă privea în ochi de parcă pe acolo mergea drumul ei
de ape tulburi

se pogora fericirea

apoi cine ştie cât pătimea până la
o nouă îmbrăţişare

mai sigură sunt că nimeni nu avea motive
ca ale ei
de încondeiat povestea
lăsată de dumnezeu
la vatră
fierbeau peste două mii şi mai bine de semne

Ottilia Ardeleanu

(11 aprilie 2015)

muguri de iubire

cineva ne-a spus odată
dacă iubeşti mori şi dacă nu iubeşti tot mori
am râs amândoi cerul ca un cort de păsări
ne-a ascuns
m-ai cunoscut ca pe întâia
femeie de apă în ochi iubirea albastră
orice ai fi făcut din momentul acela
aş fi trăit în tine ca într-o casă de muguri
în mirosul cleiului de primăvară
atingerile noastre siameze
neterminate săruturi crude
primul nostru soi de fericire

(nu) se moare din iubire gândeam
pe cuvintele tale şoptite

mai bine să iubim

Ottilia Ardeleanu
(21 martie 2015)

“Jocul îngerului”

singurătatea
o barcă îngrijită nu ia apă
două lopeţi par aripi care se spală

pe lângă ea nuferii nuntesc

un înger
scăpat de părinţi
răsfoieşte câţiva nori de oameni

îi citeşte îi pune la loc
plictisit de atâta indolenţă

trage pe umărul unui pescar
emisarul foamei
şi firul începe a avea greutate

ceva muşcă apa
începe să se zbată

fericirea
în coadă de peşte

mă mai gândesc dacă este un poem de dragoste

dacă tăcerea se învredniceşte să ne ocupe timpul
dacă nimic nu ni se mai întâmplă şi asta ne este foarte la îndemână
dacă între noi adevărul a devenit de mult iresponsabil şi nu mai merită să-l numim adevăr
dacă nicio emoţie nu mai anticipează cuvintele noastre
dacă iubind aceleaşi lucruri creştem o distanţă sănătoasă în oricare sens
dacă urând înseamnă să ne impunem a fi ceea ce nu suntem de fapt
dacă ce se apropie de noi sub forma viitorului seamănă cu o lebădă neagră
dacă din acelaşi om fericirea plagiază tristeţea

mai mult ca sigur că viaţa n-a izbutit cu noi

Ottilia Ardeleanu

(28 nov. 2013)

de apă de lemn de pământ…

ştii nu am nevoie de
ambarcaţiune sentimentul că
mă iubeşti despică marea să trec
de partea inimii ştiu să
înot în cuvinte liniştite

mi-am potrivit călătoria feng
shui gesturile tale braţe deschise un
hotar peste care nu vreau să trec

aştept să strângi carnea pe mine
sărutul tău este cel mai apropiat
punct cardinal pentru fericire

palme de apă pe coapse mlădie
sunt ce vrei tu să fiu pentru tine
poezia ta celestă nu are nevoie de
recomandare sentimentul că
mă iubeşti
qi

Ottilia Ardeleanu

(18 ian. 2013)

instantaneu de fericire

iubitule
dragostea e cea mai bună casă
cu mansardă de stele
(stai să-ţi fac o poză cu fericirea foarte
aproape de obrazul tău)
rămâi aşa cu
viaţa dată pe silent
şi inima chillout music

îmi place
să aşezi fiecare cărămidă
la locul ei
până vom rămâne prinşi sub acoperiş

aerul dintre noi vibrează
cu pulsul meu
zâmbeşte
acum
scutur grijile
păsări le ciugulesc şi le duc
în alte lumi

Ottilia Ardeleanu

(9 ian. 2013)

mama ne aştepta cu sufletul la gură iar

pe atunci nu înţelegeam de ce
spre heleşteu era cale
de-o viaţă
nici că se putea mai mândru tata
avea patru-cinci undiţe şi o traistă
numai bună de vreo câteva kile de
roşioară
eu culegeam imagini
le presăram să ştiu drumeagul
înapoi rătăcitor
devenea arhaic printr-o pădure
de salcâmi unduiam tot felul de
gânduri
fluiera şi tata aşa
ademenitor
disecam râme într-o cutie
neagră
în timp clipocea o nelinişte
curând tata se lăsa păgubaş
eu îi arătam poteca din
fragmente de copilărie îi
izbutea o tristeţe molcomă
umărul meu nu-i ajungea
la umăr eram
prea mică
să fi înţeles că
fericirea e un fir de meşină
terminat în cârlige

Ottilia Ardeleanu

(24 sept.2012)

landşaft galeş

nu
iubeşti din
savoarea
cuvintelor îndrăgostite
buzele mele te rostesc
fiecare ţinut pe
trupul tău ştiu să
dezmierd abia simţit
timpul meu se
topeşte de fericire nimic
altceva nu
face un peisaj de
desfătare

Ottilia Ardeleanu

(13 sept. 2012)

un târziu în mine

noapte
apleacată peste
un ochi peste celălalt
îmi trage pleoapele
uşor umbre omenoase
dispar case drumuri
niciun om nu
poate nişte cearcăne
rămase în eter de lună
felinare se fac
mici depărtări în care
eşti punctul meu de
sprijin fericirea începe
tridimensional se apropie de
gardul verde poartă
pielea mea răsfăţată se
lasă pe patul strâmt o
amintire mai încape
cu tine
nici nu ştii cât
păcătuieşti îndemnându-mă să
te iubesc

(21 august 2012)

din adânc de privire

cineva
a căzut în ochiul meu
drept
pare-mi-se când
l-am privit ori
s-a apropiat în gene
de lumină tras
înlăuntru
picura estetic şi-
a alunecat

în inimă

ţipătul unei lacrimi
de fericire nu se
aude până departe

cu degetele în
pleoapa de jos
strigă
nu mă căutaţi
am coborât
într-o viaţă

Ottilia Ardeleanu

(19 aug. 2012)

and… for me this:

“If the writing is honest it cannot be separated from the man who wrote it.” – Tennessee Williams