contondentă

ai zice că în lumea asta nimeni nu mişcă. uşile sunt grele şi scârţâie îngrozitor. se trântesc sictirite. cu o faţă întunecată de resentimente. cu cealaltă, fadă. şi dacă încerci să intri, e riscul tău. unii îi spun fatalitate. sunt mulţi cei care penetrează cu forţa. găsesc oameni cu zâmbet de parcă ar fi bine îmbrăcaţi şi oameni care se încruntă ca şi cum ar fi goi. nimeni nu se dă la o parte când îţi faci apariţia. în loc să-ţi întindă o mână, proptesc un picior. cazi în acelaşi întuneric de antracit. cu un ţipăt lung cât un tren comunist. ţi se pare că la un capăt cineva flutură un fanion. de o culoare, oricare. una care dă impresia de neastâmpăr. şi toţi aceia, ciorchini înlăuntru, pe scări, deasupra, pretutindeni, mergând spre nicăieri, îşi agită palmele.
deodată, mii de ochi de antracit, de trupuri de antracit, de şepci de antracit, de cuvinte de antracit mă văd, sar, se aruncă spre mine, se zbiară, mă şuieră, mă îmbrâncesc, mă lovesc, mă calcă în picioare, mă sparg ca pe o vitrină, mă violează ca pe o conservă şi sângele antracit curge din mine aşa cum ar trebui să curgă iubirea. lumea este de antracit. străzile, copacii, maşinile, oamenii, aerul şi tot ce mai poate avea contur.
am inima de antracit. nu simt nimic. doar scârţâitul uşilor masive. şi o tăcere violentă.
desfigurată.

(30 nov. 2011)

Advertisements

Am vorbit despre “Tratamente pentru inimă”, despre Lira21, despre Amprente literare ş.a.


Omagiu de Ziua Naţională

Invitată fiind la o activitate dedicată Zilei Naţionale, susţinută la liceul din Năvodari, cu tema “Condiţia scriitorului năvodărean”, am vorbit şi despre Amprente literare, am vorbit şi despre Lira21 (am prezentat Poetica, menţionând numele Cristinei Ştefan), am vorbit şi despre “Tratamente pentru inimă”, volum colectiv de 6 autori, din care, întâmplarea a făcut ca o elevă să selecteze o poezie pe care a citit-o în faţa auditoriului. Poezia este chiar câştigătoarea Marelui premiu al concursului literar “POEZIE ŞI SUFLET” – noiembrie 2010, susţinut pe blogul personal, şi anume, poezia “voi pleca la tata”, a poetului Teodor Dume. Activitatea s-a desfăşurat pe 26 noiembrie 2011, şi a durat 2 ore. A fost o atmosferă destinsă şi distinsă. A existat interacţiune şi o atenţie surprinzătoare, având în vedere durata expunerii mele. Desigur, am surprins şi alte momente deosebite, acolo. Mi-a făcut plăcere să amintesc, fie şi numai pentru câteva momente, de frumosul volum de poezii de dragoste. Voi expune aici poemul, aşa cum a fost postat la data concursului:

teodor dume Says:
November 7, 2010 at 4:55 pm
voi pleca la tata
astăzi am mers mai mult
ca în toate zilele
venele sufocate de umbre
şi de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu ştiu cum să încep
ideile se detaşează
şi nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină
sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
şi se rânduiesc adânc în mine
închid ochii şi respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata şi totuşi
vreau să-i scriu
cerul şi-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în oraşul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aştept până se termină toamna
e destul de lungă
tac şi mă uit
timpul muşcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâşiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând şi
despic senzaţii
neputinţa de a scrie
mă face să las un mesaj
pentru singura parte care
lipseşte
nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil
cuprind cerul
şi supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
ştiu că mă simte
în urmă vin liniştile şoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier
se aude
nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferinţa
în mine
mă opresc pentru o clipă
şi privesc o icoană
emoţia intră adânc
mă chircesc şi ţip
până se sparge umbra
eu voi pleca la tata
teodor dume,
Felicit, cu această ocazie, pe toţi colaboratorii acestui volum!

La mulţi ani, tuturor, de Ziua Naţională şi succes pe mai departe!

Ottilia Ardeleanu

(28 nov. 2011)

poem de înviere

copilul se rupe în mii de oameni
de pâine

copilul potoleşte mii de oameni
de sete

copilul învie mii de oameni
din morţi

cu un mugure de salcie

de păcate
limpezindu-i

(27 nov. 2011)

mi s-a întâmplat şi altfel

odată o idee
s-a strecurat în neuronii mei
neîntrebată
nu ştia că am mult de lucru şi
s-a aşezat comod ca în fotoliu
am împins-o în calculator cu degetele
ea a strigat cât a putut de tare încât
o durere mi-a înfăşurat capul
într-un turban de tifon
nu ştiu când s-a stricat relaţia între noi
că am pierdut-o pe acolo
şi s-a corupt
mi-am stors creierii ca să creez o clonă
nu avea corpul acela pentru care
mi-am pierdut minţile

(22 nov. 2011)

cu zâmbetul spre apus

o femeie iese din mine
cu gânduri negre pe cap
ţine un drum o răscruce şi
o singurătate
mângâie umeri de piatră
printre îngânări
fără capăt

la semn
înlăuntru orgie
de clopote

(de Ottilia Ardeleanu)

femeia fatală

dă târcoale. cu ceva greu pe umăr şi gluga cât o noapte de toamnă căzută pe creştetul pămânului. când vine vremea, se apucă de muncă şi taie, doboară, usucă şi îngroapă. se hrăneşte doar din câştigul ei. nu-şi schimbă domeniul de activitate şi nici să lucreze în acelaşi loc nu-i place. e descurcăreaţă. niciodată n-a rămas şomeră. ba, din poziţia în care se află, uneori, angajează mercenari să-i facă treaba, este mult prea ocupată cu munca de teren în care, ca unic acţionar, trebuie să depună semnătura pe fiecare contract pe care-l încheie.
ca o zăludă, cu piercingul în buric, sub mantaua de întuneric, nu se fereşte de nimeni şi nimic nu o impresionează. nici măcar aceia care vor rămâne să strângă în urma ei. lucrează cu bani şi strângerea lor este motivul pentru care nu stă o clipă.
pare neserioasă aşa travestită în fel şi fel de oameni. unii afirmă că ar fi văzut-o în neglijeu, dansând la bară pe blocuri, înconjurată de tineri fără aspiraţii care îi băgau bani în sân, o pipăiau şi o adulau, apoi se aruncau. alţii susţin că se afla la volanul unui jeep, în cursa vieţii, când a ieşit învingătoare.
se spune că nimeni nu iubeşte ca ea. mişeleşte. stoarce tot din iubit şi-apoi abandonează. oriunde s-ar afla, în frig, în sărăcie, în frică, în boală sau în vreun partid. nu iartă nimic. atee convinsă.
apariţie stranie. de curând s-a afişat alături de un erou cu douăzeci de ani mai tânăr decât ea. ce importanţă mai are diferenţa de vârstă?
pe covorul roşu, în rochia foarte decoltată, sfidând tristeţea mulţimii, păşea ca văduva veselă fluturând un drapel pe umăr.
azi, a ciocănit la uşa unui adolescent. în calitate de meditatoare.

Ottilia Ardeleanu

(16 nov. 2011)

Îndemn

Si voi puteţi,
De vreţi,
Să scrieţi versuri.
Luaţi,
Nu ezitaţi,
O foaie de hârtie
Şi un creion
Pentru a scrie
O poezie.
Apoi, meditaţi…
Pe rime insistaţi.
Scrieţi catrene
Pe diverse teme.
Şi cu epitete
Împletiţi buchete
De imaginar…
Credeţi că e-n zadar?

Ottilia Ardeleanu
(6 aprilie 2009)