mare vânătoreasă

moartea e o săgeată
sărită din arc
locuieşte o tolbă
niciodată singură
ascute săgeţi
rezervă
pentru zile negre
moartea are şi ea un suflet
moartea are şi ea dorinţe
moartea are şi ea ambiţii
moartea are şi ea o ţintă

fiecare are
o tolbă în spate

Ottilia Ardeleanu

(22 oct. 2013)

meşterie

oamenii din sat plecau dimineaţa se-ntorceau seara
el bocănea atent să nu deranjeze moartea
o lăsa să intre să se asigure că îi încap şi picioarele
că stă comod cu mâinile pe piept răstimp îi vorbea
stai fetiţo să sculptez câteva flori nemuritoare
să fie din partea mea când te-oi duce
următoarea zi
oamenii din sat plecau dimineaţa se-ntorceau seara
el bocănea atent încă o moarte arvunise
lemnul de esenţă pentru veşnicie
o lăsa să se aşeze cât e de lungană
să fie sigur că se potriveşte măsurilor

în câte-o zi vreunul mai grijuliu venea
să trăieşti neică am şi eu pe-a mea pe-aci
aş lua-o acasă cine ştie când mi-o spune
pregăteşte-te de drum şi hai

dormea omul cu femeia de-o parte şi de cealaltă
moartea pleca de dimineaţă şi până seara
niciunul nu se mai întorcea

Ottilia Ardeleanu

(31 august 2013)

singurul lucru de care mă tem ar fi să vadă că nu-mi pasă

moartea stătea lângă mine
îşi făcea timp din viaţa ei
de unde să ştiu eu că mă păzeşte
să nu cad în fântână ca ai lu mitrache
ş-ăl mic ş-ăl mare
făceam poze pe prispa lor când eram de şcoală
că aveau nişte liendri mari şi îmbobociţi o minunăţie
ne aşezam noi pe lângă ei cu zâmbete din alea
să ne aibă părinţii pe când trebuia să plecăm la oraş
să ajungem mari
nu ştiu de ce spuneau aşa
mari ajungem toţi numai că unii părinţi rămân cu sufletul
cum rămâne câmpul după seceriş

mă păzea şi îşi făcea de lucru prin bătătură
seara dădea pagina lui cioran
dar nu era chiar aşa de deprimată
uneori mi se părea că se veseleşte ceva în jurul meu
dădeam vina pe cei care se întorceau în târziul satului fluierând

am plecat de mult din locul acela cu
oameni buni ea lângă mine şi niciodată nu i-am dat bineţe
mi-e că odată se supără
suie în maşina cu geamuri fumurii şi pleacă
în străinătate

OttiliaArdeleanu

(30 iulie 2013)

and…for me this:
“Dreams are illustrations from the book your soul is writing about you.”- Marsha Norman

de (an)vergură

lumina unui dumnezeu îngenuncheat
îmi străpungea palmele pe pod
nori adunaţi a moarte în timpuriu
bănuiam un cer spongios
pe retină picura purpuriu un sentiment
în nefiinţă trecea noaptea
cu mine peste ape tulburi
scârţâiau fiare
sălbatice simţiri fojgăiau în
diluviană tăcere lăuntric
un venetic furase comoara
singura zestre de la mama eu
mă zbăteam să ies şi să fug din
defel să spun că
am fost şi eu
ceva vreme în mine
un suflet

Ottilia Ardeleanu

(18 aug. 2012

and… for me this:

“Sometimes when I think how good my book can be, I can hardly breathe.” – Truman Capote

modele de lut pentru oameni care trec

făceam străchioare în mijlocul drumului
unde era ţărâna a mai fină şi în fiecare turnam ape
trecute prin fiinţa noastră fără să ne ruşinăm când
mineralele se duceau în pământ ca prin pâlnii de lut
unele mai mici altele după vârstă joaca noastră
între două îmbrânceli cu existenţa pe câmp în bătătură
printre animalele păsări Dumnezeu
ăi mari erau ca nişte îngeri barbari
pentru care nicio faptă nu era îndeajuns

mâncam dormeam puţin şi nu crâcneam
pentru o clipă de copilărie
petrecută în praf ca viaţa sub pisălog

pe urmă treceau căruţele şi le zdrobeau
nimic nu mai rămânea din ceea ce însemnam
o luam de la capăt cu fiecare zi degeaba
am înţeles că viaţa e moarte nimic
nu rezistă ocârmuirii ei

Ottilia Ardeleanu

(5 mai 2012)

and… for me this:

“The scariest moment is always just before you start.” – Stephen King

ochean

se face un anotimp
blând
urmăresc o muscă
prinsă
nu ştiu cum între
haotic
vrea să se sinucidă vrea
să găsească acel
dincolo
pare cel mai
crud
cu fiecare pungă
de aer înghiţită
îşi simte căpătâiul
o muscă pe sticlă
omul între
viaţă şi moarte

Ottilia Ardeleanu

(21 aprilie 2012)


and… for me this:
“There is creative reading as well as creative writing.” Ralph Waldo Emerson

de sărbători o altă femeie ce simte

că începe să cadă lapoviţă cenuşie. închis, oraşul scoate oamenii pe la geamuri, pe alei, pe străzi, pe bulevarde. se stârneşte o cădere generală. de panică, îngrijorare, încordare. în curând, totul se umple. trotuare, parcări, scări, intrările clădirilor impozante. cuvinte viscolesc, şfichiuiesc, ustură şi se vântură din troiene în troiene peste oameni. crispaţi, cu ochi de cărbune şi cum s-au nimerit, formează grupuri de strajă. nelinişti coboară dintr-unul într-altul, din inimă în inimă, de la un difuzor imens care furnizează promisiuni. vociferări. din antenele de pe case, până la ieşire. timpul se luptă cu protagonişti cu tot. se stârnesc o frică, o disperare şi o incertitudine. în tv, o mulţime asmute iluzii. se trage. cu urechea la fiecare pas de aer. de-ajuns unul greşit. nemulţumirile omoară la foc continuu.
răscoleşte. cu speranţe. necunoscuţi spun ceva. seamănă a lecţie de istorie. de viaţă. şi moarte. în plin decembrie. fără scrupule. o elice decupează cerul în libertăţi. ninge cu gloanţe de fulgi în orice trecător, în oricine se nimereşte. o viaţă nouă pare că se aşterne, în dune inocente ne acoperă. pe moarte călcând.
singură la fereastră, te aştept ca pe o revoluţie. să mă cucereşti, să învingi teama că niciodată nu voi cunoaşte fericirea. să înăbuşi frustrarea.
pe buze, îmi flutură, ca un steag cu mijlocul găurit, zâmbetul.
liberă să iubesc.

(16 dec. 2011)