îmbibate cu tăcere

luminile oraşului ne prind în plase de fluturi
ne zbatem în ele şi nu putem ieşi
avem viaţă scurtă
un fel de carpe diem

străzile merg din una în alta ca un zid care se vede
de pe lună suntem infraroşii
ne iubim
pe o anume frecvenţă
de mână clădirile se fac mici
în umbrele noastre
sunt lucruri nespuse

muzica se lasă în flaute de nori
strânşi în palme întocmai unui nod în care
păstrăm iubirea o mică rezervă pentru zile aprige

alergăm prin hexagoane viaţa curge miere
şi lapte se lasă dimineaţa în ochii lumii
care încă mai crede în
filozofi
noi avem nălucile noastre
ne ţin de urât
aceleaşi gânduri fac zmeie cuvintele
să nu se prăbuşească

Ottilia Ardeleanu

(14 august 2015)

ridică-te şi umblă

viaţă
mă uimeşti
tu niciodată nu mi-ai spus că eşti bolnavă
la unu şaptezeci şi opt
cu golul ăla între sâni şi claviculele lin articulate
cu hainele ajustate încât îţi cuprindeam mijlocul cu două mâini
cu priceperea ta de doctor docent la facultăţile mintale
viaţă de câte ori
m-ai picat la examene deşi
unii erau pitici pe lângă mine
la suflet mi-ai intrat de când mama m-a făcut
mi s-a zis că eşti antidotul morţii şi te-am înghiţit cu apă
înainte de masă mă rugam pentru tine
cutreieram împreună oamenii
medical îmi erau prieteni
aveam ceva chimio în comun
nichita
cioran
grigorescu
enescu
şi
dumnezeu care împărţea dragoste din trupul lui
erai cu mine şi traduceam împreună
atât de bine ne completam încât
ştiam cu ce se mănâncă un zâmbet
şi de ce este de ajuns o atingere ca să luminezi
erai tu şi nu aveam timp să disper
erai tu şi mă simţeam în stare
erai tu şi cineva neştiut mă iubea

viaţă de ce zaci de ce stai învelită până peste creştet de ce tremuri
viaţă ridică-te

Ottilia Ardeleanu
(3 aprilie 2015)

dependenţă

tu ai nevoie să-ţi umble ceva pe piele
nişte gâze cu ace fine să facă topometria
să-mi arate planurile
cu ochii închişi iubirea
locul vulcanic de pe harta trupului tău
nici speologii nu ar putea să descopere
focul viu

acolo aş vrea acele cuvinte
să le zgârii în pereţi până ce sângele tâşneşte
din ele îţi place să donezi
cum ai salva o viaţă

tu ai nevoie să te cutreiere cineva
de la un capăt la altul cu tălpile
să calce apăsat pe nervuri ca apele dulci
în care peşti plutesc în bancuri

tot aştepţi la umbra bărbiei tale
să-şi pună capul cineva
pe vinele copacului vieţii

tu ai nevoie de ceva să-ţi intre în suflet
o albină pe trup mierea să curgă
să te acopere ca pe atlantida

cineva să te sece
cu buzele

Ottilia Ardeleanu

(17 martie 2015)

eu cu cine votez (sau urna noastră cea de toate zilele)

doamne tu de ce nu candidezi
de ce nu accepţi să fii lăudat de o …viziune
de ce nu te confrunţi cu
acela căruia i-ai deschis raiul i-ai aşezat scaunul
de ce stai înspinat
unde urnele nu mai încap
încă un vot de iubire

viaţa nu poate fi suma tuturor voturilor

dar dacă nu candidezi
vii duminică la locul unde ne întâlnim la o poantă
şopteşte-mi
cu cine

Ottilia Ardeleanu

(14 nov. 2014)

dragă viaţă

seara se varsă în farfuria goală
mai înfometată de buzele mele neînmuiate
în ciorba asta zilnică oferită de iluştrii vremii
un fel de pomană pusă de ispită
gladiatorul din arena cotidiană
pe care se pariază la greu
din tribune se amuză aplaudă înjură
o întreagă politică de eliminare a aproapelui
n-am învăţat nimic cât drum am mers pe
lângă Omul atât de simplu în purtare

într-o zi la o răscruce mi-ai zis
descurcă-te
am crezut că libertatea nu poate fi
un salam de biscuiţi cu rahat

metabolismul a luat-o razna
în aceeaşi idee
îmi scriai mailuri
un fel de linii în palmă
înfundate

e greu să te întorci la cineva pentru care
rabzi
te resemnezi
o iei de la capăt după ce
înduri

te-am reîntâlnit aveai aceeaşi aluniţă
nu intenţionam să te trădez
îmi dădusem mai multe porunci
dar nu ştiam să joc după reguli

ştiai să-L descrii până-n celula sfântă
ştiam că te iubeşte ca pe Sine

fierbinte

seara se varsă
dar nu mai pot s-o înghit
e stricată

Ottilia Ardeleanu

FASCINAŢIA 2014 Premiul al II-lea

placentă spaţială amerizată cu un geamăn

dau din coate în viaţa mea în lichidul ei amniotic
nu am cu cine să mă bat pe un loc de muncă
nu există noţiunile de şomaj restructurări
fişă de lichidare obligaţia predarii eforturilor
proprii celor care te sapă şi cer pomană
nu există umilinţă cum nu există prietenie
nici încredere vreun fel anume de ajutor
mă întorc de pe o parte pe alta fac scufundări
sărituri în acest lac de creaţie înconjurat de placenta
care mă fereşte de ceea ce poate fi dincolo de ea

boala face parte din viaţă mă îndrăgostesc
lucrurile importante se obişnuiesc a se localiza de timpuriu
stau liniştită în lichidul acesta protector
viruşii de tot felul stau pe margine
ca un cerc în flăcări
înăuntru purificată

un geamăn sufletul stretch pe trupul meu

oamenii se leapădă de oameni ca
de satana

Ottilia Ardeleanu
(4 sept. 2014)

şi eu mă întreb uneori

de dragul cui acuzăm pe ceilalţi
ce urmărim şi mai ales pe cine
de ce facem lucruri pentru care
plecăm capul spre ruşine

poezia nu este negare frustrare împroşcare
să o recunoaştem şi atât
chiar dacă ea e îmbrăcată într-o haină simplă
de in îşi caută adepţi în oameni cu crez
care-şi lasă masă casă alte iubiri se duc după ea
pentru dreptate şi adevăr

mai există emoţia de a fi
de a uita de sine pentru celălalt
pentru a-i da întâietate
pentru a-i oferi ultima firimitură
ultima picătură
inima

ce este viaţa dacă nu ştim a muri
ce mai căutăm în ea
nici nu mai ştiu de când n-am mai respirat
lumea lângă trunchiul
unui copac n-am mai scris iubire

ea vine la mine de multe ori
şi eu doar de trei ori
neg că ar fi ea

Ottilia Ardeleanu
(7 iulie 2014)

femeia care trăieşte între două drumuri

spăl şi mă gândesc
cum ne curăţăm de noi
de zilele tot mai puţine

viaţa e delegaţie

o valiză care nu se goleşte
niciodată de sentimente
înghesuite între haine
mereu pe ducă

totdeauna laşi un pat răvăşit

calc şi îmi imaginez trupul
umplând ţesăturile
inspir adânc să consum tot
aerul dintre noi

aşez lucrurile rămase
din tine unul şi încă
unul urmează
să mă părăsească

Ottilia Ardeleanu

(29 mai 2011)

viaţa o ultimă îmbrăţişare

o ruină în care nu am vrut să intru
nici măcar să filmez sau ceva asemănător
nu mai există ordine într-un babel stricat
de vreme ceasornicele nu mai funcţionează
nimic nu mai poate fi recunoscut
şi dacă ţi-a aparţinut vreodată
dumnezeu atârnă de un catarg
probat de câţiva norocoşi
locul acesta acum ceva minute
fusese un birou cu suflete pe ziduri imortalizate
citate /suntem ceea ce iubim/ mi-amintesc
de ochii lui nichita mai ai albastrului decât
cerul acum căzut ca o pancartă electorală ziua prinsă
între dărâmături nişte cuvinte grele
într-o discuţie lovită de seism
nu ştii de fapt cine rezistă sau dacă
efectul ar fi să zaci braţe în braţe
într-o relaţie necunoscută
numele nu contează nici dacă ai fost propriul şef
ori vreun pârlit cu mâna întinsă către moarte
cenuşii trupuri lipite într-o veşnicie care şi-a înscenat
propria navigare eşuată în spaţiul universal
închis pleoapă peste pleoapă

câteva momente înainte ideile
muşuroaie de furnici construind pământul
în manieră egipteană frunzele tăiau aerul uman
în spirale dimineaţa se ridica de pe piele cu urmele iubirii
timpul anormal de normal aproape plictisitor
cu mecanismele lui de trecere prin oameni
indolent în faţa oglinzilor care nu se reflectă
în minciună viaţa este de o altă părere
controversată
doar iubirea rezistă acolo în moloz
cu bărbia pe umărul dislocat
un fir de păianjen între două lumi
leagănă preistoria

femeie harnică moartea adună oasele
uscate surcele la focul cărora se va încălzi pentru
încă o generaţie

Ottilia Ardeleanu
(19 mai 2014)

acum înşiră mărgele

mă gândesc mai des
la prietena mea cea cu origami
îmi povestea despre bărbatul din america
foarte inteligent
fiu-său cu el seamănă o ţinea pe-a ei
îmi arătase cândva un mail în care
individul îi făcea declaraţii amoroase
ieşite din comun
circumspectă avea râs de singurătate
suferea după cum mişca degetele pe hârtia specială
tot felul de forme impresionau lacrimogen
şi-a înălţat singură viaţa la rang de
casă mare duplex în toracele constanţei câteva mii de metri pătraţi
panoramă câteva ierni în stradă utilajele de deszăpezit
nu puteau mişca sălbăticia de linişte
deranjată doar de bâzâitul insectelor electrice
a sădit grădină livadă vie
bună de negoţ îi plac banii mai mult ca ochii
din cap e o luptă de familie
care câştigă mai bine
viaţa gravează caractere în fiecare neam
este aprigă
nu se lasă
n-are somn
s-a făcut tot mai mică în colţul ei de birou
alergică anemică apatică
îşi face de lucru în scaunul de piele care o înghite
pe dinlăuntru o dor toate în timp ce
lipeşte obiecte
pentru aniversări onomastici nunţi mătănii înşiră pe meşină
cununii flori coliere brăţări cercei de toate pentru oricine nu
are ce face cu banii
simte preaplin când se schimbă vremea
coboară din sine ca un barometru
posomorât

e toată din mărgele ca un cancer care îşi desenează
arborele genealogic
pe sub piele
surâde prefăcut