Festivalul de teatru Alexandru Arșinel, Năvodari

Școala gimnazială “Tudor Arghezi”, strada Cabanei, nr. 15, Năvodari, jud. Constanța,

Tel.: 0735 186 291/ Fax: 0241760334,

http://www.scoalatudorarghezi.ro, e-mail: sc3navo@yahoo.com

Nr. 475/ 24.10.2 018

 FIŞĂ DE PREZENTARE A PROIECTULUI

 

DOMENIUL: cultural-artistic, teatru

Nr. înregistrare ISJ: 5 140A/9/ 24.10.2 018

Poziția 29/ CAEJ 2019/, DOMENIUL CULTURAL-ARTISTIC, FĂRĂ FINANȚARE M.E.N.

̶  ediţia I  ̶

Scena e a ta …

Coordonatori de proiect: Petrică Stana, Abdul-Cair Latip, Burlăciuc Maria

Parteneri: Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa

                  Casa de Cultură „Pontus Euxinus” Năvodari

                  Primăria oraşului Năvodari

                  Biblioteca „Pontus Euxinus” Năvodari

                  Asociaţia de părinţi „Tudor Arghezi” Năvodari

Categoria în care se încadrează proiectul: concurs cultural-artistic, teatru

Descrierea proiectului prin obiective:

O₁ Atragerea a 150 de elevi în participarea la  activitățile propuse în cadrul proiectului pregătit de 6 membri pe o perioadă de 10 luni;

O₂  Stimularea creativității, fanteziei și spiritului ludic la un număr de 150 elevi pe o perioadă de opt luni;

O₃ Stimularea potențialului artistic al elevilor prin determinarea acestora de a realiza caiete program și   afișe pe tema dată în perioada martie-mai 2019;

O₄ Stabilirea unor schimburi de experienţă între participanți, prin valorificarea exemplelor de bună practică pe 11 mai 2019;

O₅ Evaluarea/ diseminarea activităților din cadrul proiectului, într-un număr de 11 instituții de învățământ preuniversitar pe o perioadă de două luni.

Durata proiectului: septembrie 2018 – iunie 2019

Grupul țintă: elevii claselor I-XII din instituțiile de învățământ preuniversitar participante la proiect

Regulamentul de participare

             Concursul se adresează tuturor elevilor claselor I-XII din instituțiile de învățământ preuniversitar participante la proiect și din Şcoala Gimnazială „Tudor Arghezi” Năvodari, din instituțiile de învățământ partenere din judeţul Constanţa și din alte județe și are două secțiuni: artă dramatică și creație. Fiecare instituție de învățământ va desemna un cadru didactic coordonator (menţionat în protocolul de colaborare) care va ţine legătura cu coordonatorii proiectului, celelalte cadre didactice implicate în proiect fiind colaboratori (îndrumători). Data desfăşurării primei etape la ambele secțiuni este stabilită de fiecare unitate şcolară parteneră, încadrându-se în perioada generală anunţată (luna martie 2019).

 

   Calendarul activităților

ETAPA PE ŞCOALĂ – martie 2019

• Secţiunea I – ARTĂ DRAMATICĂ – participare directă (martie 2019)
• Secţiunea II – CREAŢIE – participare directă (martie 2019)

 

ETAPA JUDEȚEANĂ

• Secţiunea I – ARTĂ DRAMATICĂ – participare directă (11 mai 2019)
• Secţiunea II – CREAŢIE – participare indirectă (6 – 11 mai 2019)

 

1. PROBELE CONCURSULUI:

 

ETAPA PE ŞCOALĂ – martie 2019

• Secţiunea I – CONCURS DE ARTĂ DRAMATICĂ (TEATRU, FABULĂ, IMPROVIZAȚIE) – participare directă

Preselecția la nivel de școală va avea loc în perioada 25 – 29 martie 2019, iar transmiterea rezultatelor acesteia, între 1 – 5 aprilie 2019.

Până la data de 5 aprilie 2019 vor fi trimise momentele artistice selectate înregistrate pe CD/ DVD pe aceeași adresă pe care vor fi trimise afișele și/ sau caietele program care vor promova momentul artistic participant în concurs.

Va promova în concurs doar prima clasată la secțiunea I.Artă dramatică. Fiecare  moment artistic câștigator va fi înregistrat pe CD/ DVD.  Acesta va trebui să conțină următoarele date: numele concursului, școala, localitatea, clasa sau categoria de vârstă, secțiunea, titlul și autorul piesei de teatru/ fabulei, durata, numărul și numele actorilor, numele profesorului îndrumător, numărul de telefon și adresa de e-mail a acestuia.

 

• Secţiunea II – CREAȚIE (AFIȘ, CAIET PROGRAM) – participare indirectă

Odată cu înregistrarea vor fi trimise și Fișa de înscriere în concurs completată, semnată și ștampilată și Afișul și/ Caietul program ce însoțește piesa/ fabula.

Pe plicul care conține CD-ul/ DVD-ul/ Afișul/ Caietul program va fi pusă ștampila unității de învățământ respective și semnătura directorului.

 

ETAPA JUDEŢEANĂ

• Secţiunea I – CONCURS DE ARTĂ DRAMATICĂ (TEATRU, FABULĂ, IMPROVIZAȚIE) – participare directă (11 mai 2019)
• Secţiunea II – CREAȚIE (AFIȘ, CAIET PROGRAM) – participare indirectă (săptămâna 6 – 11 mai 2019)

1. DESCRIEREA ACTIVITĂŢILOR

 

Activitatea nr. 1 – Pregătirea proiectului „Alexandru Arșinel” – ediția I

     

Activitatea nr. 2

ETAPA PE ŞCOALĂ – martie-aprilie 2019

• Data desfăşurării acestei etape este stabilită de fiecare unitate şcolară parteneră, încadrându-se în perioada generală anunţată (luna martie).
• Fiecare şcoală parteneră organizează etapa pe şcoală, pe secţiuni, după cum urmează:

Secţiunea I –  CONCURS DE ARTĂ DRAMATICĂ (TEATRU, FABULĂ, IMPROVIZAȚIE – INTERPRETARE)  (etapa pe şcoală)

• Preselecția la nivelul unităților școlare

TEATRU – Durata momentului artistic va fi de 15 – 20 minute; poate aparține dramaturgiei române sau universale  și sunt acceptate și dramatizări și adaptări după romane, basme, povestiri, nuvele,  schițe în care vor fi inserate numere muzicale și coregrafice. Nu este impus un număr minim sau maxim de actori.

FABULĂ – scurtă povestire alegorică, care aparține genului epic, de obicei în versuri, în care autorul personifică animalele, plantele, fenomenele naturii și lucrurile, satirizează anumite năravuri, deprinderi, mentalități sau greșeli cu scopul de a le îndrepta. Aceasta va fi interpretată de un singur actor și poate face parte atât din literatura română, cât și din cea universală.

Durata momentului artistic va fi de maximum 5 minute.

IMPROVIZAȚIA –  înseamnă a crea ceva în mod spontan și poate fi gândită ca o creație „pe moment”, clipă spontană de inventivitate.

Fiecare trupă înscrisă la secțiunea interpretare, doar nivel gimnazial și liceal, va desemna obligatoriu doi membri pentru a participa la această secțiune (numele lor vor fi precizate în fișa de înscriere). Cei desemnați vor primi câte o temă/ situație propusă de juriu; acestea vor fi diferite pentru fiecare echipă. Juriul are dreptul să oprească momentul de improvizație atunci când nu este respectat unul dintre criteriile de jurizare.

Activitatea nr. 3

• Secţiunea II – CREAȚIE (AFIȘ, CAIET PROGRAM) – participare indirectă

AFIȘUL – trebuie să promoveze momentul artistic din concurs; acesta va fi format A1 și va conține următoarele informații:

− instituția de învățământ participantă

− secțiunea la care participă

− numele trupei

− titlul piesei, autorul

− numele îndrumătorului

− poate fi personalizat (imagini artistice cu actorii din distribuție)

CAIETUL PROGRAM – trebuie să promoveze momentul artistic, va avea format A4 și va cuprinde următoarele elemente:

− instituția de învățământ participantă

− secțiunea la care participă

− numele trupei

− titlul piesei, autorul

− numele îndrumătorului

− numele membrilor trupei (distribuția)

− date despre autor

− scurtă prezentare a momentului artistic

− imagini semnificative din timpul spectacolului

Activitatea nr. 4 – Selecția trupelor de teatru/ creațiilor participante la festivalul-concurs

Selecția trupelor de teatru/ creațiilor participante la festivalul-concurs, pentru a accede în etapa finală, se va desfășura în perioada 8 – 12 aprilie 2019 și va avea loc la școala organizatoare.

Cadrele didactice coordonatoare  din fiecare instituție de învățământ înscrisă în proiect vor fi anunțate în perioada 18-19 aprilie 2019, pe adresele de e-mail, ce trupe de teatru/ interpreți fabulă/ creații sunt finaliste.

Participanții din alte județe care vor promova în finala de la secțiunea I. Artă dramatică, de pe 11 mai 2019, vor primi informații cu privire la cazare și masă până pe 21 aprilie.

 

Activitatea nr. 5

ETAPA JUDEŢEANĂ

Finala – FESTIVALUL-CONCURS „ALEXANDRU ARȘINEL” –  participare directă – 11 mai 2019 – activitate principală – Casa de Cultură „Pontus Euxinus” Năvodari

Criterii de jurizare

 

Secțiunea I – TEATRU

 

− încadrarea în timp

− originalitatea interpretării

− costumație adecvată

− mișcare scenică

− interpretare, gesturi, mimică

− tehnica vorbirii scenice (dicție)

 

Secțiunea I – FABULĂ

 

− încadrarea în timp

− originalitatea și expresivitatea interpretării

− mișcare scenică

− interpretare, gesturi, mimică

− tehnica vorbirii scenice (dicție)

Secțiunea I – IMPROVIZAȚIE

− încadrarea în timp

− originalitatea/ inventivitatea interpretării

− mișcare scenică

− interpretare, gesturi, mimică

− tehnica vorbirii scenice (dicție)

− rezolvarea situației propuse

Finala – FESTIVALUL-CONCURS „ALEXANDRU ARȘINEL” –  participare directă – 11 mai 2019 – activitate principală – Casa de Cultură „Pontus Euxinus” Năvodari

Înscrierea școlilor în activitățile proiectului poate fi făcută până pe 5 aprilie 2019 (Anexa 1) pe adresele de e-mail steluta_petrica@yahoo.com sau abdulzita@yahoo.com, urmând să trimitem Acordul de parteneriat coordonatorului concursului din fiecare școală. Vă mulțumim anticipat pentru colaborare!

Director,                                                                            Coordonatori proiect,

Prof. Maria Burlăciuc                                                       Prof. înv. primar Petrică Stana

Abdul-Cair Latip

 

 

ANEXA NR. 1

 

PROIECT EDUCATIV JUDEȚEAN ,,ALEXANDRU ARȘINEL”

EDIŢIA I

 

FIŞĂ DE ÎNSCRIERE A INSTITUȚIEI DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN PROIECT

 

Nr. crt.	Denumirea instituției de învățământ	Coordonator concurs din instituția de învățământ	Date de contact coordonator (telefon/ e-mail)
1.

 

 

 

 

ANEXA NR. 2

PROIECT EDUCATIV JUDEȚEAN  „ALEXANDRU ARȘINEL”

EDIŢIA I

 

FIŞĂ DE ÎNSCRIERE                                                                               Scena e a ta …

 

 

Instituția de învățământ participantă: ………………………………………………………………………….

Numele cadrului didactic coordonator pe instituția de învățământ: …………………………………………………………

Numele profesorului colaborator (îndrumător): ………………………………………………………………

Specialitatea: ……………………………………………………………………………………………………………………………………

Adresa: …..………..……………………………………………………………………………………………………………

Telefon fix / mobil: …………………………………… E-mail: …………………………………………………………………………

 

 

Nr. crt.	SECȚIUNEA	SUBSECȚIUNEA	NIVEL PRIMAR	NIVEL GIMNAZIAL	NIVEL LICEAL
2.	ARTĂ DRAMATICĂ	TEATRU
3.		FABULĂ
4.		IMPROVIZAȚIE
5.	CREAȚIE	AFIȘ SPECTACOL
6.		CAIET PROGRAM

 

 

 

      Semnătura  profesorului îndrumător,                                                                          Director,

 

                                                                                                                                                   L.S

 

 

 

 

Nota !  Se completeaza o singura fisa pentru toate sectiunile, prin bifarea casutelor.

 

 

 

 

 

Cealaltă față a nașterii / recenzie la Față în față cu mine de Teodor Dume

 

Poetul Teodor Dume, foarte cunoscut în lumea literară virtuală mai ales, este, în cazul de față, la al 15-lea volum tipărit pe hârtie, apărut la Iași, anul trecut, la editura PIM, o editură cu care a colaborat intens.

Față în față cu mine este scris sub impulsul datoriei față se sine și față de adevăr. Cuvântul menține balanța între certitudinea și incertitudinea adevărului căutând rezolvări în propriul sine și în existența marcată în special de singurătate. Dar, să nu uităm că poetul își găseșe adesea dezlegări în apropierea divinității cu care de cele mai multe ori comunică printr-o amplă tăcere supusă meditației.

Primul poem este chiar eponimul volumului și reprezintă momentul deciziei asupra celui ce este poetul ca om, respectând proporțiile existențiale față de minciună și adevăr, etalând chipul din sine ca oglindă a ceea ce se vede din afara lui. Astfel aflu că înlăuntru, poetul are o pădure de mesteceni prin care umblă sufletul său cu bilet doar dus.

Și poeziile propuse de Teodor Dume stau față în față prin problematica și filosofia lor de o simplitate copleșitoare. Dacă în pagina 8, în Pădurea de alb, autorul sugerează prăbușirea în moarte, pe pagina din oglindă, 9, în Undeva, prin voi, prieteni…, la modul cel mai trist cu putință, deși setos de viață și de prieteni – din ce în ce mai puțini, afirmă cu un nod în gât: eu nu exist pentru voi.

Chipul din oglindă apare deseori între două pagini aflate față în față, motiv care mă face să cred că de undeva de aici i-a venit ideea lui Teodor Dume de a-și asuma un astfel de titlu.

Cu fiecare pas pe care îl face în poezia sa, Teodor Dume conduce către încă o însingurare, o izolare instinctivă, un ținut al multelor ecouri de tristețe, al resemnării cu sine când tăcerea foșnește/ ca o frunză toamna/ în așeptarea căinței./ Pasul dintre celelalte anotimpuri.

Mai aflu că poetul ține, într-un cui bătut în suflet, o icoană fără nume în fața căreia își caută refugiul existențial, iar pe Dumnezeu îl poartă direct în inimă, ca într-o chilie.

Amprenta nelipsită a tatălui apare și în acest volum, puternic și persistent ca o durere de oase, și în memoria căruia chiar și cuvintele tac/ Incă o iarnă fără tata. Teodor Dume se consideră modelul din umbră/ neted și alb/ al tatălui său, jumătatea trupului rămas în așteptare/ Imagine ruptă din crucea tatălui meu. Este crucială abordarea acestei temeinice relații tocmai pentru că poetul îl trăiește efectiv pe tatăl său, aflat de mult printre îngeri, aici pe pământ.

Poezia dumiană este un spectacol cuminte la care poetul se abonează, asistă cu răbdare, foarte atent și uneori reproșând personajelor jocul malițios în care este antrenat, căci, o scenă-i lumea, shakespearian disecând lucrurile.

Pe un fundal uman de natura pânzei de păianjen, autorul reliefează stări și vicisitudini contemporane care destramă foarte ușor această pânză, însă, de o credință desăvârșită, autorul o coase cu grijă și finețe. Astfel, ne poartă printr-o lume cu Durere din durere, printr-o serie de titluri neconvenționale despre cotidian și hazard: Accident, Zmeul, O zi în care nu s-a întamplat nimic, Poluare, Fluturele albastru, Copilul de ieri, Bunule meșter și altele, cu impact direct asupra lectorului căruia nu îi sunt necunoscute acestea toate, dar firul calm și cald al transmiterii lirice îmbracă/ învăluie poezia într-o notă de mister, pe de o parte, de un aer sfielnic, pe de alta. În fapt, poetul se referă la lumea sa interioară față în față cu aceea exterioară de care pomeneam. Iată o certitudine relevantă: vâscos și greu sângele/ îmi oxidează culoarea/ disperarea se acutizează/ e cea mai lungă durere/ carnea geme pe vertebre/ dar/ îmbătrânit prea devreme/ între icoane de ceară/ funinginea scutură/ norii de ploaie/ câteva zămbete/ uitate în umbră/ simulează iubirea…// în mine/ nu se mai poate trăi./ Poluare. Este, cum bine se simte, poluarea sinelui, poluare nedorită, cauzată de lumea nevrednică, de o emanație a răului înconjurător către individ, către sufletul acestuia.

Retorica vieții și morții este vizibilă în versurile: de ce…/ simt că mă împuținez/ mor cate puțin/ în fiecare zi/ și măine/ uit să mă nasc/ de ce…/ revin să-mi caut forma inițială/ Întrebare fără răspuns.

Cerul poeziei dumiene este unul al înnorărilor, docilității și pesimismului, ori al seninătății, resemnării și descoperirii semnificațiilor gândurilor, ispitelor, vinovățiilor etc. în funcție de oaza de liniște ori perturbările din percepții meditative.

Transformările sinelui sunt reverberate de anotimpurile care mustesc natura în sângele poetic, în conformitate cu atributele lor. Iarna, desigur, este mai des propulsată de cuvinte, ea determinând starea de îmbătrânire pe care poetul o simte: Incă o iarnă fără tata, Urme pe ger, Iarna în suflet.

În destule poezii, Teodor Dume, mizează pe culoare. O culoare despre care nu ne spune nimic. Uneori, poate, în treacăt, ne aruncă sub priviri un albastru. Și, mai rar, negrul, ca și culoare a întunecării, a încordării, a dezamăgirii, a refugierii în eul liric. În rest, se pare că vorbește despre o culoare a sinelui. Una personală. Rămâne să o intuim, fiecare, prin ceea ce și cum receptăm mesajul, prin puterea cuvintelor din acest volum.

Lacrimile poetice mențin echilibrul dintre cele două lumi, a viilor și a morților, poetul fiind aproape un prezicător, un vrăjitor care înlesnește întâlniri, discuții dintre aceștia, tranzitând imaginarul de o parte sau de cealaltă. Și, deși pomenește frecvent despre o margine a lucrurilor, el, poetul, se află în epicentrul acestora, știind mereu ce să facă să nu cadă în abisale gânduri. El știe să joace și să dejoace atunci cand e necesar. În fond, viața pare un truc ieftin prin care trec/ ca un actor rătăcit prin text/ Uneori viața.

În încercările de a reîntoarce timpul, de a găsi copilul din sine, de a revedea părinții și bunicii, aflu despre acel pustiu instalat fără rezerve în suflet, marcat de lipsa acestor personaje memorabile: …și sufletul meu e alb/ spălat în lacrimile unui copil/…/ …ninge tăcut/ o clipă ai crede/ că mama și-a uitat privirea/ în albul agățat de streașină/… /rătăcesc prin mine/ ca într-un pustiu/ caut firimiturile tatei/ scăpate atunci în iarna în care și bunicul/ trăgea prin albul din el o sanie/ Iarna în suflet.

Față în față sunt puse azi și mâine, viața și moartea, ploaia și soarele, tatăl și fiul, căderea și ridicarea, lacrimile și zâmbetul, nașterea și trecerea etc.

Abordarea confesivă a poeziilor din acest volum accentuează încărcătura emoțională cu fiecare treaptă lăuntrică. Teodor Dume renaște cu fiecare poezie și, la rându-i, conferă fiecărei eliberări poetice actul de naștere, de încă o naștere. Într-adevăr, acest substantiv al vieții, cât și verbul corespunzător, apar în multe sintagme ori titluri: Cealaltă față a nașterii, o picătură de inimă/ mă va naște într-un/ mâine…/ Clonă sau bărbatul de ceară.

De o sinceritate extravagantă aș zice, poetul Teodor Dume reușește să atingă dumnezeiescul printr-o metaforă cumsecade care vine simplu: din interior!

Ottilia Ardeleanu,

Năvodari,

14 ian. 2019

Pledoarie pentru autenticitatea sinelului de Ion Roșioru

Cu Niciodată nu spune unei zile că e ordinară (Editura Ex Ponto, Constanţa, 2018), poeta tomitană Ottilia Ardeleanu a ajuns la cea de a patra carte a sa de poezie, după Culorile sufletului meu (2009), Totul e să mergi până la capăt (2016) şi Pe tibia-n jos (2017).

Poeta constată cu amărăciune că trăim într-o lume birocratizată aşa încât să nu ne mai aparţinem. Statul, ca şi timpul, nu ne iartă niciodată şi ne impozitează nemilos fiinţele din chiar clipele în care venim pe lume şi cu mult după ce ieşim din ea (să mă înveţe cineva să trăiesc). În plus, suntem sclavii obedienţi ai automatismelor zilnice din ce în ce mai vidate de conţinut afectiv (singurul meu câştig în viaţă). În aceeaşi ordine de idei, sesizează, în siaj prin excelenţă existenţialist,  lipsa de comunicare şi singurătate, în cea mai zgomotoasă mulţime, a insului aşa-zis modern (singură în orchestră). Mereu şi mereu se ridică un zid imposibil de escaladat între poetă şi semenii ei care nu mai prididesc, de bună seamă, să-şi administreze singurătăţile lor copleşitoare: „am împărţit cărţi/ cum împărţea bunica/ în zilele morţilor colaci/ cu lumânări aprinse// şi spuneau bogdaproste// de parcă s-ar fi putut hrăni/ cu sufletul meu” (hoinar prin oameni). Ea se simte condamnată, aşadar, la tăcere, oricât s-ar strădui să trăiască prin ceilalţi (de parcă aş fi învăţat mumai împărţirea). Iubirea salvatoare rămâne într-o veşnică expectativă şi nimeni nu se încumetă să facă primul pas spre a capta nişte lungimi de undă, oricât de firave, de comunicare afectivă, culturală sau religiosă, cum ar fi normal în acest secol (am pus lângă Dumnezeu singurătatea). Iubirea conjugală este, la rândul ei, demitizată fără menajamente într-un pamflet de-a dreptul antologic în care dinamitează, din perspectivă feministă, condiţia jalnică a femeii căreia tradiţia nefastă i-a inoculat ideea de supunere fără crâcnire faţă de partenerul de viaţă (să nu mai rămâi cu nimic). Într-o lume în care domneşte orbeşte patima înavuţirii goana după bani s-a transformat într-o cavalcadă întru totul dezumanizantă şi uniformizatoare (un infern). Facebook-ul îţi poate crea falsa senzaţie că nu eşti singur şi nici nu observi când aluneci în nimicuri aneantizatoare şi inutile (e duminică). Singurătatea se multiplică exasperant pe măsură ce eşti tentat să crezi că i-ai venit de hac împărţind-o cu alţii: „singurătatea are istoria ei// când ies pe stradă îi văd copiii/ rătăcind prin felul nostru de a supravieţui/ sau cerşi la colţ de stradă/ câte un zâmbet apatic” (nicio singurătate nu are nimic de pierdut).

O temă prezentă în tot scrisul Ottiliei Ardeleanu este cea a poeziei, îndeosebi la acest început de mileniu când se citeşte foarte puţin, mai ales pe suport de hârtie: „nimeni nu strigă/ mai tare decât munch/ atunci când duci la groapă pe/ roaba lui Dumnezeu/ poezia/ sfârşită de copil/ de o boală căreia nu i se mai găseşte/ odată remediul” (ştiinţific începe cu grafo). Creaţia nu poate fi conceută decât ca har divin şi ea nu se întâmplă decât în preajma binecuvântată a lui Dumnezeu. Poeta concepe poezia ca pe singura ei avere pe care n-ar înstrăina-o pentru nimic în lume (intrinsec). Şi asta pentru că: „poezia are poale pline/ roadele ei au cele mai fresh culori/ nici măcar lumina nu se desface/ în atâtea fascicole încât/ să cred că îngerul meu dispare în fum/ de frunze arse/ de ultimul soare din imaginaţia mea” (poezia umblă cu toamna în ea).

Dumnezeu nu-şi mai găseşte decât cu greu un loc în lumea pe care a zămislit-o cândva şi care s-a artificializat într-un chip neaşteptat (mi-a spus că ar vrea să se întoarcă Acasă, în cele din urmă verifică dacă a dat drumul la căldură linişte şi iubire).  Autoarea nu ezită, totuşi, să se întrebe, fie şi retoric, dacă Dumnezeu poate fi responsabilizat pentru reaua întocmire a lumii (ce este de ştiut Doamne pe lumea asta).  Atotputernicul iartă şi purifică în măreţia lui: „viaţa e o golgotă plină de oameni/ nu încetează să se bucure de răul făcut/ să înjure să lovească să calce/ în picioare El ca un templu ne lasă să intrăm/ să-i lăsăm Lui toate păcatele/ ca într-o groapă de gunoi” (ziua mea aldină de la tine începe). Nici Fiul Omului nu se mai simte confortabil într-o lume în care totul se vinde şi se cumpără cu o îndârjire mercantilă inexplicabilă (pe la mall). O întoarcere la natura primară îmbibată de credinţă este oricând posibilă: „îmi vine să arunc naibii pantofii de firmă/ să o iau aşa/ liber/ să mă spele pe picioare firul să mă electrizeze/ la capătul nevăzut al sufletului/ eşti tu îţi spun/ nimic nu mai e uşor de purtat/ decât pantofii de la firma lui/ Dumnezeu” (voi ajunge la el).

Confesiunile lirice ale Ottiliei Ardeleanu sunt de o sinceritate dezarmantă şi ele aduc în prim plan dragostea sa imensă faţă de întreaga omenire în perpetuă suferinţă. Felul ei de a-şi panorama impresiile şi tinderea spre realitatea cotidiană dezţărmurită, preponderent citadină, amintesc nu o singură dată de poezia vitalistă a lui Walt Whitman: (Tu pătimeşti mai rău decât mine, viaţa asta e, cerul pământul şi braţele) Şi nu uită, recunoascătoare, că poartă, totuşi, o cruce mult mai uşoară decât a altora. În sinceritatea ei fiinţială, evită toate prejudecăţile şi convenţiile sociale ipocrite şi nu admite niciodată gesturile şi vorbele făcute sau spuse doar de a fi pe placul lumii, aşa cum ar fi, de pildă, mersul la biserică: „eu nu mă duc la biserică/ cineva o zideşte din lemn de brad/ aşa cât pentru/ o ciocănitoare curăţă/ trupul meu e loc de odihnă/ şi pace” (aer de reculegere). Multe texte sunt tot atâtea pledoarii pentru asumarea şi trăirea realului propriu-zis, nefiltrat prin ficţiune ori ingredientat cu ireal sau fantastic (de mult nu mă mai uit la filme).

Ottilia Ardeleanu dovedeşte, în întregul ei discurs poetic, o mare capacitate de înţelegere a tot ceea ce este condamnat la o existenţă umilă respectiv plasat la periferia societăţii, la totală lipsă de strălucire şi de revoltă împotriva condiţiei umane, fără posibilitate de a-şi alege sau de a-şi schimba cumva destinul (cruci, dihotomie inexistentă, umil, fierbinte rotund, acel ceva care te frământă etc.). Eul liric se conciliază tăcând cu propria-i hăituire şi-şi află refugiul într-o zonă puţin sau deloc frecventată a vieţii mai mult sau mai puţin simulată, mai mult sau mai puţin larvară : „simt cum mă fugăreşte viaţa/ un hingher/ mă caută mă găseşte şi/ mă prinde în plasa aceea care/ pentru unii ar putea părea un năvod/ eu peştele din el/ un peşte numai bun de mâncat/ oasele subţiri aruncate la feline/ nici măcar ele să nu mai poată aminti/ că sunt o creatură/ Dumnezeu cu bună ştiinţă a lăsat-o/ din mâinile Lui mă avânt/ printre maşinile timpului nu mă poate urmări/ îi e teamă de consecinţe// o mint cu fuga mea atletică şi îndrăzneaţă/ dezorientată viaţa mă abandonează o vreme/ stau liniştită într-o cuşcă de cărţi pe care/ alţii le-au aruncat dezinteresat/ însă eu acolo am găsit atâta căldură/ chiar nu pricep de ce în cărţi oamenii par mai sensibili/ mai îngăduitori mai umili/ de parcă ar fi aflat întâmplător/ cum se duce o viaţă de animal/ prietenii mei de mult daţi uitării/ hărţuiţi de aceeaşi viaţă au ajuns în lagăre/ pe aici li se zice aziluri” (printre oameni).

Multe dintre textele lirice ale Ottiliei Ardeleanu au aspectul unor îndreptare de conduistică morală promovând discreţia şi cumpătarea, răbdarea şi îndoiala carteziană (într-un fel). Alteori, îşi elogiază intenţionat imperfecţiunea şi dezordinea creatoare, spontaneitatea şi dezinvoltura netrucată (nu de nodul de cravată zic). Pe lângă făţărnicie şi suficienţă, îi repugnă vedetismul exacerbat şi agresiv afişat cu orice preţ pe micile şi răbdătoarele ecrane de televizor (programarea une eve moderne). Neîncetat poeta îşi caută acel eu autentic şi-l protejează de pericolul pulverizării în derizoriu şi-n neant (printr-o sită la mâna-ntâi). Este şi motivul pentru care se lasă, în pledoaria ei pentru autenticitatea sinelui, antrenată într-o cursă contracronometru cu timpul care nu iartă (pe bicicletă). Pentru ea conformismul nu există şi nici nu şi-l provoacă în vreun fel deoarece îl consideră totalmente lipsit de vlagă creatoare: „cu fiecare zi/ viaţa îmi pare/ un strai tot mai strâmt/ nu-mi mai încap nevoile/ dacă ar fi să parcurg/ bucuria/ aş zice că e un laţ/ care mă strânge/ de câte ori ies în lume/ cel mai bine mă prind spaimele/ cu aluri egiptene/ mă vizitează ca-ntr-un sarcofag/ mai este şi urletul/ se desprinde/ dintre buze cusute cu fire de sânge/ de parcă moartea/ ar fi// o mumie” (despre cum se vede din buzunar sau dintr-un loc strâmtorat).

Ottilia Ardeleanu, poetă ce-şi autocenzurează discret sentimentalismul inerent în favoarea ironiei şi mai ales a autoironiei, mai are multe de spus în poezia contemporană şi, cu siguranţă, numele ei va fi mereu evocat la superlativ, aşa cum au făcut-o deja literaţi de marcă în peisajul literar actual, precum Adrian Alui Gheorghe, Felix Nicolau, Ioan Florin Stanciu, Angela Nache-Mamier, Daniela Varvara şi mulţi alţii.

 

Ion Roşioru