cică ea nu poartă maro că e de babe, nici gri că seamănă a şobolan, violet nici pe atât că se pretează pentru femei prea… uşoare

Madame Plută vrea să pară ceea ce nu este. De mult se strofoacă să iasă în evidenţă cu câte ceva. Să apară la suprafaţă. Oglindă.
S-a iubit cu toată lumea tocmai pentru că n-o iubea nimeni. Din asta a căşunat pe flori să le înmulţească, să le mute de la soare la umbră şi din sera de iarnă afară. Şi-a adus motan la serviciu, chipurile paznic la invazia de şobolani, şi pe care îl mângâia pe ascuns. Pe urmă, a trecut la iubirea pe puncte. A cusut în goblen natura, chiar şi pe Maria în câteva ipostaze. Drept răsplată, şeful i-a majorat salariul pe un an întreg. Mai apoi, s-a gândit că nu mai e cazul să programeze propriile nemulţumiri, insuccese, deci, a trecut să gestioneze vieţile altora, ca pe nişte obiecte mediocre sau lipsite de valoare, până a ajuns ea însăşi sub orice nivel de cunoştinţe şi de conştiinţă. Cred că a suferit o cutremurare, odată, la un test definitoriu, şi a solicitat urgent o intervenţie. Dar, un bolnav aflat de amar de vreme la recuperare, căruia i se administrează, mură-în-gură, tot ce ar fi trebuit să înveţe să preţuiască pe parcursul unor ani buni de convieţuire cu unii, cu alţii, este cel puţin ciudat, dacă nu cumva este chiar prefăcut. Despre bolnavul închipuit se ştie foarte bine.
A trecut în virtual, într-o bună zi, la bârfa cea de toate zilele, că numai acolo mai avea cine să o aprobe. Şi a relatat despre muşte, despre păianjeni şi despre scorpioni ca la o lecţie despre ecosisteme şi distrugerea lor prin cuvânt, după principiul că prima dată el a fost şi dacă cineva anume construieşte există indiscutabil acel anti care dă buzna, deconstructorul cu unelte exterminatoare şi un rânjet exemplar, cum ai îmbrăca o salopetă de-a-ndoaselea.
Uite aşa madame a devenit urgent o cugetătoare care despică vieţile altora în patru, fiindu-i necesar, de urgenţă, un cabinet de psiho pe care să-l conducă, sictirită de toţi cei din jur fiindcă sunt prea normali. Şi nu mai are timp să se trăiască, prea preocupată de trăirile celorlalţi. S-a închis într-un fel de nautilus de unde reflectă asupra celor lumeşti. De mută ce se face că este, nimeni nu o mai ia în considerare şi toată lumea o tratează cu indiferenţă, dar ea spune că aşa îi place, că este dreptul ei la fericire, singură cuc. Şi-ar dori o tabletă în care să se poată strecura şi în care şi-ar penetra toate gândurile revoltate, supraevaluate şi notorii care numai cu al său consimţământ ar putea ajunge la vreun alt punct de vedere.
Altfel, vorbeşte pe mobil cu unul, cu altul, minut după minut, nu contează că timpul costă şi nu contează că învălătuceşte pe toată lumea, şi nu contează.
Cum toate ideile ei celebre se ascundeau într-un laptop pitit la rându-i sub un trandafir japonez viril, probabil că de acolo i se trage seva acestora, of, off, offf.
Mai are să-şi asume rutina unui robot care să o facă să mai simtă ceva pentru mediul înconjurător şi pentru oamenii care cândva au sărit să o ajute la plantarea sentimentului uman numit consideraţie.
De curând s-a împăunat în propria iubire de sine şi s-a zburlit la cei care mai poartă numele de om. S-a declanşat ca un sistem de energie, s-a aprins, lumea a intrat în panică şi era cât pe ce să fie chemaţi pompierii.
În final a venit una mărunţică şi ne-a spus cam aşa: lăsaţi-o că e dusă. E dusă de mult săraca.
Se vede. Are un zâmbet forţat. Ca o vâslă împotriva curentului.
Azi a venit în violet.

Ottilia Ardeleanu

(23 martie 2012)

and… for me this:
“There is creative reading as well as creative writing.” – Ralph Waldo Emerson

Advertisements

Welcome

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: