meşterie

oamenii din sat plecau dimineaţa se-ntorceau seara
el bocănea atent să nu deranjeze moartea
o lăsa să intre să se asigure că îi încap şi picioarele
că stă comod cu mâinile pe piept răstimp îi vorbea
stai fetiţo să sculptez câteva flori nemuritoare
să fie din partea mea când te-oi duce
următoarea zi
oamenii din sat plecau dimineaţa se-ntorceau seara
el bocănea atent încă o moarte arvunise
lemnul de esenţă pentru veşnicie
o lăsa să se aşeze cât e de lungană
să fie sigur că se potriveşte măsurilor

în câte-o zi vreunul mai grijuliu venea
să trăieşti neică am şi eu pe-a mea pe-aci
aş lua-o acasă cine ştie când mi-o spune
pregăteşte-te de drum şi hai

dormea omul cu femeia de-o parte şi de cealaltă
moartea pleca de dimineaţă şi până seara
niciunul nu se mai întorcea

Ottilia Ardeleanu

(31 august 2013)

Cântic de poteraşi de Miron-Radu Paraschivescu

Negre toate sunt pe ei:
flinta scurtă, caii zmei,
sufletul şi ochiul strâmb,
cizma-naltă în carâmb,
capul împietrit, de plumb.

Şi cum vin pe drumul mare,
cu inima-n cingătoare
răsuciţi, iscoditori,
lasă-n urma lor fiori
şi presară groaza neagră
peste noaptea mută-ntreagă.

Trec, dacă li-i gust să treacă
şi în mintea lor descarcă,
de răsună până-n vale,
fum şi stele din pistoale.

Ţigănie, neagră şatră,
ţi-ai pus steag-basmale-n poartă,
în vârful plopilor luna
şi stelele, câte una,
agăţate-n pălimar
ca un galbin felinar.

Ţigănie, ţigănie,
doar cin’ te-a văzut te ştie!
Ţigănie, neagră-slută,
cin’ te vede nu te uită!

Peste bordeiele toate,
cade noaptea tot mai noapte;
din potcoave şi caiele
bat ţiganii sori şi stele.

Un cal necheza şotâng,
izbit la piciorul stâng
şi ţipă cucoşi, de sticlă,
la Cârciuma lui Costică.

La Costică din Hotar,
ciocnesc paharele rar,
ciocnesc bărdace de var,
plâng viorile nebune,
vântul li se-ncurcă-n strune,
şi prin noaptea tot mai noapte
vântul gol fluieră şoapte.

Picaseră la chindie
Sân-Pietru şi cu Ilie
gătiţi ca de sindrofie;
între cer şi-ntre câmpie
şi-au pierdut, zorind să vie,
aurita lor tichie.
Dar dacă e chef, să fie:
s-or găsi în ţigănie
talere de jar, o mie!

Maica Domnului şi ea,
printre stelele-albine,
s-a-mpuns într-un mărăcine,
într-un galbin ţep de stea,
într-o lacrimă de foc
şi cam şchiopăta la joc.

Ţanţoş călca-n urma lor
starostele spoitor.

Luna nouă sta pe zare,
o lebădă plutitoare.

Lunecă prin noapte, moale,
felinare şi basmale;
fragede ca nişte crăngi
dănţuiesc subţiri ţigănci:
pentru mândrii musafiri
dănţuiesc ţigănci subţiri
văluri tremurate rar,
la Costică din Hotar.

Ţigănie, neagră şatră,
cu basmale-n steag la poartă,
stinge-ţi felinarul verde
că potera mi te vede!

Ţigănie, ţigănie,
doar cin’ te-a văzut te ştie!
Ţigănie, rai beteag,
nu te uită cui i-eşti drag!

Lasă-ţi doar vântul vioară
să-ţi mai cânte pe afară!

Peste cheful ţigănesc,
arnăuţi se năpustesc;
plâng, sub iuţile copite,
scânteietoarele strivite.
Vine potera călare,
neagră ca de-nmormântare;
negri sunt, larmă nu fac,
dar pe unde trec e jale
c-au ţesut un zodiac
din fum negru de pistoale.

A rămas acu pustie
veselita ţigănie.

Şi sparg boarea nopţii reci
poteraşii, patruzeci.

Toate au înţepenit;
şi rachiul din clondire,
ca să nu fie pilit,
s-a vărsat într-o tingire.
Peste câmpul negru, gol,
zboară ţipetele stol,
bat călcâiele pământul,
săbii şuieră ca vântul.

Urcă râpe şi poteci
poteraşii, patruzeci
şi din flintă, mii de bice
şuieră-n văzduh alice.

Când au trecut de hotar
i-a strâns bătrânul şătrar:
Sân Pietru avea o rană
şi-n braţe o fetişcană
mai mult moartă decât vie
rătăcită pe câmpie
cu cinstitul Sfânt’ Ilie.

Toată noaptea prin păduri
răsunau împuşcături.

Maica Precista cea bună
muia degetul în lună,
strângea brusturi, bălării,
să-i descânte pe copii
cu scuipat din sfânta-i gură,
de plâns şi spărietură.

Şi potera, neagră fiară,
lasă-n urmă foc şi pară:
a mai mândră dintre fete
avea ţâţele tăiete;
celelalte, despletite,
alergau înnebunite
şi-nfloreau văzduhu-n drum
negri trandafiri de fum.

Când n-a mai rămas bordei,
abia pe la ceasul trei,
luminată-n funduri, zarea
parcă-şi legăna spinarea.

Ţigănie, biet sălaş,
se tot duc cei poteraşi;
pe ei îi înghite drumul,
de tine s-a ales scrumul.

Ţigănie, ţigănie,
doar cin’ te-a iubit te ştie!
Doar în mine mai trăieşti
dănţuind negre poveşti.

Adele – He Won’t Go



and… for me this:
“Easy reading is damn hard writing.” – Nathaniel Hawthorne

toate fântânile au fost îngropate

ce stai ca o cană fără apă
îşi frânge mâinile mama
se uită

aşază colaci mere lumânări şi
nodul baticului

puii de salcie crestaţi picură încet
pe o pânză de in
chinul

urcăm dealul de viaţă greu
după noi unii cu umilinţă
se înclină

în poala cu mâţişori se frământă
soarele

dospeşte tristeţea în
privirea mamei
urcăm aproape de nemurire

tăcerea ca o văduvă
neagră
între lumi

mi-e aşa de sete

îmi toarnă mama grija ei
sălcie

Ottilia Ardeleanu

and… for me this:
“My ideas usually come not at my desk writing but in the midst of living.” – Anais Nin

singurul lucru de care mă tem ar fi să vadă că nu-mi pasă

moartea stătea lângă mine
îşi făcea timp din viaţa ei
de unde să ştiu eu că mă păzeşte
să nu cad în fântână ca ai lu mitrache
ş-ăl mic ş-ăl mare
făceam poze pe prispa lor când eram de şcoală
că aveau nişte liendri mari şi îmbobociţi o minunăţie
ne aşezam noi pe lângă ei cu zâmbete din alea
să ne aibă părinţii pe când trebuia să plecăm la oraş
să ajungem mari
nu ştiu de ce spuneau aşa
mari ajungem toţi numai că unii părinţi rămân cu sufletul
cum rămâne câmpul după seceriş

mă păzea şi îşi făcea de lucru prin bătătură
seara dădea pagina lui cioran
dar nu era chiar aşa de deprimată
uneori mi se părea că se veseleşte ceva în jurul meu
dădeam vina pe cei care se întorceau în târziul satului fluierând

am plecat de mult din locul acela cu
oameni buni ea lângă mine şi niciodată nu i-am dat bineţe
mi-e că odată se supără
suie în maşina cu geamuri fumurii şi pleacă
în străinătate

OttiliaArdeleanu

(30 iulie 2013)

and…for me this:
“Dreams are illustrations from the book your soul is writing about you.”- Marsha Norman

Czardas – David Garrett

and… for me this:

“There are three rules for writing a novel. Unfortunately, no one knows what they are.”- W. Somerset Maugham