psalm pentru munca ta


casa pe care mi-o faci e
o poezie de lut
cu degetele tale o ridici
mă numesc ana şi aştept
să mă chemi pe mobil
eu să pregătesc repede ceva
la microunde să dau fuga la
market pentru apa plată
chit că nu mai am bani
folosesc un card mă
descurc eu drumul nu
pare anevoios pe secetă
urc în jeep şi accelerez
cu inima trec de radar
intru în metropolă
piedici ambuteiaje

tu să îmi sari de gât
să mă iubeşti molatec să
îmi iei toate simţurile
asupra ta garanţie
mă aşezi între două paranteze
rotunde torni lacrimi de
cerneală fierbinte îmi trece
de coapse de sâni de buze
în cuvinte un zid cu
încălzire proprie

bine-
cuvântat soare
te arunci peste lume

Ottilia Ardeleanu

and… for me this:

“Writing is a struggle against silence. Carlos Fuentes”

din adânc de privire

cineva
a căzut în ochiul meu
drept
pare-mi-se când
l-am privit ori
s-a apropiat în gene
de lumină tras
înlăuntru
picura estetic şi-
a alunecat

în inimă

ţipătul unei lacrimi
de fericire nu se
aude până departe

cu degetele în
pleoapa de jos
strigă
nu mă căutaţi
am coborât
într-o viaţă

Ottilia Ardeleanu

(19 aug. 2012)

and… for me this:

“If the writing is honest it cannot be separated from the man who wrote it.” – Tennessee Williams

la taifasul cel de taină

Dumnezeu a venit la mine la uşă
mi-a cerut un pahar cu apă şi n-am avut
credeţi-mă nu mai puteam de ruşine
şi i-am zis Băi Tată Apa de la Tine e
pe bani şi câteodată nu e că
e campanie fură ăştia ca să ne-o vândă
pentru un vot iar noi ne rugăm
să plângi să strângem Lacrimile în găleţi
să ne spălăm de păcatele noastre şi ale lor mai
ales

şi pe urmă tot eu
Doamne stai cu mine în hainele astea
de-o veşnicie până

uite ce îndrăcit
plouă

Ottilia Ardeleanu

(21 mai 2012)

and… for me this:
“My ideas usually come not at my desk writing but in the midst of living.” – Anais Nin

în decembrie

o arcadia
inima împietrită
de sentimente

niciun om
să-mi străbată ţinutul
fără încărnare

cu pleoape deschise
sufletul pare un copil
cu lacrimi în ochi

port cu mine
un curcubeu
în batistă

şi o fericire

(6 dec. 2011)

în acea noapte

ştiu că ningea, aproape că nasul meu făcea parte din sticla înrămată cât pentru un copil plăpând, fulgii săpau să ajungă la mine, eu eram o floare de aburi, mă deschideam dintr-odată spre curtea dispărută în alb cu toate acele urme de oameni, continuam să aştept, dinlăuntru neliniştea striga mamă mamă şi eu o îngânam scriind cu buzele pe sticlă mamă mamă şi mă priveam în lacrimile ei, acei fraţi acele surori venind spre mine cu nişte chipuri lichide cu braţe moi între care se închidea copilăria şi toate acele lucruri neclare înlăuntru se găseau, iar eu vedeam umbre umbre şi în fiecare câte o mamă iubitoare, îi şopteam animată mamă mamă dar erau numai fulgii care murmurau mamă mamă şi pentru o clipă sufletul meu se legăna la un sân plin şi cald şi închipuit, mă lipeam şi mai tare de geamul înflorit cu suflarea mea.
am tresărit când o voce îngheţată mi-a spus mâine vei avea o mamă. au trecut atâţia de mâine şi nimeni nu a venit. doar gerul m-a atins, într-un fel, pe obraz.

de Ottilia Ardeleanu / 11. nov. 2011