lucruri şi stele

azi e ziua când nu mai am stele
şi dacă aş căuta prin toate buzunarele
nu cred că aş mai găsi în afară de câteva
monezi nici de cutia milei

e vremea când n-am niciun chef
să rup din stelele mele verzi pe pereţi
pentru niciunul dintre voi
care mă fentaţi cu tot felul de cuvinte
piramide fântâni f m i ori
evenimente

m-am săturat să tot împart
singurele mele bijuterii
de noapte

din ele îmi răsar visele
cu sclipici universal

eu scriu mai fad
nu-mi trec prin minte poeme de duminică
metafora se roagă demult într-un turn de cocos
azi este
mâine nu
prinţul de vânt îi cântă printre creneluri de cireş

citesc în zborul păsărilor
mai nou
îl trăiesc pe viu
cu fiecare pană
ascuţită la frecarea cu aerul

acum e rândul vostru
lumina o urnă deschisă
pliaţi viaţa
încrezători daţi drumul
ultimului vot

Ottilia Ardeleanu

(18 mai 2014)

de vreme închisă pe dinlăuntru

pot să aleg să rămân
în hruba nemişcată şi strâmtă
cu spaima adeziv abuziv

să evadez ar însemna
moartea prin înghiţire

cu vântul în faţă
cam şubredă şi cam întunecată
înconjurată mocirlos

întreaga şedere interioară nu este decât
o dâră de sentimente cărate cu
o găleată ciuruită
pe drumul de a mă construi

trăieşti şi te lupţi să rămâi om în timp ce
singurătatea uite-o se întinde neruşinată
până se pierde împrejurul altui om
poate că acolo se află ceva ce m-ar putea face
să nu mai am faţa asta de momus
să mă dau jos
din propria tăcere pe care am şifonat-o destul

încep să ţip inconştientă
speranţa nu se va apropia atâta vreme cât
mă las strivită de frică

am obosit să privesc mlaştina care
malaxează timpul viaţa
de noroi mi-am şters memoria adică oamenii
şi miroase ticălos a singurătat

Ottilia Ardeleanu

(29 oct. 2011)



and… for me this:

“I have made this letter longer, because I have not had the time to make it shorter.” – Blaise Pascal

MAXIMA ZILEI

Scrie ca să nu pierzi florile gândului tău, pe care, altfel, le ia vântul! (N. Iorga)

gând

până în luna citrică
este o aruncătură de laţ
de m-aş arunca
aş atinge lumea
cu picioarele
la ce bun bungee-jumping-ul
de gânduri
mai bine alunec în beznă
ca în cocteilul în care
paiul de trestie s-a rupt deasupra buzei
din spate mă împinge vântul
cu palme de brotac
peste mătasea grofată
mă aşteaptă atâtea morţi
şi tu

de Ottilia Ardeleanu

octombrie cafard de Ottilia Ardeleanu

ca tăcerea din nămolurile încâlcite în odgoane, scânduri, parapete, trupuri, bucăţi de trupuri. senzaţia de lipire, de năclăială, glisare continuă, instabilitate. plagă peste plagă. aerul mortificat, înţepător până la sufocare. durerea oceanică din pieptul meu. toţi acei oameni înghiţiţi, smulşi din inimă, răpiţi din toate ale lor, din gânduri, din iubire ca pe singurul lucru la care mai tânjesc. învârtejiţi. şi expulzaţi cu tot cu rărunchi. în afara percepţiei mele. golul prefăcut în mine prin torsionarea şi împrăştierea sufletelor, dislocarea de cuvinte, de limbi, de fălci. ca şi când fiecare şi-a strâns tot ce a mai putut. s-a strâns pe sine. în sine. m-a părăsit definitiv. simt doar gustul sărat al apei care îşi loveşte valurile de buzele mele şi delirul spumelor. murmur numele voastre sau poate vântul îmi şlefuieşte cuvintele şi le fluieră în vreme ce mă zbat în clipa asta de viaţă intrată ca un os de peşte în gât şi sângerez mici talazuri. nimic nu mă mai mişcă. totul mă apasă.
tăcerea. cât o spaimă umple lipsa voastră.
tulbure.

(17 oct. 2011)

căutare de Ottilia Ardeleanu

apa flecăreşte la mal
ascult fiecare vorbă
dar când să aflu adevărul
se sparge de pietre
se-alege praful
vântul pune limba
şi-l scuipă în scaieţii de bronz

chefalii sucălesc aerul
pe sub aripi care
se deschid şi intră în cer

cu pânzele pieptului umflate
o tinereţe pluteşte în derivă
prea multe bărci şi ţipete
mă despart de trup

(14 septembrie 2011)

lişiţa de Ottilia Ardeleanu


doar silueta vântului
mută aerul dintr-un loc
în altul
câte un plumb se aruncă
în apa verde-posac

sonde năduşite
măsoară nivelul
de empatie a oamenilor

podeţe între ei
şi valuri
coboară se ridică
maritim
gândurile se înnoadă
la capătul firului

dintr-odată
ies aripi de cristal şi călătoarea
le poartă spre digul searbăd

la un semn
clipocesc toate cârligele
printre plute aurii
arunc şi eu un pumn
de aer sărat

(28 august 2011)