dependenţă

tu ai nevoie să-ţi umble ceva pe piele
nişte gâze cu ace fine să facă topometria
să-mi arate planurile
cu ochii închişi iubirea
locul vulcanic de pe harta trupului tău
nici speologii nu ar putea să descopere
focul viu

acolo aş vrea acele cuvinte
să le zgârii în pereţi până ce sângele tâşneşte
din ele îţi place să donezi
cum ai salva o viaţă

tu ai nevoie să te cutreiere cineva
de la un capăt la altul cu tălpile
să calce apăsat pe nervuri ca apele dulci
în care peşti plutesc în bancuri

tot aştepţi la umbra bărbiei tale
să-şi pună capul cineva
pe vinele copacului vieţii

tu ai nevoie de ceva să-ţi intre în suflet
o albină pe trup mierea să curgă
să te acopere ca pe atlantida

cineva să te sece
cu buzele

Ottilia Ardeleanu

(17 martie 2015)

l-am certat şi acum regret


de ce s-ar uita să-şi vadă faptele când este un laş
pus pe fugă

am alergat după un zâmbet toată ziua
m-am împiedicat de firul roşu
nu s-a rupt

l-am prins tocmai când s-a aşezat pe buzele mele
disperat

Ottilia Ardeleanu

(3 sept. 2014)

pentru că mă obişnuisem cu tine

dimineaţa devreme pun leonard cohen şi de-o cafea tare
în faţa oglinzii cu periuţa peste dinţi ascult
cum se ceartă vecinii de deasupra pumnul în uşă
geamul spart înjurăturile din toţi pereţii
se duce naibii melodia mea preferată
rămân cu gustul de pastă oricât aş scuipa
viaţa
să facă ceva pentru mine ea trăieşte clipa
nu-i pasă de leonard nici de cafeaua care dă în foc
sună un ceas din interior timpul meu începe iar
o apuc de un capăt
între oameni
deschid fereastra să aflu aerul lumii la ora asta
doar câinii
verific ce las în tăcere o zi
lumină lucrurile care mi-au împrumutat din mişcări
pachetul pentru doişpe ore non-stop
o cărticică pentru pauza de masă
poeziile de la tine trase la imprimantă câteva
sublinieri
verific apa gazul filtrul actele de la maşină cheile
aprind becul pe scară

mă-ntorc şi scriu pe cine iubeşti tu
cu ultimul ruj de nuanţa buzelor mele

Ottilia Ardeleanu

(20 ian. 2014)

se ia prin copy-paste


mi-a adulmecat urmele
mi-a probat hainele i-au plăcut şi m-a lăsat aşa cum sunt
în văzul lumii
a folosit aceeaşi pudră rimelul şi trusa mea de manicură
până şi perciunii i-a făcut gheare peste urechi

mi-a rupt cuvintele direct din limbă şi-a uns buzele cu ele
zâmbetul meu e la ea o combinaţie fermecată
mi-a siluit poeţii filosofii au rămas în fundal să-şi prezinte oratoria
ea
s-a hrănit din mine ca dintr-un măr
apoi a dat de vierme

de-atunci
o roade ceva în stomac

Ottilia Ardeleanu

(6 ian. 2012)

plopi

ninge stăruitor

atunci ninge când nu mai vezi
drumul
indicatoarele pietonii
prăpastia
iubirea
tu şi eu
totul se îngroapă
sâcâitor
ninge cu şomeri
ziarişti poliţie

dunele albe au ceva mişcător şi
trudnic

s-au răcit plopii
de viaţă
de oraş
de oameni

ninge cu un aer
cosmopolit
peste muze fără buze
călăuze
cu ideile confuze
cam mofluze

Ottilia Ardeleanu

(10 ian. 2013)

landşaft galeş

nu
iubeşti din
savoarea
cuvintelor îndrăgostite
buzele mele te rostesc
fiecare ţinut pe
trupul tău ştiu să
dezmierd abia simţit
timpul meu se
topeşte de fericire nimic
altceva nu
face un peisaj de
desfătare

Ottilia Ardeleanu

(13 sept. 2012)

sub creangă de măslin

trăiesc
într-o inimă de bărbat

acolo a fost îngropat
până şi-a dat la o parte
piatra

în fiecare zi pe picioare
cu buze molatice
întorc viaţa în el

uite-mă sunt viu
se bucură
îl aud
sunt cu tine până la
sfârşitul veacului

Ottilia Ardeleanu

(22 aug. 2012)

el e foarte poetic în tot ce face

aerul ăsta
iubăreţ se lipeşte
de buze sâni coapse
băgăciosul
se face morişcă prin porii mei
briză îndrăgostită
alerg cu toţi cilii şi cromozomii până
dau de ţărmul catifelat de piele unde
colonii de furnici urcă şi coboară
muşuroaie de fiori
strâng sentimente pentru
zile negre
ciupituri care
dor uneori

Ottilia Ardeleanu

(11 mai 2012)

tur de orizont

zid impasibil
fotoliu cu braţe de cărţi deschise şi
haina părăsită în grabă
masa de fag laptop la lucru
vază de sticlă cu flori de câmp şi pietre de râu
portretul unui adio dar rămân cu tine teancul de coli
în aşteptare sharpul prăfuit
bicicleta medicală
falduri fine o privire spre lume uşor voalată
ecranul negru după care se ascunde faţa lumii
dieffenbachia
dulapul sufocat de atâtea lucruri intime
suflet de pisică albastră
rânduri de poeţi aliniaţi ca într-o aulă de conferinţe
unii au atins nobelul alţii doar inima mea
boxele orga de lumini trecute de adolescenţă
ungherul confesiunilor niciun dumnezeu
canapea cu vestimentaţie impecabilă până în podele
ieşire spre lume sau spre altceva
sursă de apă de hrană de aer
flori aruncându-se pe geam într-o disperare după natură
o masă o fructieră un scaun
din nou o ieşire
din nou dumnezeu
care s-a lăsat răstignit pe un perete
fals
un prag
mult spaţiu fără ocupaţie
biblioteca şcolarului cândva
biblia o mână întinsă spre imaterial
mătasea din aşternuturi
un parfum ca o pasăre migratoare
un gol
eu

şi cerul cu buzele lăsate

Ottilia Ardeleanu

(10 ian. 2012)

în acea noapte

ştiu că ningea, aproape că nasul meu făcea parte din sticla înrămată cât pentru un copil plăpând, fulgii săpau să ajungă la mine, eu eram o floare de aburi, mă deschideam dintr-odată spre curtea dispărută în alb cu toate acele urme de oameni, continuam să aştept, dinlăuntru neliniştea striga mamă mamă şi eu o îngânam scriind cu buzele pe sticlă mamă mamă şi mă priveam în lacrimile ei, acei fraţi acele surori venind spre mine cu nişte chipuri lichide cu braţe moi între care se închidea copilăria şi toate acele lucruri neclare înlăuntru se găseau, iar eu vedeam umbre umbre şi în fiecare câte o mamă iubitoare, îi şopteam animată mamă mamă dar erau numai fulgii care murmurau mamă mamă şi pentru o clipă sufletul meu se legăna la un sân plin şi cald şi închipuit, mă lipeam şi mai tare de geamul înflorit cu suflarea mea.
am tresărit când o voce îngheţată mi-a spus mâine vei avea o mamă. au trecut atâţia de mâine şi nimeni nu a venit. doar gerul m-a atins, într-un fel, pe obraz.

de Ottilia Ardeleanu / 11. nov. 2011