în acea noapte

ştiu că ningea, aproape că nasul meu făcea parte din sticla înrămată cât pentru un copil plăpând, fulgii săpau să ajungă la mine, eu eram o floare de aburi, mă deschideam dintr-odată spre curtea dispărută în alb cu toate acele urme de oameni, continuam să aştept, dinlăuntru neliniştea striga mamă mamă şi eu o îngânam scriind cu buzele pe sticlă mamă mamă şi mă priveam în lacrimile ei, acei fraţi acele surori venind spre mine cu nişte chipuri lichide cu braţe moi între care se închidea copilăria şi toate acele lucruri neclare înlăuntru se găseau, iar eu vedeam umbre umbre şi în fiecare câte o mamă iubitoare, îi şopteam animată mamă mamă dar erau numai fulgii care murmurau mamă mamă şi pentru o clipă sufletul meu se legăna la un sân plin şi cald şi închipuit, mă lipeam şi mai tare de geamul înflorit cu suflarea mea.
am tresărit când o voce îngheţată mi-a spus mâine vei avea o mamă. au trecut atâţia de mâine şi nimeni nu a venit. doar gerul m-a atins, într-un fel, pe obraz.

de Ottilia Ardeleanu / 11. nov. 2011

portret de Ottilia Ardeleanu

să ne-aşezăm la o porţie
de singurătate paharul e plin
şi jumătatea lui până în gât
de lichidul acela

nimic nu mă îndeamnă
spre însămi făptura
ivită dintr-o întâmplare

o masă de linişte între lucruri
şi fadă aşteptarea

mă simt ca o felie de carne
uitată pe-o farfurie
din ea ochiul lumii
mă sfredeleşte

(16 septembrie 2011)

Unu(i) Amic de Ottilia Ardeleanu

 

(răspuns)

Unu. Poate fi singură(u)tăciosul, un fel de mascul(in) al singurătăţii, adică atunci când lumea este plină de ea, una, dar tu nu te vezi decât pe tine, unu(l), ceva nehotărât în numele lumii. Fiindcă, din punctul său de vedere, Unu îşi este Izolat, Unic, Prim. Îşi zice Mai Cu Moţ, Cineva, Toiagul lui Moise. Privit în oglindă, unu pare simetric, repetat şi răsturnat, la un moment dat e cam palindrom şi neavând încredere în sine o ia de la capăt, o ia invers dar tot acolo ajunge. Pătruns de instabilitate. Când plin, când gol ca o balanţă care măsoară plinătatea/goliciunea vieţii şi culmea, nu se dezechilibrează ceea ce înseamnă că atomul de plin este echivalent cu cel de gol. În acest caz, reacţia este perfectă. Iar el, neutralizator. Ca o particulă cu îndeletniciri politice. Unu! Nehotărât sau negativ. Hmmm, nu pare prea complicat. Doar unu.

(30 iulie 2011)