gând

până în luna citrică
este o aruncătură de laţ
de m-aş arunca
aş atinge lumea
cu picioarele
la ce bun bungee-jumping-ul
de gânduri
mai bine alunec în beznă
ca în cocteilul în care
paiul de trestie s-a rupt deasupra buzei
din spate mă împinge vântul
cu palme de brotac
peste mătasea grofată
mă aşteaptă atâtea morţi
şi tu

de Ottilia Ardeleanu

Advertisements

în acea noapte

ştiu că ningea, aproape că nasul meu făcea parte din sticla înrămată cât pentru un copil plăpând, fulgii săpau să ajungă la mine, eu eram o floare de aburi, mă deschideam dintr-odată spre curtea dispărută în alb cu toate acele urme de oameni, continuam să aştept, dinlăuntru neliniştea striga mamă mamă şi eu o îngânam scriind cu buzele pe sticlă mamă mamă şi mă priveam în lacrimile ei, acei fraţi acele surori venind spre mine cu nişte chipuri lichide cu braţe moi între care se închidea copilăria şi toate acele lucruri neclare înlăuntru se găseau, iar eu vedeam umbre umbre şi în fiecare câte o mamă iubitoare, îi şopteam animată mamă mamă dar erau numai fulgii care murmurau mamă mamă şi pentru o clipă sufletul meu se legăna la un sân plin şi cald şi închipuit, mă lipeam şi mai tare de geamul înflorit cu suflarea mea.
am tresărit când o voce îngheţată mi-a spus mâine vei avea o mamă. au trecut atâţia de mâine şi nimeni nu a venit. doar gerul m-a atins, într-un fel, pe obraz.

de Ottilia Ardeleanu / 11. nov. 2011

plasă

să înţelegeţi
clar
poezia nu trebuie să cadă la mijloc
puneţi cuvintele în balanţă
nu nu
nu se cumpără

sunt libere acum
să se aşeze sub pana oricărui poet
să se îmbrace în orice metaforă
să plângă să critice să invoce
să se golească de caracter
pe cea mai fină hârtie

vezi de ce mă arunc
în scris
vezi
cercul acela îngroşat de oameni
mă aşteaptă
o coală enormă
să-mi prindă ideile
din zbor

iar voi vă veţi bate pe ea

Ottilia Ardeleanu

femeia de veghe

rotea privirea prin noi ca pe o bănuială
ne puneam figuri de sfinte
ai fi zis că păcatul era cel mai sfios
băiat din echipa de fotbal a şcolii
nu scuipa nu înjura
nici semne codificate nu ştia să facă

părea un preot în sutana ei
de ne îndesa întunericul
striga cine a făcut cine a dres
ridicam din umeri
o cruce până în cerul gurii
să plece

odată a aflat de
una se încurcase cu antrenorul
ieşiseră într-o seară în parcul poporului
tragic
toamna le rătăcise cărările
cu frunze şi iubire
se făcuse târziu iar ea
pesemne era prea fericită şi
s-a pierdut în amănunte

când puştoaica s-a întors
smerită şi speriată
ca un clopot de moarte
s-a auzit ultimul ei cuvânt

Ottilia Ardeleanu -7 nov. 2011

cod unic

la început vor vrea să ştie cum o duci, în ce condiţii trăieşti, câţi copii ai, ce şcoli ai făcut, meseria şi unde lucrezi. nivelul de fericire. identitatea ta contează pentru ei. ţi se pare bizar. te simţi incomod să te expui. şi totuşi, identitatea ta se află în spatele atâtor conturi, facturi, contracte. semnate cu bună ştiinţă. uneori, cu un sentiment de împlinire. gândeai pe termen scurt şi erai apărat de încredere.
mai apoi, vor vrea să ştie la ce oră iei masa, cu cine, când te culci, cu cine, ce vorbeşti, cu cine, ce munceşti, cu cine şi te vor supraveghea îndeaproape. asta se cheamă grijă permanentă şi ar trebui să fii recunoscător.
mai târziu, vor elimina alimentele. solide, lichide, le vor înlocui cu pilule care vor simula saţietatea. şi ar trebui să mulţumeşti pentru că vei da jos toate acele kilograme care ţi-au stat pe şolduri, pe fese, pe coapse, în gât, ani de zile. şi te-ai urât. de câte ori te-ai privit într-o oglindă te-ai urât şi ai spart zeci de oglinzi pentru că niciuna nu te arăta aşa cum doreai.
într-o zi, vor desena ce să încalţi vara, ce să încalţi iarna, te vor izola termic, fonic şi vizual. iar soarele va fi doar gaura dintr-o fereastră opacă. se vor apropia şi mai mult de tine, chiar dacă suferi de claustrofobie. iar tu va trebui să te simţi dator.
va urma un impact şi mai mare, acela când ţi se va implanta un cip prin care vei primi, în sfârşit, recunoaşterea pe care ţi-ai dorit-o dintotdeauna. îţi vor urmări fiecare mişcare prin satelit. ar trebui să le arăţi gratitudine pentru că, oriunde te-ai afla, cineva care nu vrea să divulge sinele, din motive de onestitate, te va însoţi mereu şi nu vei mai cunoaşte singurătatea. amprenta paşilor tăi va fi citită de aparate.
iar dacă la bătrâneţe, care nu va mai fi bătrâneţe, vei uita cum te cheamă şi vei sta mult pe gânduri până să-ţi aduci aminte, dacă îţi vei mai aminti, cineva care nu vrea să se deconspire va şti cine eşti. te va striga cod unic.
da, cineva te va priva de toate grijile pe care ţi le-ai fi făcut dacă ai fi fost ca pescăruşul de pe cerul liber văzut printr-o fisură prin care te chiorăşti.

(26 octombrie 2011)

hamac

sireapă colonie florală
escaladă peste acoperişuri
cu pisici lăfăite sub un
bezmetic soare aprilin
pare dus cu pluta
dacă ai putea rămâne o zi întreagă
vâslind ai observa cum cade dincolo
gutuie răscoaptă
pomii fac dragoste
sub curioase insule de verdeaţă
dezvelesc busturi de catifea
oscilez într-o lume fără oameni
atât de aproape de cer încât
să mori mi se pare
cel mai haios lucru

Ottilia Ardeleanu

Am legat… de Marin Sorescu

Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat păsările la ochi
Cu-o basma de nori
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi păsările m-au găsit
Cu un cântec.

Am legat tristeţea la ochi
Cu un zâmbet,
Şi tristeţea m-a găsit a doua zi
Într-o iubire.

Am legat soarele la ochi
Cu nopţile mele
Şi i-am spus să mă găsească.

Eşti acolo, a zis soarele,
După timpul acela,
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Şi toate sentimentele
Pe care am încercat să le leg
La ochi.