ultima dată luna era plină

iubirea nu mai are sunet
nici când stau cu urechea
lipită de pieptul tău

după ultimul concert
mi-ai spus că
s-au rupt strunele
lira trebuie schimbată
totuşi n-am vrut să
cred

există o femeie în mine
îi convine această locuinţă
confortabilă
inima mea închiriată de
ceva vreme

a uitat să-şi plătească şederea
s-o gonesc mi se pare inutil
m-aş simţi oarecum
întunecată

măcar ne suntem

mai degrabă
sfătuieşte-mă cum să nu
rotunjesc tăcerea între noi
lună plină

Ottilia Ardeleanu

(23 ian. 2013)

acolo de unde vin

existau
o gramatică a zilei de muncă
dimineţi în chinurile facerii
anunţate de cocoşi
dârlogi unelte
o traistă pentru toţi

cărţi ale chipurilor
citite în liniştea dintre

lumea trasă pe trupul zvelt şi
pe-aci ţi-e drumul

în rest nu ne ştiam

doar noaptea
visam sub aceeaşi lună
ca un balot de paie
în pătul

nişte îngeri
de cuvinte

Ottilia Ardeleanu

(2 martie 2012)

and… for me this:

“The best style is the style you don’t notice.” Somerset Maugham

pe aici pe unde ne ducem

ninge cu lună plină
cu drumuri platonice
şi câmpii afânate
lunecă păsări aerul
se fisurează artizanal
prinde consistenţă
de marmură liniştea

ninge cu biserici
şi clopote mici
primenesc aceşti morţi
pentru încă o veşnicie

ninge cu linţolii
oameni cărunţi
închid peisajul
o poartă înzăpezită

Ottilia Ardeleanu

(9 feb. 2012)

and… for me this:
“The first step in blogging is not writing them but reading them.” — Jeff Jarvis

gând

până în luna citrică
este o aruncătură de laţ
de m-aş arunca
aş atinge lumea
cu picioarele
la ce bun bungee-jumping-ul
de gânduri
mai bine alunec în beznă
ca în cocteilul în care
paiul de trestie s-a rupt deasupra buzei
din spate mă împinge vântul
cu palme de brotac
peste mătasea grofată
mă aşteaptă atâtea morţi
şi tu

de Ottilia Ardeleanu

amurg de Ottilia Ardeleanu

cum omoram orizontul
cu pietre
dădeam printre crengile unui dud înalt
până la răscrucea soarelui cu luna
îl asaltam cu praştiile
trosneau în noduri
ţipete de păsări

cu gurile căscate aruncam şi
hainele căpătau mici stropi de sânge

el se târa prin ochii noştri răniţi
rumenind aerul
dar nu voia să ne cadă
la picioare

din umeri
în umeri ca o prăjină
lungeam braţele şi
îl rostogoleam
pe nisipul cu tălpi
de copil

(20 septembrie 2011)

am rămas de Ottilia Ardeleanu


când am deschis fereastra
prima dată în seara lăsată
pe gânduri
chiar pe glaful dinspre
grădina de stele
luna părea un instrument
de ciupit

o mână divină
pe lângă coarde

le-a atins din mers
ele s-au legănat vesel
într-o chemare ca un ecou

Dumnezeu s-a oprit
creştineşte
m-a privit în semn de
cruce

nu m-am împotrivit
am intrat fără teamă
ciobanul cu oile mi-a insuflat doar
un acord

iar eu am rămas
cel puţin pentru
o melodie

(28 mai 2011)