când începe de sus de Ottilia Ardeleanu (din volumul colectiv Amprente literare I)


(şi se termină jos)

oraşul începea de sus
din forfotă
şerpii îşi aruncau sâsâielile colorate
peste cuiburile ierbii
agăţate oarecum la balcoane
scări de lumină coborau
în cute de culoarea libertăţii
un fel de aparat teleghidat
mâncând bucăţi de nori somnoroşi
privea cu îngâmfare
cum îşi arăta dimineaţa nurii
şi-şi împingea papainoagele
înfăşurate cu nojiţe aiurea
din bundiţa roşie lăsa păsările
să ciugulească spaţiul care mai rămânea
nişte lebede îşi căutau nedumerite nuferii
bucuria trăgea cu ochiul

“Amprente literare” – volum colectiv / Ottilia Ardeleanu

O serie de 3 volume din ciclul “Amprente literare” (este vorba de volumele I, II şi III) hoinăreşte în voie sub privirile nesăţioase ale cititorilor din România, Anglia şi Italia.

Bucureşti, Bistriţa, Craiova, Năvodari, Constanţa, Iaşi se bucură de cuvintele poetice ale câtorva navigatori celebri deja în cadrul cenaclului cu acelaşi nume. Descoperitori de noi tărâmuri umane, poeţii îşi lasă amprentele de suflet pe aceste pământuri rodnice. Cultura lor, gândurile însămânţate ca nişte boabe poetice vor face dovada trecerii prin oameni, timp şi locuri.

Cu drag pentru recolta literară, Ottilia Ardeleanu (23 iunie 2011)

“Tratamente pentru inimă” – volum colectiv / Ottilia Ardeleanu

Cartea noastră a ajuns în mâinile unor oameni deosebiţi: profesori, institutori, elevi, ingineri, economişti, epigramişti, poeţi, prozatori, pensionari, oameni de afaceri…

Cartea noastră se află în România şi în Italia.

Este citită  în câteva oraşe importante din ţară: Bucureşti, Constanţa, Năvodari, Craiova şi altele.

Se află în mâinile prietenilor, a cititorilor de poezie.

Unele impresii au apărut, mai aştept şi altele!

Iată, munca nu este în zadar!

În acest caz, MUNCĂ egal SATISFACŢIE!

pentru rokss, un poem din antologie:

locuri de  Ottilia Ardeleanu

(nici nu exist fără ele)

unii ar putea spune
că am buze inestetice
fiindcă sunt pline
dar jur că nu mi-am injectat
siliconi
altora li se par senzuale
aşa în nesomnul nopţii
când se îngână

le găsesc
de multe ori în sărutul tău

când le ating
din degete se aude un scârţâit
care se termină
într-un punct

cât de mică e lumea

(27 nov. 2010)

pentru Cristian:

poemele din dreptul inimii de  Ottilia Ardeleanu

(sunt cele care rezistă)

azi
inima mi s-a deschis
către oameni
pentru prima oară s-au interesat de mine
m-au atins uşor înmuindu-şi degetele
în sângele meu
şi m-au scris cu un fel de lumină
au pirogravat un sentiment
mai multe
până au dat forma care
să-i sensibilizeze

apoi m-au închis
ca pe o carte
cu semn

(29 dec. 2010)

O zi specială / Ottilia Ardeleanu

Am vorbit cu cineva foarte drag mie. Am glumit, am râs un pic pe tema aceasta a zilei internaţionale. Spre exemplu, îmi spunea că în China, sărbătoarea muncii nu ţine numai o zi. Chinezii stau o săptămână acasă, pentru a se odihni ori a serba cum doresc evenimentul. Iar eu ziceam că ei sunt atât de mulţi, încât trebuie să facă cu schimbul şi la muncă.

Ne-am amintit, apoi, de cei care nu mai sunt. Cu pioşenie. Am vorbit şi de Sfântul Toma, având unul atât de aproape de sufletele noastre, iar pe celălalt păzindu-ne de rele.

A trebuit să plece. N-aş mai fi vrut, însă, uneori, drumurile trebuie să ne despartă ca să ne dăm seama cât de mult ţinem unii la ceilalţi.

Ne-am spus, pe rând: “serviciu uşor!”, “somn uşor!”. Adică… totul e uşor 🙂 după câte se pare.


La mulţi ani, Eminescule dragă!

Un dar mic pentru un juriu mare: juriului virtual “POEZIE ŞI SUFLET” şi reprezentanţilor celor două PUBLICAŢII: “Ziarul Văii Jiului” şi “Algoritm literar”, Mariei Postu – sponsor “POEZIE ŞI SUFLET” – Ottilia Ardeleanu