de apă de lemn de pământ…

ştii nu am nevoie de
ambarcaţiune sentimentul că
mă iubeşti despică marea să trec
de partea inimii ştiu să
înot în cuvinte liniştite

mi-am potrivit călătoria feng
shui gesturile tale braţe deschise un
hotar peste care nu vreau să trec

aştept să strângi carnea pe mine
sărutul tău este cel mai apropiat
punct cardinal pentru fericire

palme de apă pe coapse mlădie
sunt ce vrei tu să fiu pentru tine
poezia ta celestă nu are nevoie de
recomandare sentimentul că
mă iubeşti
qi

Ottilia Ardeleanu

(18 ian. 2013)

el e foarte poetic în tot ce face

aerul ăsta
iubăreţ se lipeşte
de buze sâni coapse
băgăciosul
se face morişcă prin porii mei
briză îndrăgostită
alerg cu toţi cilii şi cromozomii până
dau de ţărmul catifelat de piele unde
colonii de furnici urcă şi coboară
muşuroaie de fiori
strâng sentimente pentru
zile negre
ciupituri care
dor uneori

Ottilia Ardeleanu

(11 mai 2012)

e noapte şi sunt cu toţii la program

toţi bărbaţii rezistă
în fumurile ei
în emanaţiile de ce-i poate pielea
devin colerici ori sangvinici
când începe să facă striptis
toţi sunt cu ochii pe ea
pe sânii ei plini
pe ochii ei coniac
pe braţele întinse tejghele
pe coapsele ei printre care
se poticnesc
şi o arată cu degetul şi o ating
ridică din sprâncene exclamă
se ridică şi cad înapoi
îmbrăţişează ce apucă
uneori ei pe ei
se dezmeticesc abia când
aerul trepidează
şi ea se dezbracă nebuna
de fiecare obiect până
rămâne goală până
rămâne devastator de singură
ca o lume din care
au dispărut toţi
bărbaţii

(8 feb. 2012)
aceasta este o dedicaţie din partea unui coleg de cenaclu. mulţumesc mult!

one way ticket

ne-am îmbrăcat bine
ca pentru o călătorie
spontană

prin ferestrele deschise cumva
clandestin
un cleşte a făcut zorzoane în jur

l-a ţinut cu tâmplele în jos
ca să viscolească
peste aşezarea îngrămădită
între fălcile muntelui
ca o halcă de săturat sălbăticia

din câte uşi ar fi putut nimeri
s-a oprit tocmai aici să colinde
unde nu mai arde niciun foc
doar cenuşă de nori tolăniţi
pe coapsele unei lăuze

fiorul nu mai are preocupări
ne-am împodobit cu indiferenţă
de trecători

în fond asta suntem
până la urmă ieşim toţi de aici
buimaci

ne trezim dincolo
ca noi

Ottilia Ardeleanu

(3 ian. 2011)

toamna însămi până când de Ottilia Ardeleanu

în viaţa mea se întâmplă un bărbat
poematic
îmi scrie cuvinte eclatante
fulgere pe care prind trup
din trupul lor
carne din carne atingerile
pătrunderi diacritice împlinesc sensuri
speciale adiacenţele noastre

îi trăiesc viaţa amplu
vocabulă cu vocabulă
metaforic mă postez în oricare dintre ele
fără teama deformării conotaţiilor
fără descentrarea ritmului interior
mă las prinsă în gândurile sale virile şi
articulez pentru fiecare imprimare frisonantă
de câte ori prinde ideea de coapse
mă simt ameninţată de o nouă trăire şi-atunci
negreşit
o închid în memoria mea
ermetică

ascult de mâinile sale
caligrafic
din ele o muzică taman
pe buze se opreşte un timp
fericire

îmi este toamnă

(7 oct 2011)

toamna scăpată din lesă căţeaua (de Ottilia Ardeleanu)

ce mă fac cu iubirea asta pe care o gonesc dar ea se întoarce obedientă se uită în ochii mei căţeaua fix în ochii mei cred că a găsit înţelegerea se aşază pe labele din spate şi mi-adulmecă gândurile nici nu apuc să percep când îmi linge tălpile şi coapsele şi întorsura şoldurilor şi gurguiele şi limba mea nu mai e în stare să zică nimic şi-atunci îi arunc o coastă ea bucuroasă mi-o aduce înapoi de fiecare dată oricât de departe aş arunca-o oricât de înalt se gudură îmi dă ocol îşi scutură urechile blege o dată de două ori de multe ori eu nimic tac şi nu o bag în seamă privesc speriată cum trece tărcata prin mine dar nu nu nu vreau un animal de companie of ea se face preş la picioarele mele lăţoasa şi latră iubirea salivează iubirea şi aşteaptă să o alung a nu ştiu câta oară frate unde sunt hingherii
şi dacă aş îngropa-o sub un cer de frunze ar fi de-ajuns să strig iubire s-ar năpusti asupra mea cum deasupra unui mormânt lopeţile în loc de cruce ar sta ea să chelălăie aici zace sufletul unei toamne căţeaua de iubire nu pleacă

(1 oct. 2011)