Clişeu 3: Măritiş eşuat

(acceptarea condiţiilor)

M-am măritat cu nefericirea. N-am căutat-o eu. Ea m-a găsit pe mine. A intrat pe fereastra deschisă a inimii, spre răsărit de soare şi n-a mai plecat. S-a ascuns bine în dosul uşii zăvorâte cu ivăr de dragoste nesecată şi s-a culcat în patul cu doruri. S-a învelit cu falduri de mătase purpurie şi m-a cuprins cu braţele-i de gheaţă. Dacă te-ai uita galeş la mine, s-ar topi ca un fulg în palmele inocenţei!

A sorbit din cupa fericirii mele nectarul şi m-a secat de sevă până la epuizare. S-a împlântat în mugurii primăverii mele şi a rodit în vara gândurilor precum cireşul din grădină. Nici măcar în toamna vieţii nu vrea să mă părăsească… Îşi umple coşurile cu fructele iubirii, se-aşază la masa singurătăţii şi se înfruptă, lacom, din sufletul meu, suculent şi dulce, ca o piersică bucălată.

M-a inundat într-o zi de vară, înecâd în mine sentimentele care stăteau înşirate precum perlele la gâtul himerei. A pătruns, învolburată ca un suflu de vânt ameţit printre crengile pletoase de salcie plângătoare uitată pe malul apei ca într-o rugă eternă.

M-a plimbat pe malul mării printre valurile rătăcite pe nisipul fierbinte ştergându-mi paşii – încrustaţii iluzorii. M-a purtat spre înaltul cerului, acolo de unde norii, încreţindu-se de tristeţe, se răsturnau în avalanşă peste inima-mi fragilă şi mică aidoma unui puişor abia ieşit din găoace.

M-a suit pe piscuri de munte, cu păduri şi pajişti de verde crud şi mi-a cosit iarba fragedă, lasându-mă goală de sentimente, pustiită de iubirea pe care o doream şi ea nu voia să vină în întâmpinarea mea.

M-a nins cu mărgăritare adunate în cupe de cristal din care am băut totul, cu lăcomie parcă, până la fund şi… m-am otrăvit.

M-a aruncat peste pridvorul îmbodobit cu flori de răsură, în curtea tăcerii, lângă casa gândurilor împletite în codiţe şi m-a legat de copacul eternităţii. Aş fi vrut să mă abandoneze. Dar, obsedată de mine, nu mă scapă din priviri. Nu mai pot să mă salvez… Să fug departe, acolo unde mă aşteaptă cineva, în chip de iubit care să mă descătuşeze, să-mi redea libertatea, dragostea, speranţa, fericirea…

M-am măritat cu nefericirea… I-am căzut în plasă… M-a fermecat… M-a sedus… M-a cucerit…

M-a cucerit ea, nefericirea, iar eu am capitulat!

(30 iulie 2008)