târâiş

(prin viaţă)

 

de Ottilia Ardeleanu

 

fix în ochi!

şi-am ameţit

m-am încolăcit în existenţă

la trecut scot limba

prezentul îşi dă ochii peste cap

în doze puternice

iarba pe care mă târăsc

zornăie inele

venin scuip din nepăsare

spre viitorul pornit din criză

alungindu-se până la alta

în trunchi de copac

fac spirale energetice

în laţul zădărniciei

îmi sugrum speranţa

înfăşor nesomnul

pe zori desfigurate

tunel prin noapte construiesc

în văgăuni nu mai am loc

s-au umplut cu deznădejdi

îmi muşc limba

şi scap de otravă!

 

(24 ian. 2010)

Trenul spre lună

de Liviu-Ioan Muresan

mă aşteptam să fie mai lung
două vagoane plus restaurantul
şi chelnerul acesta plictisit
locul 13 cît urăsc numărul acesta
mai ales pentru o călătorie atît de lungă
cred că voi sta în restaurant tot drumul
şase luni trec cumva voi citi mult
cît nu am citit o viaţă pe pămînt.
cel mai distractiv e cînd pică sistemul gravitaţional
şi te trezeşti plutind printre obiecte
conductorul îşi cere scuze şi te roagă să fii calm
parcă îl văd cu picioarele în sus dînd disperat cu mîinile să prindă microfonul
apoi te izbeşti de podea te aşezi pe scaun
priveşti chelnerul cum mătură cioburile şi şterge cu mopul
îşi reia locul la tejghea plictisit.
uneori intru în vorbă cu cîte un călător să trecă timpul(pierdere)
ne înţelegem prin semne majoritatea speciilor nu au coarde vocale
de băut beau cu toţii să-şi mai înmoaie simţurile cîte or fi
de bază sînt cele cinci comune tuturor
unele specii au dezvoltat un al şaselea
altele au suplimentar simţul măsurii
cu aceştia e distractivă conversaţia
te măsoară din cap pînă în picioare
îţi cîntăresc vorbele şi nu se exprimă
te bănuiesc de simţul umorului.
mă aşteptam să fie mai lung dar pentru şase luni şi cîteva persoane
pentru un conductor şi un chelner plictisit
trenul spre lună e confortabil
mai confortabil chiar decît hotelul ţintei finale.
voi fi cazat în “tărîmul umbrelor” clasa a-II-a pe faţa nevăzută.