se marchează un gol… la sentiment

 
de Liviu-Ioan Muresan
în faţa uşii de fier, omul cu capul zdrobit se zbate între intrare şi ieşire. îl privesc curioşii, îi fac poze, una cu siguranţă va cîştiga marele premiu la o expoziţie de fotografie.
omul cu capul zdrobit e expresiv, mimica lui aduce a zîmbet, braţele a invitaţie. teatral îşi descoperă pieptul pentru distragerea atenţiei. de pe nas, o picătură de sînge pătează tribuna aceea. pieptu-i acum o ţintă şi oamenii se iau la întrecere. oamenii întotdeauna se iau la întrecere cînd le apare o ţintă. aruncă priviri precum acele, să se împlînte în picătura de sînge, să deschidă pieptul acela în totală neconcordanţă cu capul zdrobit. atunci omul îşi ia capul de pe umeri, îl aşează la picioare, îl potriveşte, şutează. printre oamenii înspăimîntaţi capul rîde în hohote. omul fără cap îşi freacă palmele, mulţumit.

 

ca în politică

(vrei să trăieşti dar nu mai ai aer)

de Ottilia Ardeleanu

 mi-ai promis

multe cum parlamentarii salarii pensii

am înghiţit

am avut impresia că mă satur

simţeam o căldură

nu mai aveam nevoie de subvenţie

deschideam mereu ferestrele

aerul schimbărilor intra

eu mă transformam

roşu în tenul unui vers

verde în camera de zi

dar m-ai abandonat

într-o pagină albă

unde cu un ţiuit scurt

viaţa se tot curmă

un deget pe buton.

(14 ian. 2010)

nu ne vom despărţi cum am jurat

de Liviu-Ioan Muresan

ceva pentru gît mi-ai cerut, să lucească frumos, amintire pînă cînd moartea…
iubito, ţi-am cumpărat un cuţit cu lama lată şi bine ascuţită, gîtului tău sclipire.
ne vom jupui pieile de la gît în jos, vom sta în camera noastră roşie şi ne vom înnoda venele, ne vom încălzi pînă la moarte,
mai am cadouri pentru tine, un ceas de perete ce funcţionează cu inimă. voi aşeza inima ta în locaşul acela şi ceasul va bate pînă cînd moartea…
doar la ultimul ticăit îţi voi aşeza scalpul, perucă umbrei ce încet se va ridica între noi să ne despartă venele înnodate, cu coasa. umbra aceea vei fi tu, aşa cum ne-am jurat, pînă cînd…

 

MihaiEminescu – Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie

an cu prioritate

de Liviu-Ioan Muresan

ca un şofer profesionist
am condus anul acesta
doar cîteva accidente
victimele le-am îngropat în străfunduri
îmi zîmbesc încă le tremură palmele să mă atingă.
m-am familiarizat cu Cioran
pînă spre disperare
pînă cînd pe calea ferată priveam trenul apropiindu-se.
în spate copiii cîntau cîntece de copii
în spate soţia mă lovea disperată
porneşte naibii motorul
vrei să ne omori dobitocule?
un şofer profesionist nu are ştergătoare de lacrimi
am dat cheie şi am pornit.
tîrfa asta de viaţă
merită trăită.