“POEZIE ŞI SUFLET” – POEME în CONCURS

1.

cornelia vîju Says:
November 1, 2010 at 1:17 pm

Toamnă

Pictezi în zare acuarelă ruginie,
Şi rupi fâşii din calendarul vieţii,
Prin vântul rece cerni o lină nostalgie,
Sub văl de umbre îţi ascunzi pomeţii.

Copacilor le furi veşmântul
Şi de-ai lor umeri norii sprijini,
În crizanteme ne îmbraci cuvântul
Şi-l speli cu ploile adânci din inimi.

În suflet ne ciocneşti regrete,
Cu degete de aur, arămii,
În foşnet surd de frunze moarte
Pui dulce parfum de melancolii.

Amurgul scrii cu urmă de jăratec
Şi îl pui pe cer în simfonie de culori,
Îl legeni în mireasmă de dor singuratic
Pe pământul ce geme sub palizi fiori.

Zgibulite-n mine clipele se strâng
Şi mă-mbrăţişează cu a lor oştire,
Eu le sorb din aripi visele şi plâng
Căci le porţi prea iute către nemurire.

Cornelia Vîju

2.

Speranţa Rubin Says:
November 1, 2010 at 2:16 pm

Mă doare clipa

Mă sfâşie ce s-a pierdut albastru;
îmi definesc a gândului cărare,
era-ntr-un asfinţit sau era soare
şi-aveam în suflet marca de sihastru.

Mă doare clipa care-a smuls din mine
(de parcă s-ar putea vreodată scrie)
mi-ai desenat în suflet poezie,
un sentiment înveşmântat în tine.

Mai stăruie şi-acum chemarea-ţi tandră
pietrificată-n amăgiri de-o vară,
de ce-uri nepătrunse mă-nfăşoară
în torturări cu iz de salamandră.

Acum, ucigătoare sau nebună,
o clipă rătăcită-n fruntea nopţii,
îmi răscoleşte arzătoare sorţii
urmând tăcute drumuri împreună;

ce aprigă-i chemarea şi ce lună
tulburătoare în privirea-i blândă,
rostogoleşte calea-mi de osândă
şi-mi însoţeşte pasul în lagună.

Speranţa Rubin

3.   ELIMINAT

CLAUDIA PROTESU Says:
November 1, 2010 at 3:07 pm

TE LAS

Te las cu sentimentele gravate
Pe mintea si pe cordul tau,
Adio ganduri negre si pacate,
Sa nu ma-ntorci din drum, mi-ai face rau.

Te las sa-ti fie bine mai departe
Si uita-ma, am fost decat un vis
Sau poate doar o prafuita carte
Ce nu s-a rasfoit ci doar s-a scris.

Dar iata, timpul iute se opreste
La tine-n suflet si la mine-n glas,
Un semn si-o intrebare creste:
Eu daca plec, pe tine cui te las?

Claudia PROTESU

4.

Chesov Elena Says:
November 1, 2010 at 5:33 pm

dragoste infantilă

am accelerat pe aripa unui nor de vânt
în creştet de timp din care tai şi tai in fiece zi,
magazia de fier mi-a arătat drumul,
incertă pentru cursul melancolic
suflu să-mi iau zborul spre o nouă planetă…
păinjenișul de lacrimi mi-a luat cuvântul atotputernic,
nemilostiv coboară în jos şi mă sufocă.
m-a aruncat cuprinsul întunecat pe un mal de gheaţă,
singură şi naivă vreau să-l topesc,
pasionată de imaculatul dor de căldură,
muşcată şi plină de răni mai dau loc unei resuscitări
care ar învia pământul,
mă nasc ici-colo în speranţa că voi da roade
şi viață frunzelor înmormântate…
intruşii mă calcă în picioare
iar copii mă adună şi se joacă cu mine.
cresc pe pagini de carte, în cuvintele celor
care în final aruncă scrumul de jăratic peste fereastră.
orfană şi săracă caut adăpost
sub un fir de iarbă uscată…

Chesov Elena

5.

Cristina-Monica Moldoveanu Says:
November 1, 2010 at 7:35 pm

Peste an

în noaptea troienită
sunt ca un prun uscat greu de lilieci
n-am geană de somn
întunericul muşcă din pupile
şi alungă păsări de pradă
spre visele mele

cu ochii obosiţi
am uitat cartea pe sobă
să dospească poveştile în ea
masa e goală colindătorii au plecat
din brad a mai căzut un glob

la poartă arde un foc de paie
am aruncat acolo calendarul vechi
stau lângă geam şi privesc
strâng pumnii bat pasul pe loc
mă aplec până la pământ
sunt tot mai mică înăuntru
tremur ca un copil găsit de alţii
jucând v-aţi ascunselea

Cristina-Monica Moldoveanu

6.

POPA ELENA AURORA Says:
November 1, 2010 at 10:03 pm

MI-A MURIT OPTIMISMUL

Mi-a murit azi optimismul şi îl jelesc, în singurătate,
Agăţată de o scânteie de vis. Tot sper să se ridice,
Îl văd râzând de mine, că m-am lăsat îmbrobodită,
Învelită de puturoşi scaieţi pesimişti,
Că am uitat să-mi pun sufletul la treabă, la scormonit
Printre ierburi îmburuienite după o floare
Care să alunge primejdia deznădejdii şi să dea un sens
Căutărilor zilnice şi obositoare, abruptelor trepte,
Drumurilor întortocheate şi nesigure,
Tuturor căilor de acces găsite şi încuiate,
Tuturor trebuinţelor şi chemărilor nerostite.
Mi-a murit azi optimismul şi respiraţia mi s-a molipsit
De veşted şi de umbră, de restrişte…
Odată cu optimismul am pierdut pariul cu viaţa,
Am pus capac ultimului borcan golit de miere,
Am scris pe o frunză ADIO şi-am aruncat-o în vânt,
Am pus capul pe pernă şi-ntr-un târziu am adormit
Sperând ca trezirea să nască un alt optimism,
Mai puternic, mai spornic, mai serios şi mai promiţător,
Un optimism nemuritor care să mă treacă prăpastia…

Popa Elena Aurora

7. ELIMINAT

Savoaia Alexe Says:
November 1, 2010 at 11:25 pm

Neînțelegere

Tu cel neînțeles de tine
Cum poate altul sa priceapă
Că sufletul din tine este
Faptură neînțeleasă.

Pierdut in frământări absurde
Pe care altul le ignoră
Tu cel neînțeles de nimeni
Il faci pe altul sa-nțeleagă.

Cum poate neînțelesul sa priceapă
Cuvinte neînțelese de omul înțeles
Ce nimeni in afară
De omul neauzit,le-auzit.

O lume paralelă din epoca straveche
E poarta nemuririi al omului din lut
Slăvind a sa podoabă
Ca din mormânt luată.

Cuvinte amăgitoare alcătuite-n stihii
Intunecă văzduhul cel plin de răutate
Unde pustiul zboară si nimeni nu îl vede
Caci lumea nevazută e ochiul nevăzut al ochiului văzut.

Ce poate fi mai mare
Decat o mare fără margini
Unde întinsul este marea
Si cerul e pustiul.

Cum poate-o lume fără margini
Sa fie o lume mărginită?
Când totul nu-i așa cum pare
Ci-i doar răspunsul la-n trebare.

O lume plină de idei
E-o lume plină de cuvinte
Ce știe să parafrazeze
O viată-ntreagă pe idei.

Într-un cuvânt să-mi spună dacă poate
De știe careva ce-i fericirea
Că-ci nimeni n-a atins această culme
Ci doar extremitatea.

Ce intrebare fără rost
Că-ci nici ecoul nu-mi răspunde.
Si cine-ar vrea să știe oare
Dacă atinge această culme.

Savoaia Alexe

8.

Simina Renţea Says:
November 1, 2010 at 11:54 pm

Depărtare

Privesc depărtarea necuprinsă
oglindită vălurit de apa mării,
depărtarea albastră unită liniar cu orizontul,
depărtarea violetă în amurgul liniştit,
cu soarele retrăgându-se lent
în celălalt capăt al lumii.

Cântecul legănat în şoapte al valurilor
aduce din depărtare sunetul vocii tale,
ecou tresărind în inima mea;
pescăruşi poartă în zbor de aripi
gândul tău călător din înalt,
depărtarea zâmbeşte şi-mi face cu mâna
atât de aproape, tot mai aproape.

Retrasă tăcut în inima mea îndrăgostită
depărtarea s-a aşezat cuminte,
intim apropiată, caldă,
privindu-te cu ochi strălucitori ca luna.
Dacă întind spre tine buzele sufletului
te pot atinge cu un sărut.

Simina Renţea

9.

Letcan Valentin-Andrei Says:
November 2, 2010 at 10:40 am

Etape

Când visele sunt gratis iar tu cumperi doar în rate
Când te bucuri doar cu ochii,îi închizi şi laşi în spate
Când ajungi să crezi în somn că filmul rulat e realitate
Atunci pe neaşteptate te umple sentimentul de vanitate.

Cu braţe întinse,fără speranţe,ai dorinţe cu duiumul
Din palma deschisă,semn de pace,îşi face apariţia,pumnul
Între cele două trepte sunt motive sterpe ce nu aduc progres
Pentru societate o fi regres dar pentru tine e succes.

Dacă monotonia e un clişeu inseamnă că viaţa e un tipar
Atunci neprevăzutul e previzibil si nedesluşibilul e clar
Ironia dintre extreme e tocmai nebănuitul har
De a contra axiome când teoriile par în zadar.

Continuăm pe aceeaşi axă şi susţinem logica din delir
Căci supremul e la parter,accesibil,rămâi pe fir
Între galenele din receptor găseşti apelul raţiunii
Căci visele sunt gratis iar tu te hrăneşti doar cu iluzii.

Letcan Valentin-Andrei

10.

Carmen Tania Grigore Says:
November 2, 2010 at 1:02 pm

Uneori realitatea mă sperie

În dimineața aceasta
m-am trezit mai frumoasă
albul din oase
lucește sideral

oglinda mă sperie
și evit contactul
cu realitatea

mă retrag în mine
cu mișcări de felină

respirația se precipită
precum o lebădă
care aleargă
pe suprafața apei
înainte de a-și lua zborul.

2.11.2010
Carmen Tania Grigore

11.

Carmen Iulia Ciumărnean Says:
November 2, 2010 at 10:43 pm

DE DRAGOSTE

Atât de mult
mi-am îndoit privirea
să pot să te zăresc
prin colţurile acestui anotimp…
şi te-am iubit cum numai merii iubesc
–prin anotimpuri infinite –
frunzele verzi de dor…
şi te iubesc cum numai aerul o ştie…
cum numai pădurile iubesc ramurile născute ondulat…
atât de mult mi-am îndoit retina
să te privesc
în timp ce
mă iubeşti!
CARMEN IULIA CIUMĂRNEAN – 02.11.2010

12.

Iuliu Drăghici Says:
November 3, 2010 at 11:41 am

Căutare

Aud şoptind un şir la nesfârşit
Ce trece surd pe lângă mine;
Mă-ntorc dinspre apus spre răsărit
Să văd ce-a fost, să ştiu ce-i mâine.

Cu faţa luminată de-un soare auriu
Ridic de jos privirea şi cerul e deschis
Iar sufletul se umple şi nu mai e pustiu
E plin de-nţelepciune, de viaţă şi de vis.

E adevărul mare ce mult l-am căutat
Şi l-am gasit departe, pierdut in paradis
E ceea ce ştiam şi tot noi am uitat
Citind aceeasi carte ce nu avea cuprins…

Iuliu Drăghici

13.

Simona Poraicu Says:
November 3, 2010 at 10:19 pm

(În)trecere

Și când va bate miezul nopții
vei ști că azi e ieri
vei ști că tinerețea, frumusețea și dragostea
îmbătrânesc.
Iar în spatele gratiilor fizice
sufletul își pierde speranța
ca un câine în lanț.
Iar la judecată, regretele rod
măduva din aripile bietului înger
care va arde pentru dorințele
neîmplinite.

Simona Poraicu

14.

verdedeparis Says:
November 3, 2010 at 11:31 pm

Tin post de tine

Ai putea crede că-n zilele în care nu te văd, imaginea ta mi se furișează pe undeva,
prin întortocheatul labirint al minții
refuzând să mai iasă la iveală, istovită, afundată complet în amorțeală.
Se furișează fiindcă-i nudă, fiindcă-i e teamă să o vad așa,
fiindcă se teme să se dezbrace de tot și toate-n fața mea.
Să se dezbrace de orice veșminte, de tot ceea ce o pazește…
căci voi putea să văd cu ochii minții tot ce simte
și nu cred că e ceea ce-și dorește.
Ai putea crede că-n zilele în care nu te aud, cuvintele ce mi le spui…
se pierd.
Se pierd în tăcerea noastră surdă, ce-a înhațat în pântecele ei de timp pătruns,
tot ceea ce-a rămas nespus, adânc ascuns, de teamă să nu ne rănească.
Și tot de teamă să nu ne rănim, am hotărât să lăsăm timpul să ne-nsănătoșească.
Ai putea crede că-n zilele în care nu te simt, parfumul pielii tale se risipește,
bucățile de piele pe care-mi ești tatuat se rup și ele.
Celulele în care te-ai impregnat nestingherit
ca o mireasmă adormită a celui mai frumos răsărit…
se duc și ele.
Se duc și ele cu repeziciunea primului minut ce l-am împartit,
fără să știm exact cât ne-a legat, ce a creat sau nici măcar ca s-a-ntâmplat.
Ai putea crede că-n zilele-n care mă sting de dorul tău si mă aprind abia când vine luna,
sunt zilele în care tu nu-mi ești erou, ci doar o umbră ce mă secătuiește într-una.
Ai putea crede toate astea, admit. Ai putea crede toate astea căci țin post de tine…
sau ții post de mine…?
Ce mai contează scopul și motivul, ce mai contează care dintre noi și mai ales,
ce mai contează postu-n sine, când ne stingem încet amandoi?
Dar de ce să crezi toate cele de mai sus, când poți crede doar inversul lor?
De ce să crezi că-ți uit chipul, când îl caut înfrigurată deseori?
De ce să crezi că nu-ți aud tăcerea, când deseori doar ea mi-e mângâierea?
De ce să crezi că nu-ți mai simt aroma, doar pentru că nu mi-ești aproape,
când poți să crezi că e chiar singura ce-o simt oriunde și-oricât de departe?
Și mai ales, de ce să crezi că îmi ești umbră și nu erou,
când mi-e de-ajuns să te privesc și parcă uit de tot in jurul meu?
Țin post de tine și n-are sens și e absurd și greu…
dar mă gândesc că poate trece postul ăsta
și-atunci să vezi cât de frumos va fi, dragul meu…

Ralisa M.

15.

Lidia Burduja Says:
November 4, 2010 at 4:02 pm

Jumătate- jumătate

Iubirea, ea ne-a întregit
din jumătăţi prea rătăcite
pe când umblam prin infinit
şi culegeam aripi rănite

în zbor furat de amândoi.
Iubirea – ea a fost aceea –
la sân cu şarpele din noi:
bărbatul căutând femeia

printre eternităţi şi vise
uitate în singurătăţi
ca jurămintele proscrise
făcute de-alte jumătăţi.

Astăzi suntem lucizi şi cruzi
în împlinirea noastră sacră.
Ne strigă sângele; n-auzi
şi de sărut e mierea acră.

Pe buze-adun tăceri prelinse
şi-aştept răspunsul alb de sare
– cu depărtate chipuri ninse –
să ne-aruncăm fulgii în mare

şi în nisip cu amăgire
de diamant atât de dură
ca jumătatea de iubire
scrâşnind pe jumătate ură!

Lidia Burduja

16.

Aurora Says:
November 4, 2010 at 4:30 pm

Schiţă

Vetustul mă îmbată
cu veşnice elogii
şi tainice milenii
ce-mi poartă astăzi pasul
pe străzi cu melopee ;
şi cânt în marea oază
a zonei citadine ,
şi-mi plâng încet necazul
de dorul ce-o să vină .
Încet , plăpând se-nşiră
duioasele amintiri
şi văd în faţă-o liră
ce sună în delir
şi-ncerc să le închid ,
pe ele , pleoape grele ,
de-o blândă şi mângâietoare
a inimii durere .
Sufletul rescrie
puternicele-i cânturi ,
şi -armonios te-mbie
spre ale zării crânguri .
Să fii în timp cu luna
Să simţi lumina-i purpurie
şi ca şi de-o fiinţă vie
să te -apropii cu dibăcie .
Un mers vivace
îţi tremură prin unde ,
căci simţi că de acela
nu poţi fugi niciunde ;
e-un iz ce , fără pălărie ,
mă cheamă spre trecut
e-o dulce nebunie
în care mă voi fi născut .

State Andreea

17.

nicoleta stavarache Says:
November 4, 2010 at 7:04 pm

VIS DE IUBIRE

Ce dor îmi e de tine uneori!
Şi-aş vrea să-mi mângâi clipa
Dar eşti departe printre ploi
Ce-nstrăinară liniştea cu-aripa.

Nu te-ntrista, ci iartă-mă mereu
Oricat de mult te doare aşteptarea
Căci bucuria ta voi fi doar eu
In nopţile mai reci decât uitarea.

Să ne iubim fără reproş
Intr-o lume clădită din păreri
Să fii gândul meu cel mai frumos
Să te doresc mai mult ca ieri.

Să-mi fii doar tu o primăvară
Şi-o speranţă lăsătă-n amintire.
Absenţa ta să nu mă doară
Chiar dacă visul meu e de iubire.

nicoleta stavarache

18.

Andrei Căpătînă Says:
November 5, 2010 at 5:37 pm

Tinereţe fără bătrâneţe

Tinereţe, floare rară,
Cu petale veşnic verzi,
Tu treci peste-a noastră viaţă
doar odată , ş-apoi pleci.

Tinereţe, foc etern,
Inimi multe mistuieşti
Căci tu vii şi amăgeşti
sufletele, ş-apoi pleci.

Tinereţe, ‘nsufleţire
tuturor tu le aduci.
Dar nu stai o veşnicie,
Ţii o vreme, ş-apoi pleci.

Tinereţe, soare veşnic,
Umbre calde răspândeşti,
Până norul senectuţii
te acoperă pe veci.

Iar când bătrâneţea vine,
Umbrele devin mai reci,
Tinereţe-n amintire
tu rămâi, şi nu mai pleci.

Andrei Capatina

19.

Stoica Andreea Says:
November 5, 2010 at 7:38 pm

Drumul

Azi fi-vor doar ei doi și drumul
Dar nu pot privi mai ‘nainte
De-un pas, doi, crescuți prin cuvinte,
Prin fapte, regrete…
Iar unul,
Pe altul, în zare, nu vede.

Nu vede nici hopul, nici groapa
Iar mâna la tâmple-l îmbie,
Ținută ca o pălărie,
La stânga, la dreapta…
Și unul
De altul, departe, nu știe.

De pleacă urechea la șoapte
Și-n spate-și aruncă privirea,
Acum, doar, mai văd unduirea
Prin soare, prin noapte,
Căci drumul
Nu mult iși arată menirea.

Dar ei înapoi nu se uită.
Sunt aspru-mbătați de-nainte
Și pas după pas, prin cuvinte,
Prin fapte, regrete,
El, unul,
Pe ea, străvezie, n-o vede.
Și-i cald și e rece,
Când unul,
Alături de celălalt trece.
Și-n față se-nlănțuie drumul
Și-n spate nimic se zărește.

Stoica Andreea

20.

noaptebunacopii Says:
November 5, 2010 at 7:58 pm

High technology

Ne-am rebranduit:
am devenit unidirecţionali
şi, neapărat, mai importanţi.
Suntem imuni la sentimente.
Îi arătăm cu degetul
pe cei ce mai ştiu să viseze
şi îi privim bizar
pe cei ce mai ştiu să râdă.
Le suntem superiori
oţelul este de cea mai bună calitate.
Muşchii feţei ni s-au atrofiat,
iar inima este în plin proces de criogenizare.
Mergem în pas ostăşesc spre nicăieri
şi suntem atenţi să nu ieşim din rând.
Ne hrănim cu propria lehamite.
E desuet să spui “iartă-mă”,
iar “te iubesc” blochează mecanismul.

Ne-am rebranduit.
Tipografiile lucrează la capacitate maximă,
mâine vom primi şi etichetele:
high technology.

Adela Onete

21.

Branescu Marc Says:
November 6, 2010 at 6:05 pm

Ofrande cronice

Perfect vag, prematur inserat,
Intitulat intens şi scufundat în formol,
Malefic râs, răsună mort.
Te-am diluat într-un nesfârşit cor de nimfe,
Fără să seduc jargonul lor.

Prin maelstrom de oglindă te ating
Şi aspir la nemurire.
Undeva sus, zăresc plutind,
Astrul consecvent incinerat în sunet de galop.

M-anemiază simplul zvon.
Adorm în somn.
Rafale de iscoade pândesc declinul meu.
Dezbrăcat de instincte,
Închid cercul uneltit cu hotarul renegat de infinitul mării.
Regăsesc insomnia filozofică şi o întemniţez într-un vechi coşmar.
Geloase lacrimi se transpun
În fostul templu, infiat de anarhie,
Preschimbat într-o morgă de mistere.

Nepăsător, se îngroapă în stele,
Lângă al treilea strat de utopie.

Brănescu Marc

22.

Elena Broscoi Says:
November 6, 2010 at 6:36 pm

Tu faci din spinul meu

Tu faci din spinul meu un trandafir în floare
Şi-aduni din crinul veşted pocale de nectar,
Tot Tu, mâini subţiri,aşterni numai culoare
Pe pânza cenuşie-a zugravului hoinar.

Tu-nchegi din sălcii rupte corzi de harpe
Si din săgeata frântă legi arcuş,
Tot Tu,din piei de vulpi şi piei de şarpe,
Faci puiului de cuc pe’o ramură culcuş.

Tu faci din mine să răsune cântec
Şi gheţurile-n lacrimi le desfaci,
Tot Tu mă porţi mereu ca pe-un copil în pântec,
Căci pot să simt cum freamăţi de dorul meu când taci.

Elena Broscoi

23.

Burde Victor Says:
November 7, 2010 at 4:49 pm

SATUL MEU

Satul meu, e amintirea mamei
Năframa împănată legată înapoi,
Caru-ncărcat, mânat în pragul toamnei,
De tatăl meu, păşind pe lângă boi.

Şi ce miros era în sat atunci,
Plutea din vii aroma a-busuioacă,
Cântau ţărăncile tăind tuleii-n lunci
Şi glumele curgeau, când era clacă.

În pragul iernii, îşi torceau fuiorul,
La şezători, în serile brumate
Iar doina, suspina, să le aline dorul,
De soţul sau iubitul, dus departe.

Şi iarăşi înfloreau cireşii-n primăvară,
Iar albul lor părea, ca un veşmânt ales,
Ne revedeam cu drag, în fiecare vară,
La prispa strămoşească, pentru alt cules.

De satul meu, mă simt pe veci legat
Nu pot uita de Mureş şi de deal,
Deşi-s bătrân, din el, de mult plecat,
Îmi aminteşte că-s ţărână, de Ardeal!

Burde Victor

24.

teodor dume Says:
November 7, 2010 at 4:55 pm

voi pleca la tata

astăzi am mers mai mult
ca în toate zilele
venele sufocate de umbre
şi de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu ştiu cum să încep
ideile se detaşează
şi nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină

sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
şi se rânduiesc adânc în mine

închid ochii şi respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata şi totuşi
vreau să-i scriu
cerul şi-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în oraşul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aştept până se termină toamna

e destul de lungă

tac şi mă uit
timpul muşcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâşiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând şi
despic senzaţii
neputinţa de a scrie
mă face să las un mesaj
pentru singura parte care
lipseşte

nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil

cuprind cerul
şi supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
ştiu că mă simte

în urmă vin liniştile şoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier

se aude

nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferinţa
în mine
mă opresc pentru o clipă
şi privesc o icoană

emoţia intră adânc
mă chircesc şi ţip
până se sparge umbra

eu voi pleca la tata

teodor dume,

25.

Mihaela Chereji Says:
November 7, 2010 at 9:14 pm

Un strop

Curgând şiroaie-n cer albastru
Privesc cu gându-n stele
Doi ochi sihaştri…
Întind un braţ, e numai aer
Fǎpturǎ nevǎzutǎ.
Şi sper cǎ aripi vântu-o sǎ-l ajungǎ.
Dar tu dispari…şi viforul revine
El smulge,arde şi vâneazǎ,
Întunecǎ ce-a mai ramas din tine
Un strop de ploaie, fragedǎ minune,
Se-nchide-n trup precum o frunzǎ vie
Brǎzdata de un ceas.
E ora ceasului ce bate
Târzie mângâiere…

Mihaela Chereji

26.

Andrei Patraș Says:
November 7, 2010 at 11:17 pm

Odă

Am fost cândva un rege. Acum desculț străbat
cetățile. Prin porturi,
beți mateloți mă strigă cu vorbe de ocară.
Și neasemuit era acel regat.

Aveam femei trufașe și sute de fecioare.
Și sclavi aveam. Corăbii
din ale lumii margini se întorceau cu pradă.
Semeț se oglindeau catargele în mare.

Foșneau mătăsuri scumpe. La baluri și ospețe,
în desfătări, cu chipuri
viclene și supuse mă preamăreau curtenii.
Robit eram și orb. Deșartă frumusețe…

*
…am fost cândva un rege. Acum străbat mereu
cetățile. Prin porturi,
beți mateloți mă strigă cu vorbe de ocară
și-n palme cerșetori au bani cu chipul meu…

Andrei Patraș

27. ELIMINAT

C.Mihaela Dana Says:
November 8, 2010 at 12:30 am

Sfarsit

Sub stanca uda, lucire calda,
Ce in apus se scalda,
Statea vrajit un medalion,
Pierdut de tine in graba.

E mic, dar pietricica de smarald,
Sclipeste in miez de luna.
Ca ochii tai, strabate bland,
Pana-n poiana bruna.

Si ochii tai, se pierd in gand,
In noptile de toamna,
Caci ai fugit, fara sa vezi,
Ce ai lasat in urma.

Un medalion pierdut in fuga,
O inima strivita,
Ce a sfarsit ca un smarald,
Acoperit de-o stanca.

C. Mihaela-Dana

28.

Băcescu Mihaela Says:
November 8, 2010 at 3:51 pm

Jurnal de vise

În Lumea Fluviului cu mare greutate,
Te-arunci fară sa ştii ce va urma.
Rămâi blocat, împins de vanitate
Pe malurile-i moi de catifea.

Aici trăiesc toţi oamenii arhaici
Pe-acest bogat şi tainic univers.
Ei sunt sârguincioşi, dar apolinici,
Urmându-şi veşnicul demers.

Nici Rai, nici Iad, nici Purgatoriu
Al păcii univers de moarte trecătoare
Îl treci acum, în mod obligatoriu,
Privind trecutul plin de disperare.

Trecând uşor prin filele uitării,
Ajungi sa vezi ce n-ai văzut vreodată.
Prin taina caldă a eliberării
O viaţa fară de greşeli, curată.

Dar te trezeşti în camera ta goala
Şi vezi zâmbind pe masă-n faţa ta
Un caiet gros, c-o pata de cerneală
Un fluviu larg, ce-n timp se degrada.

Băcescu Mihaela

29.

LePetitPrince Says:
November 8, 2010 at 11:37 pm

Iubire

Iubirea pentru tine
mă arde rău pe suflet,
mă-mprastie, m-adună,
mă prinde, sus, de cer.

Iubirea pentru tine
împinge înspre buze
un zâmbet trist si singur
cu gust coclit, de fier.

Iubirea pentru tine
tiveste zări cu aur
şi nopţi cu lună plină
cuprinde in mister.

Iubirea pentru tine
e fiinţa prea plăpândă
să poată să priceapa
privirea rea, de-oţel.

Iubirea pentru tine
caută alinare
în vise-nşelătoare,
în Rai şi-n efemer.

LePetitPrince

30.

Corina Ofelia Corpodean Says:
November 9, 2010 at 4:47 pm

ANOTIMP

Iarba se trezeşte când se-ntorc cocorii,
Amintirea doarme la sânul uitării,
Firul vieţii-mi este răsucit pe fus,
Acum de lumină m-am lăsat pătruns.

Ca să ţopăi iară, apă vie sorb
Şi semeţ scot capul din fire de colb,
Umede miresme prin mine coboară
Şi îmi cresc prin vine flori…de primăvară!

Corina-Ofelia Corpodean

31.

gunţămariana Says:
November 9, 2010 at 5:29 pm

My form of reality

touchscreen-ul ochelarilor…
ne cunoaştem de mult.
ştiu că adună amprente zi de zi,
predă circuite vorbitoare
şi lungeşte razele de lumină până obţine
culori hibride.

numai respiraţia-i rămâne un limbaj al trupului,
camuflat într-o umbrelă. îşi lasă spiţele
să curgă în pământ,
trăgând după ea trecerea de pietoni,
verdele fiind culoarea
preferată.

şi nu se mai opreşte:
“IT’S ON, IT’S ON, IT’S ON, IT’S ON…”

Gunţă Mariana

32.

Oana Banuta Says:
November 10, 2010 at 12:12 pm

Sfârşit de toamnă

Şi ce dacă vine toamna?
Oricum e frig sub ochii noştri
Şi dacă vrea, poate să plece
Sufletul nostru e rece.
Degeaba vine cu pocale
Cu vinuri dulci şi cu gutui
Frunzele ei nu mai răsfaţă
Sufletul nostru amărui.
Atâta iarnă e în noi
Încât dacă deschidem ochii,
Curg din ei şiruri de ploi
Şi se transformă-apoi în gheaţă,
În cioburi şi în amintiri
Şi cerşim grame din speranţă
Şi foc din foste iubiri.
Dar e departe.
A plecat.
Ne-a lăsat zăcuţi în iarnă.
Iarna noastră a mâncat,
Stropul mic,
De toamnă.

Oana Bănuță

33.

Adrian IOVAN Says:
November 10, 2010 at 12:27 pm

Poemul Dunării

Dunărea este aorta Europei, iar România este plămânul ei tabagic.
Munți de oase măsurând. Rar și înțelept.
Dintr-o inimă germană pulsând
Ce ne rămân?
Rămășitele Europei
Sau rămășitele apelor?
Suntem spălați de aceeași apă comună
Care ne duce grijile la același nivel cu bucuriile.
Nu mai avem barcă, familie, să ne măsurăm în pești cuceririle.
Avem valuri întâmplătoare care ne spulberă nisipurile, amăgirile, trăirile, cântecele
Si totuși nu pot să despart Dunărea în două.
Pe un mal să cânte sârbele
Pe celălalt mal să cânte românele.
Doamne, inundă-ne, să cânte, laolaltă, sârbo-românele.

Adrian IOVAN

34.

Mihai Bulf Says:
November 10, 2010 at 8:32 pm

IN GIRUM IMUS NOCTE ET CONSUMIMUR IGNI

şarpele
mâncându-şi coada umbra
înghiţindu-şi omul
pământul are limba rece aspră mai ales
în franţa dragă jean

îţi scriu acestea pe un zid imaginar
ridicat în şapte lumini an
de şapte femei îmbrăcate în şapte solzi
de crocodil
la îmbinarea poesiei cu sufletul
etimologia ni se explică în forma norilor închide geamul ascultă

suflece carnea ramână cuvântul
suflece carnea ramână cuvântul

doamne
zise şeful lui dumnezeu către acesta doamne zic
adu-mi o cafea şi
vezi să fie gata actele alea până la 12
să fie şi intriga şi conflictul mă rog ocupă-te
ce doamne iartă-mă

implozia sentimentelor
ţine-ţi respiraţia ţine-o pe o oglindă
de partea cealaltă tot o oglindă
acolo odihneşte respiraţia mea

ele ne seduc cu desenele
ele ne seduc cu desenele

îmbrăţişează simetria ca două bisectoare
în punctul lor comun începe
universul cu deschidere gambitul damei refuzat

pasărea agită aripele deasupra calului
calul goneşte deasupra apelor
în ape altă pasăre aceeaşi pasăre
alt cal acelaşi cal
şi o bătaie a inimii are un centru să
zicem acolo unde se strâng

toate poemele neterm

Mihai Bulf

35.

Diana Frumosu Says:
November 11, 2010 at 5:35 pm

EU ÎMI ASUM VREREA ŞI SUNT GATA SĂ MOR

ana îmi condamna fericirea
spunîndu-mi lucruri fără rOSt la ora de franceză
purta pantaloni zdrenţuroşi din mătasele veşniciei
şi-mi imaginam cum din celule îi cad tristeţi vulnerabile

sîn coapse buze şi ochi şi toate celelalte îi erau pline cu nepăsare
dar ţinea să-mi repete sacadat perfecţiunile

în 2043 ana certa mulţimea închipuită
din scuarul catedralei pe o porţiune de 20 de metri pătraţi
făcînd paşi dus-întors pe-o dreptă vertical-orizontală

păta cu un ruj de mentă molecula de aer a celor vii

avea pupile negre dilatate frunte nervoasă pas leşinat
frezură rebelă ca-n 2010 – an în care mă vrea pe rug ca ioana d’arc

ana îmi condamna fericirea
iar dacă a scrie e să te ucizi şi să renaşti din cuvînt
eu îmi asum vrerea şi sunt gata să mor

DIANA FRUMOSU

36.

Faur Emilia Says:
November 11, 2010 at 8:58 pm

ANIMAL

Recunosc, slăvit să-mi fie
OMUL,
că-s animal cu mers de
canibal,
că-mi devorez pe culmi
sufletul, masca
şi că mă nasc
de mii şi mii de ani!
Recunosc că-mi place
iar şi iar
să-mi chinui mintea
ca să mă priceapă
şi că oricât de mult
mi-e-n mine har,
mai mult sunt
ANIMAL DE PRADĂ!

Faur Emilia

37.

Nataşa Valentina Roman Says:
November 11, 2010 at 9:23 pm

Utopie

Poveştile perfecte se spun
după ora 25
cu lumina aprinsă
pentru Ashley Wilkes
şi ceilalţi…
Lucrurile perfecte se nasc
din
iluzii vitale
ţinute sub cheie.
Oamenii perfecţi
spun
poveşti perfecte
despre
lucruri perfecte
într-o lume perfectă.
În concluzie,
perfecţiunea există
pentru cei
care
îşi permit…

Nataşa Valentina Roman

38.

Sienne Says:
November 12, 2010 at 8:46 pm

Cărbune

stăm îngrămădiţi, cuminţi,
aşteptând ca sufletele noastre
carbonifere să ne fie
excavate.
intrăm în peştera caldă,
atât de caldă încât îi
auzim bătăile inimii.
chirciţi, aplecaţi de povara
rocilor, aşteptăm.
încercăm să scăpăm,
să ne croim drum prin
galeriile astupate de mâl.
şi dăm de argint.
ajungem la apa rece a memoriei
şi vrăjiţi,
ne urcăm în bărci.
luntraşul ne-mpinge înainte,
s-ajungem lumina
şi ne lovim de munţi.

Casiana Ekart

39.

Bianca C. Dan Says:
November 12, 2010 at 9:15 pm

He loves me, he loves me not

treceam galopând,
uneori ne-ntorceam
să ne privim umbra

pletele sălciilor
pieptănau adieri
nimeni nu trecuse dincolo
când rănile noastre s-au regăsit

era timpul să uităm
vina de-a ne fi născut
însinguraţi

mă-ngropi în durerea ta
ca şi cum ai trage cortina
la sfârşit de show
gânduri transformate în petale
-he loves me, he loves me not

erai a nimănui
emigrând printre poemele mele
gândurile, tristeţea mea
-în camera pustie,
doi copii îmbrăţişau copacii.

Bianca C.Dan

40.

Hanus Nicolae Says:
November 12, 2010 at 10:28 pm

DUPĂ ANI

Mi-e dor de tine
Acum, după ani,
Deşi i-au umplut mii de zile,
Chiar de mi-ai greşit
Nu pot să te uit –
Tu, zilnic ai fost lângă mine.

Pentru o secundă,
Sau poate mai mult,
În gând te-aduceam mai aproape,
Privirea să-ti văd,
Glasul să îţi ascult,
De dor îmi era – chiar şi-n noapte.

Însă anii au trecut
Şi ruptura de-atunci
Nici Cerul n-a voit s-o refacă,
Dar nici pasul tău
Care m-a ocolit
Nu a vrut ca să fim laolaltă.

Aş vrea să te-ntreb
Dacă chiar mai iubit,
Ori am fost doar un moft pentru tine,
De nu cumva,
Imediat, m-ai uitat –
Ne-aflând poate că e mai bine.

Să nu întinez
Tot ce am venerat,
Să-mi las amintirea-ţi frumoasă în minte,
Că-ntr-o zi ai murit –
Inima să-mi conving,
Iubind ce a fost pân` la moarte.

Hanus Nicolae

41.

Irina Lucia Mihalca Says:
November 12, 2010 at 10:35 pm

Prin ochii copilului, fulg în devenire…

Privirea adâncă a copilului aducea lumina, nu întreba nimic, din infinitele raze,
sclipiri albastre ce topesc pustiul îngheţ, mânia, tristeţea,
balsam ~ rotunzii ochi pătrund în centrul inimii, mâna mângâie chipul,
şterge lăcrima, viscolul ce-l cotropea prin timp, urletul umbrelor nopţii,
zâmbetul învinge fulgerul negru, ghearele demonilor ce-adânc îl sfâşiau.

Coborâtor din stele, îngerul luminii, copilul chemat la dorinţa iubirii,
candelă şi adăpost, prin forţa privirii şi puterea cuvântului deschide ferestrele larg,
ridică barierele sufletului înlănţuit în durere, devorat de spaime şi patimi,
eliberează inimii Credinţa, Speranţa, Iubirea, prizoniere-n întuneric.

Prin ochii copilului se revedea pe El, redevenea –
………….. fulg, zbor de fluturi, vis, stea, răsărit, sacra lumină, Infinit!

Irina Lucia Mihalca

42.

stas1973 Says:
November 13, 2010 at 9:06 am

DEVENIRE

“Te voi înălţa!”-mi-a şuierat vântul
Şi m-a purtat până deasupra mea
Doar o clipă!
În cea următoare
Vântul fu chemat la o furtună,
Iar eu am căzut înapoi,
Departe de mine.

“Te voi creşte!”-mi-a tunat pământul,
Şi m-am trezit răsărind printre ierburi
Care nu mă cunoşteau!
Apoi,a venit toamna
Şi am rămas doar eu şi pământul
Care nu-şi mai amintea
De mine.

“Te voi însoţi!”-mi-a şoptit un suflet,
Şi s-a legat strâns de sufletul meu
Cu o fărâmă de iubire.
Fericiţi,am pornit să căutăm Timpul;
L-am găsit scurgându-se neştiut printre noi,
Dezlegându-ne.

“Mă voi întoarce la mine!”-mi-am zis,
Şi m-am aşezat la marginea lumii;
Poate trece cineva,să îmi spună:
“Îţi voi arăta drumul!”…

Victor Lungu

43.

Dana Pătrășescu Says:
November 13, 2010 at 11:25 am

PARADOX de PRIMĂVARĂ

Întâiul scâncet pornește numărătoarea
Și-o primăvară se așterne lângă următoarea.

Afli curajul de-a merge și pășesti mai departe,
Înveți prima vorbă și o multiplici în mii de șoapte,
Descoperi miracolul slovei și scriitura,
Bucuria de-a cunoaște și joaca de-a învățătura,
În timp ce soarele își continuă alunecarea
Și-o primăvară se așterne lângă următoarea.

Te întinzi după stele, un căutător însetat și rebel,
Hotărât să smulgi de la viață, adevărul ce duce spre țel,
Îți regăsești credința prin ochi de iubire și te-nfiori,
Prima zi de școală te va mai surprinde de câteva ori,
Iar timpul se scurge, umbrele-i aducând înserarea
Și-o primăvară se așterne lângă următoarea.

Tresari când proprii copii au crescut și-ți calcă pe urme,
Nerăbdători să-și atingă visul, pleacă singuri în lume,
Se întorc purtând de mână neastâmpărul și inocența,
Simți cum întinerești, dar vrei să-ți păstrezi decența,
Nepoții te provoacă să scormoniți depărtarea
Și-o primăvară se așterne lângă următoarea.

O primăvară se-așterne lângă următoarea
Și, admirând buchetul, închei numărătoarea.

DANA PĂTRĂȘESCU

44.

Luminita Saceleanu Says:
November 13, 2010 at 12:21 pm

Poveste

Născut din dragoste şi din jăratic,
Când i-a sosit sorocul într-o noapte,
Un strop de ploaie mic şi singuratic
Cobora iute-nconjurat de şoapte.

Rămas de mult în urma celorlalţi,
Ce-au coborât legaţi precum un lanţ,
Tot încerca să-i prinda pe fârtaţi
Dar a ajuns alături, într-un şanţ.

Cam obosit şi mult prea necăjit
Şi-a făcut leagăn pe o răgălie,
Acoperit de-o frunză a adormit,
Broscuţele-i cântau o simfonie.

Când se trezi din somn, se făcu rău
Cu ape limpezi, reci şi ondulate,
Printre arini şi sălcii ca un brâu
Curge la vale, liber mai departe.

Târziu de tot ajunge-n mare,
Complicele dorinţelor dezlănţuite,
Acoperind urmele paşilor sub soare
Răcorește sufletele însingurate.

Născut din dragoste şi din jăratic,
Când i-a sosit sorocul într-o zi,
Un strop din mare cam tomnatic
Se evaporă încet şi-apoi pieri.

Luminița Saceleanu

45.

Chiriluc Diana Says:
November 13, 2010 at 4:27 pm

Ploaia

Picături de ploaie bat în geamul vieții
Sta-vom noi pașnici să ne amintim
De anii trecuți, căci ei sunt ca ploaia
Acum îi aveai, acum au trecut.

Tristețe amară simțim dintr-o dată
Că așa e în viața, de ai, tre să dai
Mai cerem o dată să trecem prin ploaie
Tot uzi dar curați și poate mai buni.

Dar șanse nu sunt, căci nu se prea poate
Să cerem-napoi ceea ce-am dat
O șansă avem, de știm că se poate,
Începe-o de astăzi,căci mâine-i departe…

Dar șansa de-ar fi, din nou pentru noi
Am face o lege, să dăm înapoi
S-avem noi, din nou, o viață-nainte
Lupta-vom cu ploaia și facem furori.

E bine să credem că atât s-a putut
S-avem noi în viață, să nu vrem mai mult
Atât cât s-a dat, a fost cu un scop
Creat dinaintea primului strop.

Chiriluc Diana

46.

Georgiana Says:
October 31, 2010 at 9:00 pm

Dulcele amurg

Ah, dulcele amurg…

Soptindu-şi visul unei seri de vară,

Când ceaţa-nvie spunându-şi balada

Şi plopii cântând.

Ah, dulcele amurg…

Când umbra talantu-l şi-l poartă spre casă

Când teiul îşi clatină surdină măiastră,

Se clatină-n vânt.

Ah, dulcele amurg…

Înnegritu-s-a cerul de visul acustic

Şi-n lac abia se zăreşte plăpând,

Bobocul năuc.

Ah, dulcele amurg…

Scăldându-şi abisul în alba speranţă

Apollo-n acesta mereu petrecând,

Stingher dispărând.

Ah, dulcele amurg…

Când noaptea-mireasă spre-altaruri porni

Când mirele-codru pustiu o găsi

Nouri se scurg.

Ah, dulcele amurg…

Când visul se stinse;spre lună porniră

Şi steaua duioasă ea bolta-şi admiră

Spre blând Demiurg.

Georgiana

47.

Banica Florenta Says:
November 3, 2010 at 8:16 pm edit

ANATOMIA PĂMÂNTULUI

Sunt o bucată ruptă din pământ uscat
Prin urmare o să mă întorc de unde am plecat
Cu toate că nu realizezi până nu mori
În pământul din care suntem nu cresc flori.

Sunt o parte nisip, fiindcă mă scurg
Cu viaţa ca o clepsidră risipită în amurg…
Păcat că toate curg în jos şi Dumnezeu e sus
Şi de aici privim cerul dintr-un unghi obtuz.

Am pământ măcinat de pietre, atât de tari
Că păcatele astea rămân şi după ce dispari.
Bolovani înfipţi în coaste – astea-s faptele noastre
Nu se lasă sparte, nu se lasă arse.

Dar am…o sămânţă pusă bine în suflet
Sub tăcerea de teluric ea ridică un sunet…
În anatomia mea, observ că sub fiinţă
Sunt pământ, sunt nisip, sunt piatră şi sunt sămânţă!

Florența Banica

48. ELIMINAT

david ionel romulus Says:
November 13, 2010 at 3:42 pm

E inutil sa fugi, sa te ascunzi
Sub niste masti meschine,
Caci pana la urma vei veni
Tu singura la mine.

Ma vei privi la nesfarsit
Cu ochi mari de copila,
Si vom dorii al nostru trup
Unit el sa ramana.

Si goi in noapte noi vom fi
Sub blanda raza a lunii,
Ma vei iubi,te voi iubi
Feriti de ochii lumii.

Abia atunci vom regasi
Suprema fericire,
Unindu-ne noi vom fi
Real si-n amintire.

David-Ionel Romulus

49.

DOBRE IOANA Says:
November 10, 2010 at 2:34 pm

Poetului la moartea sa

,,Zăpezile postume,, au început să cadă
Şi lumea, adevărul a început să-l vadă
Cum la nevreme iarna în vară azi începe
La fel plecarea ta, eu nu o pot pricepe.

În vine îmi îngheaţă cuvântul de iubire
Cum te-am iubit în viaţă, poete, în neştire!
Cum m-am rugat la stele mereu să lumineze
Suişul vieţii tale, mereu pe metereze.

Sărac şi fără vlagă, mă laşi acum o pradă
Să duc lămpaşul tău în lumea de paradă.
,,Biet lampagiu,, se duse într-o audienţă
La însusi Dumnezeu, să ceară-acum clemenţă.
(pentru poporul său.)

Să stăm în rugăciune şi să luăm aminte
Că viaţa-i trecătoare şi trece prin morminte!
Să nu uiţi niciodată, popor înstrăinat
Cum, către Dumnezeu, poetul te-a-nălţat!

Ioana Voicilă Dobre

Advertisements

3 Responses to ““POEZIE ŞI SUFLET” – POEME în CONCURS”

  1. poezieromaneasca Says:

    Rog URGENT, repostare VOT la ETAPA II, zona comentarii.

  2. poezieromaneasca Says:

    Nu aici, acolo unde au postat ceilalţi!

  3. Ioan Bistriteanul Says:

    Unde sa afisez notele acordate?


Welcome

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: