de (an)vergură

lumina unui dumnezeu îngenuncheat
îmi străpungea palmele pe pod
nori adunaţi a moarte în timpuriu
bănuiam un cer spongios
pe retină picura purpuriu un sentiment
în nefiinţă trecea noaptea
cu mine peste ape tulburi
scârţâiau fiare
sălbatice simţiri fojgăiau în
diluviană tăcere lăuntric
un venetic furase comoara
singura zestre de la mama eu
mă zbăteam să ies şi să fug din
defel să spun că
am fost şi eu
ceva vreme în mine
un suflet

Ottilia Ardeleanu

(18 aug. 2012

and… for me this:

“Sometimes when I think how good my book can be, I can hardly breathe.” – Truman Capote