dispariţie dintr-un strop

să recunoaştem viaţa
e doar o băltoacă în care te trezeşti
dimineaţa în cămaşă bleu
un pas greşit luneci în ea despici mişcări de
teamă de frig
singurătate îţi ţii respiraţia
o vreme nori de zei
te caută într-o
rochie ploioasă se apropie
pianistic
frământă sunete
plonjează cu palmele strânse
de umeri te ridică
o femeie deocheată dimineaţa în noroi
priveşti
adidaşii de firmă

Ottilia Ardeleanu

(14 februarie 2013)

Advertisements

de iubire de timp de zei

s-a aşezat lângă mine în cursa
pentru lucruri frumos ticluite
maşina e veche de când lumea
singura cu autosugestie
fiecare a urcat măcar o dată
pentru cel mai scurt itinerar de
viaţă a împărţit priviri aerul
tras pe nări până la halucinare
cuvinte în atâtea tonalităţi
citite în expresii virile
poveste lângă poveste
în pătrăţica lui nimic nu-i mai aparţine
gândurile tuturor ca nişte seringi
hrănite cu sânge şi istorii de carne
călătoresc fără să coboare dinlăuntru

stă lângă mine pe locul liber din
suflet la fereastră viaţa
se derulează 4×4
nu apucăm să vizităm piramide
zeii au împietrit aşteptându-ne
ar fi atâtea dune de cunoscut
în fiecare

timpul se ciunteşte când intri în
fericire luxuriantă aşezare
mereu expusă la tsunami
se amestecă printre
celelalte lucruri de nămol
debarcaderul dispare cu
buna dispoziţie muzica râsetele
halbe de bere ajung valuri pe ţărm

întotdeauna mi se pare că
am mai trecut pe aici
totul mi-e cunoscut
maşina asta model unic
special pentru mine el
conduce imprudent la viteza aia
îmi pierd capul sentimentele tind
să iasă din mine

omul acesta cărunt îmi citeşte în
palmă drumul nu mă uită
singură în maşina antică

o izbitură şi lumea ajunge un
praf de stele

Ottilia Ardeleanu

(15 ian. 2013)

trec ape de iubire

dacă ai şti cum se
iubeşte
asta înseamnă credinţa ta
o apă despicată de
oameni trec vieţile lor frânte
într-atâta mă dor genunchii pe sub care
dumnezeu a făcut lumea nu mi-e
greu să-mi bat inima asta cât
un popor care aleargă spre libertate
sunt cea care sunt urmează-mă şi
escadrile de lăcuste năpustesc
cerul celorlalţi noroios de patimi să
dovedesc
culoarea sângelui potoleşte
zeii într-un inel de lună
roşu încâlcesc umbre în minţi
marea nu iartă nicio
ură
tăvălug de suflete care
nu ştiu că

dumnezeu e unul singur
şi noi doi

Ottilia Ardeleanu

(31 dec. 2012)