dispărut de artist

ai încercat orice rol ţi-a ieşit în cale
niciunul nu ţi s-a potrivit mai bine decât moartea
ai lovit-o în pântece i-ai tăiat beregata
cât de frumoasă era aşa răpusă şi fără autoritate
cum ai fi putut-o iubi când s-a uitat în ochii tăi
cum s-ar fi rugat cu frica în oase

să-ţi otrăveşti singur zilele nu ai curajul
deşi deţii formula exactă a vieţii o laşi pe mai târziu
ori niciodată banalul nu te scapă exact ca un prieten
devenit duşman în momentul decisiv

e mult prea greu să mori de mâna ta
să te arunci în golul de oameni
fluviu de resentimente să apuci
cuţitul care se înduplecă fără durere

tot mâna de artist are îndemânarea
să te reducă la veşnicie din zăpezi
se încumetă să iasă câţiva ghiocei
semne de glorie crudă

Ottilia Ardeleanu
(26 ian. 2014)

pesemne

doar în măsura în care mă mai poţi privi
dincolo de gestul acela prin care
orice nuanţă orice obstacol
vor fi îndepărtate
şi ne vom abandona
din capul locului
plăcerii de a rosti cuvinte
definitive
cum ai scrie pe cruce
doar atunci
în preajma noastră veşnicia
ne va primi în pântecul ei
ca pe nişte siamezi
cu aceeaşi inimă

Ottilia Ardeleanu

(25 aprilie 2012)

meşterie

oamenii din sat plecau dimineaţa se-ntorceau seara
el bocănea atent să nu deranjeze moartea
o lăsa să intre să se asigure că îi încap şi picioarele
că stă comod cu mâinile pe piept răstimp îi vorbea
stai fetiţo să sculptez câteva flori nemuritoare
să fie din partea mea când te-oi duce
următoarea zi
oamenii din sat plecau dimineaţa se-ntorceau seara
el bocănea atent încă o moarte arvunise
lemnul de esenţă pentru veşnicie
o lăsa să se aşeze cât e de lungană
să fie sigur că se potriveşte măsurilor

în câte-o zi vreunul mai grijuliu venea
să trăieşti neică am şi eu pe-a mea pe-aci
aş lua-o acasă cine ştie când mi-o spune
pregăteşte-te de drum şi hai

dormea omul cu femeia de-o parte şi de cealaltă
moartea pleca de dimineaţă şi până seara
niciunul nu se mai întorcea

Ottilia Ardeleanu

(31 august 2013)

viaţă în oglindă

propria sepultură
oamenii îmi caută numele
pe google poţi descoperi totul până la os
aici în mine gâze nu bănuiţi cât de
repede se înmulţesc pe carnea mea mângâiată de
vântul cu clopoţei un colind ancestral
mă ia pe nepregătite cetina împodobită cu
suflete în stare de veşnicie mi-e dor
să decorăm universul cu
râsetele noastre flori de iarnă scutură pe
umeri amintiri
tu peren eu efemeră

Ottilia Ardeleanu

(31 decembrie 2012)

and… for me this:
“Writing, to me, is simply thinking through my fingers.” – Isaac Asimov

la taifasul cel de taină

Dumnezeu a venit la mine la uşă
mi-a cerut un pahar cu apă şi n-am avut
credeţi-mă nu mai puteam de ruşine
şi i-am zis Băi Tată Apa de la Tine e
pe bani şi câteodată nu e că
e campanie fură ăştia ca să ne-o vândă
pentru un vot iar noi ne rugăm
să plângi să strângem Lacrimile în găleţi
să ne spălăm de păcatele noastre şi ale lor mai
ales

şi pe urmă tot eu
Doamne stai cu mine în hainele astea
de-o veşnicie până

uite ce îndrăcit
plouă

Ottilia Ardeleanu

(21 mai 2012)

and… for me this:
“My ideas usually come not at my desk writing but in the midst of living.” – Anais Nin

pe aici pe unde ne ducem

ninge cu lună plină
cu drumuri platonice
şi câmpii afânate
lunecă păsări aerul
se fisurează artizanal
prinde consistenţă
de marmură liniştea

ninge cu biserici
şi clopote mici
primenesc aceşti morţi
pentru încă o veşnicie

ninge cu linţolii
oameni cărunţi
închid peisajul
o poartă înzăpezită

Ottilia Ardeleanu

(9 feb. 2012)

and… for me this:
“The first step in blogging is not writing them but reading them.” — Jeff Jarvis

unde rămâi fără cuvinte

îţi ducem tăcerea neîncăpătoare
în burta unei căruţe
rămân copacii fără mâini drumurile fără picioare
în urmă câteva fiinţe sub dărâmăturile unei pierderi
încearcă să reziste
tot restul se burduşeşte ca să ne strângă într-un singur loc
sub un clopot de cer se zbat norii
o luăm pe strada liniştii
nu ştim ce să ne mai spunem
lipim pământul cu sentimente
de-o veşnicie

Ottilia Ardeleanu

(24 ian. 2012)