toamna scăpată din lesă căţeaua (de Ottilia Ardeleanu)

ce mă fac cu iubirea asta pe care o gonesc dar ea se întoarce obedientă se uită în ochii mei căţeaua fix în ochii mei cred că a găsit înţelegerea se aşază pe labele din spate şi mi-adulmecă gândurile nici nu apuc să percep când îmi linge tălpile şi coapsele şi întorsura şoldurilor şi gurguiele şi limba mea nu mai e în stare să zică nimic şi-atunci îi arunc o coastă ea bucuroasă mi-o aduce înapoi de fiecare dată oricât de departe aş arunca-o oricât de înalt se gudură îmi dă ocol îşi scutură urechile blege o dată de două ori de multe ori eu nimic tac şi nu o bag în seamă privesc speriată cum trece tărcata prin mine dar nu nu nu vreau un animal de companie of ea se face preş la picioarele mele lăţoasa şi latră iubirea salivează iubirea şi aşteaptă să o alung a nu ştiu câta oară frate unde sunt hingherii
şi dacă aş îngropa-o sub un cer de frunze ar fi de-ajuns să strig iubire s-ar năpusti asupra mea cum deasupra unui mormânt lopeţile în loc de cruce ar sta ea să chelălăie aici zace sufletul unei toamne căţeaua de iubire nu pleacă

(1 oct. 2011)