îşi spunea singură şi cam atât

pe margine se făcea seară dintr-un fum ieşit aiurea pe cer
mâinile ei se încrucişau obişnuit
inima ei n-avea chef de joacă

la o distanţă nedefinită era el
într-o blană de culoarea toamnei
în care două boabe de strugure făcuseră ochi
deloc timid după cum se fixase în singurătatea de-a doua

mai erau şi umbrele
cu nişte cozi de şoarece alergau pe ziduri
luna ieşită dintr-o lanternă spartă în două

şi o linişte chitită

continua să-şi zică în felul acela
desperecheat

Ottilia Ardeleanu

(12 nov. 2013)