basm cu tot dinadinsul

ce s-a vrut s-a obţinut
omul a fost nemulţumit prea
l-au ignorat l-au luat la întrebări l-au batjocorit
el s-a apărat deloc primitiv mai ales că îşi dădea dreptate
şi această dreptate voia
să o vedem cu ochii lui ca şi când ni-i putea oricând împrumuta ca pe o lumină
din lumină umbra de pe chip ne acoperea pe toţi
ecliptic
unii chiar l-am certat că a ocupat fără să întrebe scaunul din faţă
şi nu mai poate fi sieşi
dar el nu recunoştea că locul lui este un pas mai înapoi şi încă unul până la noi
în rând cu toţi
de aceea ca să împăcăm lucrurile să se pună pe poziţie poezia poetul şi gura de aer dintre
l-am ovaţionat de fiecare dată când a avut ceva de spus
i-am atins cuvintele cum şi ele continuu
l-am arătat cu degetul în(-)semn de respect
după toată nebunia asta postată virtual
orgolioasă revenire pe firmament
zi de zi
el scapără câte o stea
doar doar s-o aprinde

Ottilia Ardeleanu

(12 nov. 2014)

acest alb din cămaşa lui


în lumină de bumbac mă dezmeticesc
dar nu ştiu mă visează dumnezeu
lipită de pieptul lui liniştea ca o ţesătură
moale mă strânge acum şi colţurile casei
sunt steaua sub care m-am născut

ca o cârtiţă care s-a înfundat în prea multă lumină
sunt şi dacă mi-aş găsi braţele de unde să încep
când viaţa aici se termină în strai pur înveliş de
păcate pe care le port în mine ca în buzunare
largi umplute de materialul râvnit

de ce să ţip sunetele m-ar îngropa în neauzul lor
fisură ar înainta în peretele meu stâng şi tot ce ţine
de acoperiş s-ar prăvăli peste ce-am înţeles a fi viaţă
mă visează de stau aşa cuminte în el
temătoare să nu-i stric somnul

Ottilia Ardeleanu