de sărbători o altă femeie ce simte

că începe să cadă lapoviţă cenuşie. închis, oraşul scoate oamenii pe la geamuri, pe alei, pe străzi, pe bulevarde. se stârneşte o cădere generală. de panică, îngrijorare, încordare. în curând, totul se umple. trotuare, parcări, scări, intrările clădirilor impozante. cuvinte viscolesc, şfichiuiesc, ustură şi se vântură din troiene în troiene peste oameni. crispaţi, cu ochi de cărbune şi cum s-au nimerit, formează grupuri de strajă. nelinişti coboară dintr-unul într-altul, din inimă în inimă, de la un difuzor imens care furnizează promisiuni. vociferări. din antenele de pe case, până la ieşire. timpul se luptă cu protagonişti cu tot. se stârnesc o frică, o disperare şi o incertitudine. în tv, o mulţime asmute iluzii. se trage. cu urechea la fiecare pas de aer. de-ajuns unul greşit. nemulţumirile omoară la foc continuu.
răscoleşte. cu speranţe. necunoscuţi spun ceva. seamănă a lecţie de istorie. de viaţă. şi moarte. în plin decembrie. fără scrupule. o elice decupează cerul în libertăţi. ninge cu gloanţe de fulgi în orice trecător, în oricine se nimereşte. o viaţă nouă pare că se aşterne, în dune inocente ne acoperă. pe moarte călcând.
singură la fereastră, te aştept ca pe o revoluţie. să mă cucereşti, să învingi teama că niciodată nu voi cunoaşte fericirea. să înăbuşi frustrarea.
pe buze, îmi flutură, ca un steag cu mijlocul găurit, zâmbetul.
liberă să iubesc.

(16 dec. 2011)

tangaj de Ottilia Ardeleanu

mă aflu lângă timonier când aud
lumeee
mai avem de plutit în derivă
câteva mile de oameni
goi
fără speranţe
decadenţi
cum bine le stă să facă
valuri
mă clatin şi dintr-odată
am rău de oameni
stomacul se zbate
spasmodic
sân de femeie în care
ai aruncat ancora
mă aplec
peste bord
atâţia oameni susţin
corabia disperării

m-aş îneca la prima
gură

(16 sept. 2011)