faţă în faţă

ştii cum e să nu ai chef de nimic
să stai cu mâinile la ceafă
să te adânceşti în ele greu
ca într-o groapă din care să nu poţi ieşi
în timp ce contempli
o pată de petrol
după ce s-a răsturnat totul

tăcere
vulturul ăsta se roteşte deasupra oceanului
forţele tale pe cale de dispariţie acolo sunt distruse

nu-mi face bine să fiu prinsă lăuntric
precum igor
prietenul meu care lucrează non-stop
şi nu-l înţeleg
pentru ce atâta chin să dai mătase vieţii
să se rupă atât de uşor în două

printre broderiile lui văd cerul într-o plasă
pe spinarea unui gând care mă aleargă

tu nu eşti nicăieri
dincolo de locul ştiut
soarele
arde ultima mea dorinţă

inspiraţie locală

oraşul meu din umbrele
rotunde înţepate cenuşii
cu linii negre pe care
nu se aşază rândunici
cu franjuri cozi de şoareci
speriaţi unul lângă altul
fiidcă citiseră ceva într-o carte
cu margini din piele de şarpe
deschise pentru o relaţie nouă

le probez pe rând
cu mănuşi fără mănuşi
cu ochelari fără ochelari
cu trenci fără lipsă de cochetărie
părul meu filat de vânt

mi se potrivesc
la ploaie
la soare
şi la singurătate

aerul însuşi din umbrele mici mici mici
dedesubt oameni
intră direct în plămâni
ca şi când ar fi atraşi
pe căi necunoscute

cerul meu din rândunele
şi
atâţia şoricei
îmi ronţăie trupul de caşcaval

Ottilia Ardeleanu

(13 oct. 2014)

nimic nou

aceleaşi inele
aurul pe dinăuntru o mină fericită
de concentraţie

aceleaşi mâini
poate mai uscate
în gingăşia lor apar
deasupra hârtei ca un cer scris
la indigo acorduri semnături
într-un fel resemnări

în ciuda cercurilor de soare
pe marea tulburată
mult mai tânără viaţa pare
sora mea mai mică

Ottilia Ardeleanu

ca şi când soarele s-ar elibera dintr-un strop

o mulţime de insecte
lumea
pişcă degeaba te fereşti
apare de oriunde
se înfige şi trage setos
licoarea rubinie

o tolbă de venin cerul
stropeşte cu substanţe
nimicitoare natura asta
astmatică
respiraţia se îngreunează
până la sufocare

inhalezi
aerul prin care aceste fiinţe se frământă
fiecare cu zborul ei
ori căderea

te doare

tuşeşti din piept disperi până la
tubul de oxigen
firul de pai altădată
ţinut în colţul buzelor fresh sărutate

raluri
în plămânii tăi
se odihneşte moartea

de-ar fi iubirea

flaconul acesta vital
de care am devenit dependenţi

Ottilia Ardeleanu

(27-28 iunie 2014)

ochi de câine albastru

aştept un tren oarecare
cu ochi de câine albastru
aerul mă strânge într-o folie
cu soarele la un loc

o vrabie desprăfuieşte aerul
repede repede
după formula energiei

vremea se scurge în canalizare
miroase a hoit

ca o căţea cărând bucată cu bucată
puii ei
printre păpădii adineaori
se zbenguiau pe scurtătură spre cutia de carton

ca o căţea trăgând la ţâţe amănuntele din care îi făcuse
un botic o lăbuţă viscere
calde încă zvâcnind lumii sângele lor
neatins de mizeria contemporană

şuierul pământului nu poate fi înţeles
când abia ai făcut ochi
în realitatea urbană

adulmeci crudul când păşeşti
pe iarbă jocul este pregătit de gâze
între lapte şi gudron
încă nu faci distincţie

te uiţi la întâmplare

ca o căţea
viaţa alăptează puii mei de moarte

Ottilia Ardeleanu

(14 mai 2014)

din burta mării ieşit


de-un picior legat vântul
se gudură adulmecând

salin îţi aduci încărcătura
din vreun port
european soarele se simte
în largul lui un reflector
pentru pescăruşi pe loc repaus
la raportul de dimineaţă

mi-e dor să cobori puntea mea
pregătită de debarcare
marea mi te dăruieşte
om de apă
îi moşteneşti ochii
şi forţa braţelor
când mă cuprinzi

persuasiv
eşarfe de fum
înnoadă gâtul norilor
pe catarge

Ottilia Ardeleanu

(19.09.2013)

când mă ţii de mână pe potecă se face că


e soare de bărăgan
şi ciulini şi multă arătură şi tu
mergi înaintea mea cu o pălărie
ca o scăfârlie de floarea soarelui
cu mâna la ochi parcă iei distanţe
şi parcă numeri paşii
nu mai sunt atâtea mioriţe încetează
pe cealaltă la bete sprijinită ca un lacăt

şi fluuuuuieri şi scuipi şi înjuri
şi nu te uiţi îndărăt şi
e soare de bărăgan
da
unde e grâul mă

pe urmă te opreşti
bagi mâna adânc în pozânar
scoţi o năzbâtie de lemn
îi umezeşti vârful mărunt cu limbă de moarte
îl strângi între buricele tale ţărăneşti
şi te-apuci frăţie de tăiat lumea în pătrate
dreptunghiuri şi alte parcele
pe o hârtie galbenă ca floarea soarelui
cocoloşită

eu în urma ta
cu baticul tras pâlnie peste ochi
să nu intre aurul să mă orbească
deh
să pot vedea întinsul pe care
l-ai împărţit pentru noi doi
i-ai pus salcâmii bostanii sperietorile fără mâneci
soarele sus pe buza cerului ca un ort
şi grâul mă nene
la picioarele mele desculţe

Ottilia Ardeleanu

(9 iunie 2013)

and… for me this:

“The best way to become acquainted with a subject is to write a book about it.” – Benjamin Disraeli

psalm pentru munca ta


casa pe care mi-o faci e
o poezie de lut
cu degetele tale o ridici
mă numesc ana şi aştept
să mă chemi pe mobil
eu să pregătesc repede ceva
la microunde să dau fuga la
market pentru apa plată
chit că nu mai am bani
folosesc un card mă
descurc eu drumul nu
pare anevoios pe secetă
urc în jeep şi accelerez
cu inima trec de radar
intru în metropolă
piedici ambuteiaje

tu să îmi sari de gât
să mă iubeşti molatec să
îmi iei toate simţurile
asupra ta garanţie
mă aşezi între două paranteze
rotunde torni lacrimi de
cerneală fierbinte îmi trece
de coapse de sâni de buze
în cuvinte un zid cu
încălzire proprie

bine-
cuvântat soare
te arunci peste lume

Ottilia Ardeleanu

and… for me this:

“Writing is a struggle against silence. Carlos Fuentes”

când să crapă de zâuă e vai de capu omului

iote pe-ale trancă
ion mitică floarea toader goriţă ileana gicu oana fane miţa
cu sapele la spinare şi copiii târâş dupe ei
mai din urmă vin şi vastica oprica toma cu vaca la căruţă

mărine mă mărine ce dracu faci mă în dud că nici nu cântară cocoşii
a dat strechea în tine mă

ei anică păi păzăsc satu

ce spui mă tolomacule că mi-e şî frică să nu te dai de-a berbeleacu
d-aci de pe cracă

da fă ce nu mă crezî

ei lasă-mă cu prostelile tele şî nu mai bulbuca ochii ăia de miel
de cine păzăşti mă tu satu

de ăia

care ăia mă
care

de ăia ai lu
neamţu

(şî soarele rămasă un timp dupe casă)

Ottilia Ardeleanu

(12 mai 2012)

hamac

sireapă colonie florală
escaladă peste acoperişuri
cu pisici lăfăite sub un
bezmetic soare aprilin
pare dus cu pluta
dacă ai putea rămâne o zi întreagă
vâslind ai observa cum cade dincolo
gutuie răscoaptă
pomii fac dragoste
sub curioase insule de verdeaţă
dezvelesc busturi de catifea
oscilez într-o lume fără oameni
atât de aproape de cer încât
să mori mi se pare
cel mai haios lucru

Ottilia Ardeleanu