Niciodată nu spune unei zile că e ordinară

ninge
e semn
că vecina de peste alee va scoate rufe
la uscat
jumătate din ea este mereu pe
dinafară

o fixez cu privirea
nu e de ajuns
e bine să mă gândesc la ceva frumos
cum ar fi noi doi o funie cu sentimente
înnodate până ajungem cu picioarele pe
pământ

sigur

perna lumii s-a descusut pe-o margine
cad fulgii cine mai ştie cărei păsări

cu gâtul frânt

a alunecat pe aerul poleit
ca o patinatoare la prima şedinţă
de antrenament

se ţinea de un cleşte
de gheaţă
ochii imortalizau lumea
adunată ca pentru
ceremonie

Ottilia Ardeleanu

(10 martie 2012)

and… for me this:
“If the writing is honest it cannot be separated from the man who wrote it.” – Tennessee Williams

acele lucruri care se urmează

ca două jumătăţi
într-o dragoste
perfect imprimată
unul tuşul
celălalt foaia
trăim lipiţi din
unele cuvinte
mă deschid
cum se deschide o femeie
când trupul îi e scris apăsat

cu viaţă

mă citeşti
până la ultimul
semn

Ottilia Ardeleanu

(28 feb. 2012)

poem pe pajişte de Ottilia Ardeleanu


din degete îi alergau murgi
pe o pajişte care se sfârşea la un semn
cum ai închide o carte

cu pinteni de gânduri loviţi
se auzeau tropotind pe sub
mâna arcuită ca un căpăstru de cerneală

odată mi-a spus încalecă
fără să mă tem am prins hăţurile
şi am ţâşnit
în lumea aceea se zice că vezi
cai verzi pe pereţi

înaripaţi
nechezau de plăcere

(6 iulie 2011)


despre acestea nu am mai spus de Ottilia Ardeleanu

în fiecare seară mă încui într-o cameră de cristal
rulez aripi de fluturi şi le înmoi în lichidul albastru
picur semn cu semn până ce se aude numai susurul
fiecare venit îşi lasă hainele pe celălalt mal
se scaldă în cuvinte cu veselia copilăriei
oameni în toată firea

fericită fac tot soiul de origami cu metafore
le dau drumul alegoric la vale
ei prind ce le place studiază şi pleacă altfel

un şoricel intră ca într-un sac de nuci
mă şi amuză cu mustăţile lui
aş putea scrie un roman
despre

(2 iunie 2011)