cea mai grea iarnă din viaţă

nefericirea vine ca marea la minus 20 şi
cerul submarin aerodinamic
prin haine prin piele până la os
barometric sufletul scade
cu o indiferenţă sub linia cardinală

are uşor frânt privirii capul pe spate
ca şi când ar urî
golul din talpă cât să laşi un sărut
cristalizat

petrecut de un lanţ de elefanţi fildeşìi
te simţi mortul pe care au venit să-l jelească
ditamai animalele cu
ditai suflet n-ai să găseşti în cel mai înalt om
de pe planetă

la rând pene de pescăruş încremenite în aer
pe pagini nesfârşit de albe
o imortalizează

Ottilia Ardeleanu
(17 ian. 2014)

mă mor te mor

simplu
mă uit în ochii tăi
sacrific
un sărut pentru fiecare mână
un sărut pentru fiecare picior
un cuvânt nu vei spune
tulburat vei căuta
sfârşitul în iubire
dumnezeiască

în timp ce alţi
nori de oameni

păcătuiesc

Ottilia Ardeleanu

(4 aug. 2012)

sentimente de Ottilia Ardeleanu

este o muzică
tristă şi ritmică
aceasta în care poetul discret
gândeşte violet

toamna ruginită
în rochie aburită
poartă o beretă
violetă

cuvintele-frunze
cad pe pragul
sufletului meu iar apoi
sub degetele-mi violete

în paginile mele
ca nişte nori
îţi las sărutul meu
violet
(traducere după poemul în franceză al autoarei)

noapte albă de Ottilia Ardeleanu

ne-am văzut şi timpul s-a spart în fragmente
ai călcat stropind trecătorii care
s-au împrăştiat printr-o minune

nu putea să fie totul de sticlă
din moment ce
ne ciocniserăm atomic
scăpasem paharul şi vinul
îşi răsturnase culoarea
peste chipul meu

aşa de puternic era sentimentul încât
o maşină de epocă s-a contorsionat când
s-a lovit de tine

m-am speriat vitrina s-a făcut zob ca timpul
eram doi oameni ciobiţi
din cioburile noastre păsări de cuarţ
trebuia să ne întregim

câtă vreme stăruiam într-un sărut iluzoriu
mă urmăreai descompunându-mă
în aroma unei priviri cât o

(20 mai 2011)