amurg de Ottilia Ardeleanu

cum omoram orizontul
cu pietre
dădeam printre crengile unui dud înalt
până la răscrucea soarelui cu luna
îl asaltam cu praştiile
trosneau în noduri
ţipete de păsări

cu gurile căscate aruncam şi
hainele căpătau mici stropi de sânge

el se târa prin ochii noştri răniţi
rumenind aerul
dar nu voia să ne cadă
la picioare

din umeri
în umeri ca o prăjină
lungeam braţele şi
îl rostogoleam
pe nisipul cu tălpi
de copil

(20 septembrie 2011)