proxima

în fiecare zi inspir
îngeri
lucrează în sângele meu
zăcământ
lucrează în sus şi în jos
lucrează şi se şterg de sudoare
lucrează până
îmi cresc aripi
ocup o treaptă deasupra lumii
devin însămi un fel de
prelungire a
fiinţei mai limpede bonomă
irezistibilă

văd altfel lucrurile
de aici

apoi
îi expir şi ei coboară
să lucreze
în ceilalţi

Ottilia Ardeleanu

(12 iulie 2012)

Advertisements