poem cu o mamă

mamă de la ultima noastră întâlnire
câte crime a mai făcut
umanitatea încerc să regăsesc
aiurea cu mâinile în buzunare lumea
mă respinge nu sunt lesbi
dacă mă întrebi sunt un adevărat gipies
cunosc toate locurile în care oamenii
fac politică de plictiseală ori
fără argumente se ceartă pe nimic
toţi sunt buni teoretic şi eu
fumez orice poveste în foiţă de viaţă
şi mi-e rău cât de halucinantă poate să fie

mamă dar nu ştiu ce au toţi cu mine de la
ultima noastră întâlnire sângerez orice suferinţă
privită în ochii aproapelui pe care-l iubesc liber
uneori mă înec într-atâta libertate şi regret că
nu am învăţat să înot la timp

mamă nici nu ştii cât de bine e să rătăceşti pe ţărm şi
singurătatea să ţi se pară cea mai frumoasă cochilie
în care soarele de februarie mai face uneori focul

Ottilia Ardeleanu

(23 feb. 2013)

ziua în care se poate întâmpla orice

se joacă în plete blonde cu foarfecele
oglinzile văd totul
respiraţia bate drumul dintre lobi
în fundal o muzică veselă unduind
aburul de cafea romanţios
adună femei din cele mai singure
oglinzile spun totul
atmosfera intră într-un foşnet
întrerupt de cut cut cut
chicoteli şi
câte-o poveste
oglinzile atente
uşa se deschide un curier împarte
bucurii ele intră în inimi
ele se deschid
oglinzile transpiră
uşa se dă la o parte
braţe de flori aduc un parfum
stăruitor şi
obsesiv se îndreaptă spre cea care
se joacă în plete blonde cu foarfecele şi
glonţ moartea o îmbrăţişează
pe celelalte le sărută grosolan pe frunte
pe ceafă pe gât
oglinzile nemişcate

în fundal o sirenă

Ottilia Ardeleanu

(7 martie 2012)