drum cât se poate de colorat

Fix ora şapte pe pod. Roşcovanul fix în ochii mei. Cu bliţ, cu euforie cu tot. Întorc privirea spre dreapta, brusc mă încrunt în timp ce-mi face cu ochiul printre copaci. Îmi pun o mână cozoroc, dar până când?! Dacă s-ar putea conduce numai cu picioarele! Sau cu gândul… Ar fi cam riscant.
Stă în faţa mea să-l iau pe botul maşinii. Mă înroşesc de atâta insistenţă. La radio încă se discută roşia montană. Virez şi intru în tunelul castanilor năpârliţi. Câteva tufe de ceaţă se scutură când dau buzna în ele. Marea face curăţenie pe ţărm. Un simplu refresh. Un ţiuit încremeneşte în aer. Nu, nu este ambulanţa, un pescăruş face vocalize îndrumat de o baghetă de vânt. Un altul, aţintit asupra unui peşte, face sport extrem. Pe ponton, înspăimântată, liniştea se lasă pe ape ca o pată de petrol. Doi tineri se iau de tâmple, se pierd unul în celălalt, se strâng cum ai strânge recolta. Starea aceasta devine albastră. Parcă în gât mi se opreşte un ţipăt mai rău ca al lui Munch! Şi în loc de capul meu ar fi pământul. Cu oamenii, cu păcatele, cu tulburările lor. Iar ţipătul, fără să mă elibereze, dă ocol până într-un protest.
Morocănoşii vâslesc iute spre alte lacuri celeste. Sub gene, cerul se taie maioneză şi alunecă pe luciu ca un vapor abia desluşit care înghite lumina searbădă a farului cât un plop trăsnit de secure, navigând în lung. Accelerez şi neliniştea se apropie şi ea cu viteză. Pe vremea asta, anul trecut, chiar aici fusese găsit un corp delicat plutind cu ursuleţul prins de un deget. Din ţărm a mai rămas o jumătate de durere. Pe cealaltă a înghiţit-o marea.
E toamnă şi frunzele se lasă călcate în picioare. Trecătorii ştiu, oare, că le vor fi acoperământ, cândva?! Iar ţipătul acesta îngrăşat peste măsură nu iese din mine. Încep să mă deformez, smulg retrovizoarea, scot mâna prin geam, rup oglinda stângă, trag pe dreapta, în derivă…
Sunt singură şi din bord încă mai strigă roşia montană.

Ottilia Ardeleanu

(23 sept. 2013)

cu bubuituri în oraşul meu, aproape ca de sărbători


am impresia că e anul nou
ori au atacat vreunii cu focuri de armă
avem destule exchange-uri bijuterii amaneturi
tot ce ne lipsea

poate vreo manifestaţie la care neînţelegerea urcă pe podium
răzbind uşurel fiind dotată
cu urlături şi coate ascuţite

mai degrabă vreun chef unde se destupă
fără număr
sticle de şampanie spumegândă

o cursă de cai numai că hipodromul a fost desfiinţat
iar bidiviii umblă pe autostradă
doar şi-au dorit libertate nu-i aşa?

o fi-nceput sezonul de vânătoare
ori se dă startul în vreo probă atletică
pentru cine face cât mai repede avere

o motoretă
tuşind măgăreşte
traversează podul
cred că vrea să prindă ultraviolete

nicio pereche de îndrăgostiţi
nu mai are inima-n piept