ducem cu noi toate acestea

ne umplem ca nişte saci
pentru un dig de rezistenţă
unul pe umerii celuilalt
întrebăm viaţa
încotro
ai acte în regulă

cu valul nu te pui
trece peste tine neomenos
şi tot tu eşti vinovat
că-i stai în cale

ce rămâne din atâta
efervescenţă

uneori pietrele

Ottilia Ardeleanu

(18 martie 2012)

ducem cu noi toate acestea

ne umplem ca nişte saci
pentru un dig de rezistenţă
unul pe umerii celuilalt
întrebăm viaţa
încotro
ai acte în regulă

cu valul nu te pui
trece peste tine neomenos
şi tot tu eşti vinovat
că-i stai în cale

ce rămâne din atâta
efervescenţă

uneori pietrele

(18 martie 2012)


amurg de Ottilia Ardeleanu

cum omoram orizontul
cu pietre
dădeam printre crengile unui dud înalt
până la răscrucea soarelui cu luna
îl asaltam cu praştiile
trosneau în noduri
ţipete de păsări

cu gurile căscate aruncam şi
hainele căpătau mici stropi de sânge

el se târa prin ochii noştri răniţi
rumenind aerul
dar nu voia să ne cadă
la picioare

din umeri
în umeri ca o prăjină
lungeam braţele şi
îl rostogoleam
pe nisipul cu tălpi
de copil

(20 septembrie 2011)

căutare de Ottilia Ardeleanu

apa flecăreşte la mal
ascult fiecare vorbă
dar când să aflu adevărul
se sparge de pietre
se-alege praful
vântul pune limba
şi-l scuipă în scaieţii de bronz

chefalii sucălesc aerul
pe sub aripi care
se deschid şi intră în cer

cu pânzele pieptului umflate
o tinereţe pluteşte în derivă
prea multe bărci şi ţipete
mă despart de trup

(14 septembrie 2011)